1. Introducere
Intr-o societate romaneasca in care toata lumea se pricepe la absolut tot, intr-o societate in care coexista intr-o totala devalmasie autista tot felul de specialisti si comentatori, nimeni nu are decenta sa isi recunoasca incompetenta ca sursa a faptului ca societatea in ansamblu o duce din ce in ce mai rau. Suntem priceputi la toate, suntem toti geniali, suntem toti talentati si frumosi si destepti, avem o tara bogata cum alta nu-i si cu toate astea majoritatea o ducem prost, Romania in ansamblul ei concureaza permanent, cu inversunare, pentru locurile din coada clasamentului celor buni. Asa ca printre imensitatea de politologi si sociologi (cu patalama, ma vere, nu or`s`cum), de analisti politici, de aparatnici, de parelnici, de politruci, nu vad de ce nu as introduce eu si pe cea de observator. Adica daca tot exista o imens de mare gramada, facuta gramada, de specialisti vopsiti, nu vad de ce nu ar exista si nespecialisti declarati. Eu sunt unul dintre ei.
2. Clarificari neconcludente
Evident punctul meu de vedere nu va interesa pe nimeni si se va pierde printre multe alte puncte de vedere care nu intereseaza pe nimeni. Autismul social individual, egocentrismul si narcisismul ipocrit intr-un climat egalitarist nivelator, cufunda individul constient de sine intr-o solitudine fara precedent in istoria omenirii. Cred ca nu exagerez.
De la inceput vreau sa fie clar ca eu am optiuni doctrinare de dreapta. Iar lucrul asta izvoraste din certitudinea ca nu ne nastem egali ca intelect si caracteristici bilogice si psihice care fac din noi indivizi unici si irepetabili, dar trebuie sa ne bucuram de egalitatea sanselor, din constiinta faptului ca suntem diferiti dar trebuie sa fim egali in fata legilor, din siguranta ca individul este cel care perpetueaza si perfectioneaza specia si nu masele informe si impersonale. Dincolo de aceste lucruri, atitudinea mea economica de mic si fara importanta intreprinzator a militat instinctual (in scoala nu am invatat doctrine si politici economice in afara de cea socialista) pentru independenta mea decizionala si interventia minimala a statului in activitatea mea. Eu nu am nevoie sa fiu condus de nimeni. Stiu sa ma conduc si singur atat timp cat am reguli foarte clare. Am convingerea ca numai bogatia poate fi impartita nu si saracia. Ca atare militez pentru formarea bogatiei pe care o poti distribui (ceea ce propun doctrinele de dreapta) si nu pentru gestionarea saraciei intr-o societate egalitarista si dependenta de actiunea si mitele electorale ale statului (asa cum propun doctrinele de stanga). Cateva zeci de ani de activitate si de educatie in spiritul “de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi” m-au convins ca este calea sigura catre depersonalizare si faliment social. Iar eu unul de zeci de ani muncesc pentru societate dar nu renunt sa fiu socotit o individualitate si nu un element fara contuturi in slujba unui unic interes general.
La fel de clar vreau sa fie ca dincolo de optiunile mele doctrinare de dreapta, nu sunt om de partid. Niciuna dintre formatiunile politice care se autointituleaza de dreapta care au existat si exista ca oferta politica, nu m-au convins. Nici nu aveau cum atat timp cat actiunea lor, ca si a partidelor autointitulate de stanga, au fucntionat si functioneaza de pe principii oligarhice, inchise in struturi care nu accepta schimbarea in sensul modernizarii si functionarea pe criterii de competenta si valoare in folosul alegatorului si in conformitate cu doctrina asumata doar la nivel declarativ. Este foarte adevarat ca (si nu stiu cati politicieni isi dau seama de lucrul asta) acest mod de a actiona submineaza exact esenta democratiei moderne: pluripartidismul. O submineaza pentru ca in constiintele oamenilor s-a inradacinat deja convingerea ca oricum s-ar numi, “toti sunt la fel”, ducand astfel in derizoriu ideea de organizare a optiunilor individuale in partide care isi asuma doctrine, partide care apoi sa isi arate nu numai bunele intentii fata de societate si alegator ci sa si produca si apoi aplice programe in folosul societatii si al individului nu numai in folosul partidului propriu si al oligarhiei partinice cu dorinte de perpetuare ce frizeaza vesnicia. Dar si nebunia in cel mai patologic sens. Intre visul de 1000 de ani al lui Hitler si convingerea oricarui politician roman ca este vesnic odata ajuns la guvernare, nu este nicio deosebire de esenta. Ceea ce nu realizeaza niciun politician roman este faptul ca daca pe moment acest “toti sunt la fel” foloseste intr-o oarecare masura celor care vor sa isi destabilizeze adversarii, pe termen lung chiar politicul este in pericol. In mare pericol!
