Inmormantare sau protest?

Este suprinzator cum o inmormantare (priveste doar o familie, un grup de prieteni sau admiratori – in cazul celor cu notorietate, cu sau fara autoritate – sau, la cele cu desfasurare mai mare, grupuri interlope cu toata sfera lor de influenta) poate sa adune mai multi oameni la un loc decat un protest care priveste intreaga populatie. Sa insemne asta ca oamenii sunt mai dominati de cultul mortilor decat de grija viilor? Oricum ai da-o, in ambele cazuri este vorba despre teama si despre pauperizarea increderii in propriile forte atunci cand este vorba despre a influenta propriile destine. Teama individuala de moarte, in primul caz. Teama individuala de represalii, in al doilea caz. Neputinta individuala in fata mortii, in primul caz. Neputinta individuala de a schimba ceva, in al doilea caz. In ambele cazuri dimensiunea participarii este marcata de dimensiunea orgoliilor si vanitatilor si trufiilor (nu sari sa ma acuzi de constructie pleonastica!!! nu vreau decat sa accentuez prin repetare). Cu cat numarul participantilor, in cazul inmormantarilor, este mai mare, cu atat efectul de grotesc si derizoriu este mai mare. Cu cat mai mare este numarul participantilor in al doilea caz, cu atat mai mare este perceptia de forta si determinare. Ori privind lucrurile din perspectiva asta, nu poti sa nu remarci incapacitatea cetateanului de a-si uni atitudinea cu a altui cetatean, in vederea impunerii unei atitudini care altfel, la nivel mental si individual atitudinal (in majoritatea cazurilor doar verbal), este prezenta in mintea multora. In dimensiunea asta nu este de neglijat orgoliul paternitatii unei idei sau atitudini de grup dar si invidia ca un el sau o ea isi face cunoscut numele. Sa fie oare lucrul asta mai important decat cazua in sine pentru care se protesteaza? Teoretic nu ar trebui sa fie asa. Practic este NUMAI asa. Nu este de neglijat nici faptul ca toate aceste proteste cetatenesti sufera de lipsa de organziare. Drept este ca institutionalizarea atitudinii cetatenesti ar avea toate sansele sa deturneze atitudinea in actiune susceptibila de a fi considerata partinica sau macar partinitoare. Si atunci care ar fi solutia? Una dintre solutii este capacitarea media de a promova actiunile de protest ale cetatenilor. O alta solutie ar fi determinarea numelor sonore sa iasa din izolarea elitist dispretuitoare atunci cand este vorba sa se ralieze unui protest civic al “vulgului” no name. Solutia de forta insa este ca din ce in ce mai multi “no name” sa isi asume si sa constientizeze puterea atitudinii IMPREUNA. Pentru ca teme de protest apar in fiecare zi. Iar in momentul in care nu putem miza pe onestitatea unei majoritati parlamentare ce raspunde nu intereselor societatii ci celor de partid, singura componenta care ar putea nu neaparat sa se opuna dar macar sa traga semnale de alarma, este societatea civila. Este cazul ca fiecare dintre noi sa constientizam si sa ne asumam lucrul asta. Probabil ca in urmatoarea perioada ar trebui reluate teme punctuale: Constitutia, Morar, Ghica, Danilet, CSM, CCR. Din ceea ce se vede la ora actuala, este clar ca aceste teme sunt extrem de vulnerabilizate si atacate chiar din interiorul lor. Stam pierduti in contemplativul mioritic? Legea ne da voie sa protestam. Noi de ce nu ne dam voie?