Imaturitatea politicului, indiferent de doctrina pe care declarata ca o reprezinta, consta pe de o parte in organizarea in jurul unui nume si apoi in nevoia bolnava de putere cat mai apropiata de totala.
3. Sustinatorii
Si pentru ca anormalul se manifesta la cote patologice, aceeasi confuzie doctrinara (cel putin la o analiza superficiala) domina si sustinatorul traditional al doctrinelor de dreapta si al celor de stanga. Te-ai astepta ca un partid de stanga sa fie un partid destul de sarac, cu membri ai caror exponenti provin in special din randul intelectualitatii si al celor care lucreaza in sectorul bugetar. Originalitatea noastra declarata si adoptata inca din anii `90 a facut ca pe cei mai mari bogatasi sa ii regasesti in stanga sau macar ca finantatori din umbra ai stangii. Cum tot asa buna parte dintre exponentii dreptei nu au gestionat niciodata o afacere cat de mica, multi dintre demnitari provenind din sectorul bugetar. Cum orice intreprinzator, de la cel mai mic pana la cel mai mare, normal ar fi sa aibe nu numai optiuni intime de dreapta dar si actiune de sustinere a doctrinelor de dreapta, te-ai astepta ca pe partea asta sa fie o buluceala nauca avand in vedere ca in sectorul privat lucreaza cateva milioane de oameni in timp ce in sectorul bugetar sunt consistent mai putini. Si cu toate astea, nu este asa. Confuzie doctrinara sau doar interese financiare? Ori in cazul in care majoritatea investitorilor sustin stanga, singura concluzie pe care o poti trage este ca acestia au un interes imediat. Cam ce interes ar putea sa aibe atat timp cat stanga, prin solutiile si abordarile propuse, nu a facut decat sa intareasca interventia statului si actiunea discretionara in economic, atat timp cat stanga nu a dat dezlegare la concurenta ci a sufocat-o cu impozite si limitari in favoarea sustinerii propriilor angajati, atat timp cat a nesocotit constant (nu ca dreapta nu ar fi facut-o!) interesele economice ale intreprinzatorilor? Exact acel segment economic care ar putea sa produca plusvaloare si bogatie sociala care apoi sa fie redistribuita in societate. Concluzia nu poate fi decat una singura: acei investitori (majoritatea din numarul lor) sunt legati, de interese financiare, de stanga. Practic acesti investitori capusaza intr-un fel sau altul executia bugetara. In felul asta societatea romaneasca nu a reusit sa creeze o clasa de intreprinzatori ci a reusit, in numai 23 de ani, sa formeze un glorios capitalism bugetar care isi pune continuu la bataie toate resursele. Nu ca dreapta autodeclarata nu ar face cam la fel cu acolitii ei!
Continuarea zilele urmatoare. Voi aborda problema bancilor, multinationalelor, problematica leader-ilor, problema imobilitatii partidelor, problematica strategiilor pe termen lung.
4. Protagonistii
Fara putinta de tagada, pot afirma ca in 23 de ani am reusit contraperformanta sa avem, per ansamblu, o clasa politica de un nivel submediocru. Evident ca printre cei care s-au plimbat si se plimba pe palierul asta al societatii, au fost si sunt multi politicieni si de anvergura dar si onesti. Din pacate insa vizibilitatea celor submediocri a fost si este atat de mare incat impresia de ansamblu este aceea de clasa politica incompetenta, corupta, lacoma, inconsistenta, ipocrita, meschina, parvenita, aroganta. Ceea ce nu vor sa recunoasca cea mai mare parte dintre cei care o caraterizeaza in acest fel astazi, consta in faptul ca aceasta clasa politica submediocra este reflectarea fidela a structurii electoratului. Un politician atat de infantil, atat de incompetent, atat de iresponsabil, atat de ipocrit, atat de mincinos, atat de lozincard, atat de fara repere, atat de fara niciun Dumnezeu, atat de fara mama fara tata, atat de fara moralitate politica, atat de predispus catre festivism desantat si rau intentionat ca Victor Ponta nu poate fi produs decat de un electorat complet infantil, imatur, usor manipulabil sau realmente prost daca este in stare sa genereze asa ceva. Ceea ce este si mai ingrijorator este faptul ca un partid puternic ca PSD este in stare sa genereze un asemenea sef de partid. Pentru ca sigur in acest partid sunt multi alti oameni substantial mai buni decat Victor Ponta. Adrian Nastase, predecesorul lui Victor Ponta, dincolo de lacomia-i fara limite era totusi mult mai stilat si mai inteligent chiar daca mult mai hot si mai tiranic. Sau poate tocmai din aceste motive reusea sa fie un hot mult mai mare si un tiran destul de aproapiat de anvergura lui Ceausescu. Faptul ca Victor Ponta a fost in stare sa il sacrifice si pe Geoana si pe Nastase (si probabil destul de curand si pe Dragnea si Antonescu), pe absolut oricine i-a stat in drum, face totusi din acesta un personaj nu atat de temut cat de nefrecventat. Parerea mea este ca absolut oricare dintre apropiatii lui Victor Ponta ar trebui sa gandeasca si sa isi reconsidere de macar cateva ori prezenta langa un personaj destul de apropiat de abjectie. Nu are forta dar este suficient de viclean sa incerce sa se foloseasca de absolut orice oportunitate fara sa aibe importanta pe cine calca in picioare, fara niciun fel de scrupule. Cealalta figura extrem de vizibila si macar la fel de contestata, este Traian Basescu. De departe cel mai puternic om politic vizibil in acesti 23 de ani, chiar daca nu cel mai bun sau cel mai onest sau cel mai cinstit, Traian Basescu va ramane in istorie ca cel care a dus Romania in UE si NATO, ca cel care s-a batut pentru justitie chiar daca un procent insemnat din populatie afirma contrariul azi, chiar daca meritul nu este al lui 100%. Ceea ce, din punctul meu de vedere, ii este imputabil major lui Traian Basescu (dincolo de istorii, barfe si picanterii) este faptul ca pe de o parte nu a stiut sa creasca succesori viabili iar pe de alta parte si-a asumat in mod tiranic statura de unic opozant facand in acest fel niste amputati din toti cei care ar fi trebuit sa preia din mers dreapta romaneasca, ducandu-i pe acestia in situatia de impotenti politici sau copii nevolnici. In mod normal, cred eu, Traian Basescu ar fi trebuit sa se situeze, macar aparent, intr-o pozitie neutra si sa lase cat mai libera competitia politicienilor din dreapta palierului politic, cu atat mai mult cu cat era previzibila o dominatie a stangii in urma unei perioade marcata de greseli politice, de criza economica si de figuri publice contestabile. Forta, abilitatea naturala de a stapani situatii limita dar fara instinct diplomatic si cu reduse abilitati in comunicare, l-au facut sa piarda exact sprijinul segmentului social care l-a propulsat si apoi sustinut: alegatorul de conditie medie. Cred ca in buna masura, Traian Basescu, la fel ca si Victor Ponta de altfel, la fel ca oricare alt politician vizibil din acesti 23 de ani, a uitat ca timpul nu se opreste, nu impietreste in clipa, ca timpul este cel care la un moment dat ne arata limitele de oameni indiferent ce ne-a harazit destinul ca trecere prin viata. Pe scurt, Traian Basescu a gresit atunci cand a lasat sa creasca la umbra lui doar o armata de copii neajutorati, fara sa aibe abilitatea si lipsa de orgoliu a parintelui responsabil care isi lasa progeniturile sa isi ia viata in propriile maini, care isi asuma riscul ca acestia sa nu mearga pe drumul pe care parintele l-a jalonat pentru copiii lui, asumandu-si posibilitatea ca alegerile acestora sa nu coincida cu propriile optiuni. Pana la urma a reusit sa ii intoarca impotriva sa pe majoritatea celor pe care i-a crescut. Dincolo de faptul ca de prea multe ori a crescut niste potentiali politicieni esuati. Personal am convingerea ca singura directie pe care ar fi fost bine sa se implice ar fi fost aceea a destructurarii pana la desfiintare a dreptei decredibilizate si apoi reconstructia ei pe alte baze. Timp ar fi fost. Diferenta ar fi fost ca in Parlamentul Romaniei, timp de patru ani, sa nu fi fost o majoritate de 70% ci de 90%. Ceea ce ca esenta ar fi fost exact acelasi lucru dar in felul asta dreapta ar fi fost in situatia sa renasca in mod natural. Dupa candidatura lui Ion Ratiu la presedintie, asta a fost a doua sansa ratata a acestei tari. De remarcat totusi faptul ca in timpul presedintiei lui Traian Basescu libertatea cuvantului a inregistrat cote la care nimeni nu ar fi indraznit sa viseze cu zece ani in urma.
Revin zilele urmatoare cu alte trasnai
5. Orhestra
Cu ceva timp in urma, prietenul meu Serban N. a pus pe picioare o firma al carei principal obiect de activitate era “servicii medicale”. Sau mai prietenos spus, o clinica de nivel mic. A cooptat un medic ca asociat cu 50% (fara ca acesta sa vina cu vreun ban) iar conditia oferita a fost (complet neuzual si de o darnicie vecina cu prostia, drept este) “Eu finantez totul iar tu vii cu munca de medic. Tu te ocupi de partea strict profesionala, management medical, cooptarea medicilor care sa lucreze in clinica, personalul specializat, iar eu ma ocup de gestionarea ansamblului ca sa poata functiona ca un centru de profit si nu ca un ONG”. Plecand de la ceea ce un posibil pacient isi doreste sa obtina de la un serviciu medical platit, a inceput sa organizeze intregul: aparatura performanta, atmosfera primitoare, atitudine civilizata, prompta si respectuoasa pentru cel care plateste. Numai ca foarte curand scroafa i s-a urcat in copac si a inceput sa isi faca propriile reguli, dincolo de rigorile unui management performant. Motivul invocat de aroganta si vanitatea nestiutorului? Putin halucinant: “medicul face banii” (am citat; putea fi vorba despre orice profil de activitate iar in loc de medic sa fie orice alt specialist). Dincolo de aspectele legate de “moralitatea” ingratitudinii (pentru ca, se pare, recunostinta nu ceruse niciodata, amicul in cauza , pentru generozitatile lui prostesti), dincolo de vanitatea si aroganta a caror motivatie nu o intelegea, este prezenta, in intamplarea asta fara importanta, un element vizibil in intreaga societate, de la nivelul cel mai de jos pana la palierul cel mai de sus: omul cel mai tare din parcare. Egolatrul, Narcis-ul, trufasul, omul care ii dispretuieste pe toti ceilalti supraevaluandu-se, omul stie tot. Nu are importanta ca un oarecare este un no name. Nu are importanta ca nu s-a impus prin autoritatea performantelor. Important este sa isi arate cat mai mult, celorlalti, o presupusa superioriatate. Si atunci mi-a venit in minte orhestra: ansamblul format din instrumentisti (unii mai putin buni, altii de o virtuozitate incontestabila), instrumente, scaune, pupitre, partituri individuale si, in fata tuturor, dirijorul. El este cel care are in fata intreaga partitura. El este cel care impune ritmul, el este cel care impune puterea sunetului scos de un instrument sau altul, el este cel care arata momentul cand intra un instrument sau un grup de instrumente. Un virtuoz poate sustine, in cel mai bun caz, un solo impecabil. Numai ca o simfonie este un intreg la care participa mult mai multe instrumente si mult mai multi instrumentisti. Oricat de multi performeri ar exista, daca dirijorul este slab, reuseste sa distruga totul. Reversul insa consta in faptul ca o orhestra compusa din instrumentisti de nivel mediu, numai datorita dirijorului, poate sa duca simfonia pana la ultima nota. Evident ca dirijorul foarte bun poate fi cel mai slab instrumentist. Fiecare instrumentist insa, oricat de bun ar fi ca instrumentist, nu are voie sa fie cel mai slab dirijor pentru ca strica tot. Iar in acest tot in care fiecare instrument conteaza, dirijorul nu este stapanul instrumentelor si instrumentistilor. Este doar cel care stie cum trebuie sa sune ansamblul, este cel care stie notele si locul fiecarui instrument in parte. Evident de cele mai multe ori aplauzele le culege solistul. Pe dirijor il intereseaza doar sa duca ansamblul la cote calitative maxime intr-un context dat. Iar lucrul asta numai cunoscatorii pot sa il priceapa si sa il aprecieze. Concluziile si le poate trage fiecare om in parte. Propriile-mi concluzii sunt legate de faptul ca numai oamenii cu adevarat valorosi pot sa accepte valoarea altor oameni, sunt legate de faptul ca numai profesionalismul real poate sa accepte limitele de manifestare ale propriului profesionalism in cadrul mai larg al sistemului concomitent cu a recunoaste profesionalismul celorlalti pe segmentele pe care acestia actioneaza. Iar profesionalismul implica si acceptarea regulilor si existenta dirijorului care stie intreaga partitura. Reversul este „prostul stie tot”. Prost care, de cele mai multe ori, este si fudul de nu mai poate, isi dispretuieste semenii si activitatile acestora, le minimalizeaza prezentele. Iar atunci cand nu o poate face, singurele optiuni ii sunt ura si invidia. In cele din urma reversul este „omul nou”. Seamana cu ceva din realitatea romaneasca de la nivel inalt sau mic?
6. Un viitor fara tinte
Inca din titlul scrierii am sugerat ca ceea ce scriu nu este o analiza pertinenta si informata. Nu sunt intr-un nod de informatii asa ca ma limitez la arata cum se vede realitatea privita prin ochii mei. Avantajul, fata de mine, al majoritatii analistilor, politologilor, jurnalistilor, politicienilor de rangul cel mai inalt, nu este inteligenta (cu totala lipsa de modestie afirm raspicat dar fara infatuare sau aroganta), abilitatea sau intuitia ci informatia. Iar lucrul asta se repeta cu o multime de alti contemporani ai mei. Pana la urma reusita nu este doar o problema de inteligenta, talent, determinare, motivare, caracter si munca ci, in proportie de 70%, este o problema de sansa, destin, oportunitate si noroc. Cred ca de cele mai multe ori hazardul are un rol mult mai pregnant decat liberul arbitru. Chiar si pentru faptul ca liberul arbitru este puternic limitat de caracter, educatie, echilibru psihic, de existenta informatiei. Ori in atare situatie eu unul nu pot face altceva decat sa zugravesc realitatea asa cum ea imi intra, imi agreseaza, imi inoportuneaza, imi jigneste inteligenta si sensibilitatea, imi violenteaza existenta prin tot ceea ce este senzorial individual. Iar ca o consecinta, nu pot sa am niciun fel de ingaduinta fata de un un comentator, jurnalist, analist, politician, doctor, astrolog, inginer sau orice alt om care (ar fi de presupus ca este un reper social) nu stie nici macar sa foloseasca la nivel de acceptabil limba romana. Au avut toate posibilitatile sa invete regulile gramaticale ale limbii romane, acordul si cratima. Unui nedreptatit de soarta i-o pot accepta pentru ca acesta nu a avut sansa sa invete. Unuia dintre cei mentionati, nu i-o pot ierta. Cand insa intervine si incompetenta dublata in mod logic de lipsa de profesionalism (si cam merg al dracului de bine mana in mana lipsa de educatie cu lipsa de caracter si lipsa de profesionalism), lucrurile au absolut toate sansele sa fie fara cap si coada. Cum insa societatea romaneasca (la ea ma intorc intotdeauna chiar daca abordez si cazurile particulare doar ca elemente argumentative) exceleaza prin incompetenta, incropeala, amatorism, lipsa de educatie si de caracter, nu este de mirare ca de multi ani ne complacem cu totii in lipsa de perspective. Incriminam si dispretuim defunctele planuri cincinale uitand ca planificarea nu este o inventie socialista. Planificarea, prognoza, previziunea trebuie sa insoteasca orice activitate in care este implicat omul si mediul inconjurator. In caz contrar haosul social, economic, politic, ecologic, individual sunt doar la o aruncatura de bat si ne pandeste la orice colt de strada. Suficient ca suntem neputinciosi in fata evenimentelor astrale sau meteorologice sau cele legate de fizica pamantului. Iar toate astea nu se pot realiza in absenta unui set minimal de reguli si scopuri propuse si insusite si asumate la nivelul intregii societati. Lipsa unor politici economice si sociale coerente pe termen lung si inlocuirea acestora cu doar interese de partid pe termen scurt, refuzul de a prognoza directiile in favoarea prosperitatii iluzorii a membrilor de la varful partidului propriu, incompetenta in realizarea unor planuri multianuale dublate de o indisponibilitate infantila a exponentilor partidelor politice pentru interesele societatii in ansamblu, au dus la inducerea, la nivelul individului mediu, a certitudinii ca totul se desfasoara haotic, fara cap si coada. Iar aici nu mai este vorba despre partide politice si sisteme de organizare sociala ci despre caracter si competenta. Asa ca nu va mai ingramaditi sa incriminati pana la contestare nihilista partidele politice sau capitalismul ci omul care este implicat activ in activitatea de ansamblu. Asa cum sugeram in capitolul precedent, dirijorii sunt slabi iar instrumentistii sufera de vedetism si autosuficienta. Partitura este bine scrisa, instrumentele sunt bine facute, scaunele au fost intotdeauna la locul lor. Oamenii din partide si, in ansamblu, din societate, sunt cei care au impus lipsa de perspectiva si interpretarea abuziva a partiturii. Iar lucrul asta a fost posibil din cauza lipsei unui set minimal de reguli pe care toti sa le respecte. Hilar este faptul ca niciunii nu constientizeaza ca tipul asta de abordare se intoarce periodic exact impotriva celor care azi sunt beneficiarii dezordinii. Totul a fost abordat numai prin prisma interesului imediat de partid si nu prin prisma unei conventii, unor intelegeri, unor planificari la nivelul intregii societati si in beneficiul intregii societati. Esecul global al acestor 23 de anil il pun numai pe seama amatorismului politic si al caracterului indoielnic al celor aflati in fruntea partidelor si nu pe seama ideii de existenta a pluripartidismului sau a economiei capitaliste. Exact asta este pericolul la care se expune societatea in ansamblu: esecul individual al unor neispraviti decredibilizeaza ideea de ansamblu si face posibila aparitia sloganurilor nihiliste si anarhiste. In folosul cui? Iar potentatii si capii politici nu vor sa constate ca in cazul in care s-ar trece pragul dintre slogan si actiune, ei ar fi primele tinte, indiferent de numarul jandarmilor sau politistilor chemati sa ii apere.
7. Parteneri sau dusmani?
Chiar nu am de gand sa acuz sau sa incriminez in vreun fel activitatea angajatilor din sectorul bugetar sau diversele paliere bugetare. Ar fi de neconceput o societate fara invatamant, fara asistenta medicala si sociala, fara politie, armata sau justitie. Dar este mai mult decat evident ca intotdeauna sectorul economiei private a fost defavorizat si exploatat (in cel mai propriu sens cu putinta) la maxim. In sectorul privat, pentru o aceeasi cantitate si calitate a muncii si cu o eficienta vizibil mai mare, veniturile salariale sunt consistent mai mici. Oare numai din cauza lacomiei patronilor, investitorilor si antreprenorilor? Eu ca mic investitor (cu tot ceea ce deriva de aici: risc, responsabilitate, investitie proprie etc etc etc) castig mult mai putin decat un angajat al statului care gestioneaza munca unui numar egal de oameni si produce aceeasi cantitate de bunuri sau servicii. O fi corect?
Pot sa accept ca interesul oricarui partid care ajunge sa guverneze sau, mai rau, sa isi doreasca toata puterea statala, sa faca tot posibilul sa isi fidelizeze un numar cat mai mare dintre posibilii votanti. Cum in sectorul privat nu isi poate crea un important segment de votanti decat prin cumpararea vointei si bunavointei investitorului dar nu si al lucratorilor (ar fi extrem de costisitor avand in vedere ca acestia sunt cam de patru ori mai numerosi decat cei din sectorul bugetar), singura masa potentiala de manevra o reprezinta sectorul bugetar pe ai carui salariati ii poate constrange (moral si afectiv) prin presiuni sau prin actiuni de cumparare a bunavointei acestora. Ori ca sa cumperi bunavointa acestora nu trebuie sa faci altceva decat sa asiguri venituri salariale cat mai indestulatoare. Si de unde poti sa faci rost de acesti bani daca nu sufocand fiscal sectorul privat, singurul care chiar produce bani in societate? Lucrul asta este evident facand un raport intre ceea ce se duce in salarii ci ceea ce se duce in investitii din executia bugetara. Iar realitatea asta iti scoate ochii toti acesti 23 de ani. Ceea ce nu sesizeaza guvernantii (cei actuali cu atat mai putin, pentru ca nu ii intereseaza sa mai si sesizeze nuantele ci doar sa mituiasca si sa cumpere hamaiala electoratului) este faptul ca angajatii din sectorul bugetar (mai putin marea masa a pensionarilor si asistatilor sociali care chiar depind 100% de bunavointa guvernantilor) nu mai sunt dispusi sa fie folositi doar ca masa de manevra dependenta de bunavointa unui neispravit sau altul ci vor sa fie considerati profesionisti in slujba societatii.
In atare circumstante, intre investitor, antreprenor, mic patron si stat nu are cum sa existe o relatie de parteneriat. Relatiile impuse de guvernarile precedente si duse pe inalte culmi de progres de absolut toate guvernarile de stanga, sunt relatii opresive sau de vasalitate protectiva atunci cand este vorba despre clientela de partid. Cu restul insa ce facem? Ori in cazul asta nu cred ca are cineva pretentia ca investitorul, antreprenorul, micul proprietar de afacere sa aibe o atitudine si un comportament prietenos si onest fata de statul opresiv care nu numai ca ii dispretuieste munca prin angajatii sai dar si face tot posibilul sa-l umileasca continuu. Parteneriatul care ar trebui sa functioneze intre stat si intreprinzator ar trebui sa aibe la baza principiul beneficiului reciproc in virtutea caruia ambele parti sa isi asume obligatii fata de celalalt partener. In momentul in care tu stat iti intretii clientela de partid si marile spagi din impozitele mele sector privat, pe mine ma cam apuca dracii. Evident ca nu am sa ies in strada dar sigur am sa fac tot posibilul sa fiu un slab perceptor pentru tine stat, activitate pentru care nu numai ca nu ma platesti, dar mai si incerci sa imi bagi sub nas tot felul de abuzuri ca sa iei mai mult decat ar fi fost normal sa iei. Ti-ai aranjat suficient de bine treburile incat atunci cand nu mai sunt dispus sa accept abuzurile tale si te dau in judecata, instantele (platite tot din impozitele create si colectate de mine) tot tie iti iau apararea si ma gasesc invariabil vinovat pe mine. Pai treaba-i asta, ma baieti? Asta-i parteneriat?
8. The End: o tara de tampiti 24 din 24
Sincerc sa fiu nu stiu daca mai tampit este politicianul corupt, mincinos, ipocrit, lipsit de barbatie dar arogant, parvenit si incult, lozincard si patriotard, bisericos de ochii lumii si credincios cat Marx, Engels, Lenin si Iliescu la un loc sau separat, incompetent dar atoatestiutor sau alegatorul care il voteaza in cunostiinta de cauza. Bine ca nici asta nu este mai breaz. Dupa exemplul idolului politic vrea sa sara peste etapa ou si se gandeste sa fure direct un bou. Ca meseria si mireasa au terminat-o de furat. Sa fim intelesi! Ma refer la acest tip de politician si la acest tip de alegator. Nu la totalitatea politicienilor sau la totalitatea alegatorilor. Daca vreunul dintre astia se regaseste in cuvintele mele, sigur se va supara pe mine. Ba, sa fiti suparati pe voi insiva si pe mamele voastre, ca nu eu v-am facut.
Stie cineva sa imi spuna si mie cate moaste pupa rumanul in fiecare an? Sa ne intelegem!!! Nu despre sfinti este vorba, nu despre credinta este vorba ci despre biserica crestin comerciala si despre rumanul evlavios care are convingerea ca isi rascumpara pacatele cu pupaturi. Evident in contextul asta politicianul spasit si evlavios nu poate sa lipseasca de la pupatul moastelor. Nu stii daca sa razi sau sa vomiti cand il vezi pe Victoras si pe Livache cum stau ei acolo cu priviri plecate, cu atitudine smerita numarand oile in gand. Si pe alea vii si pe alea moarte. Ma Victoras, ma Livache, ma Adita, ma Mircica, ma Mareane, ma ortodocsilor, cum sa ratati voi ma azi o pupatura de moaste? Sau macar sa fi adus moastele in sala acolo sa se umple sala la congresul vostru sau ce ati avut voi. Dadeati si voi si o pomana de sarmalute umplute cu icre negre ca pentru niste activisti saraci. Care estem.
Este stupid sa crezi ca o firma (distribuitor de combustibili, operator de telefonie, distribuitor de energie electrica, producator de energie electrica, producator de alimente etc etc etc) nu va include in pretul de vanzare catre consumator impozitele pe conducte, stalpi, relee, baraje, turnuri de racire, posturi de transformare etc etc etc. Votati nenica USL sub sigla “IMPOZITUL ca sursa de lapte si miere in drumul sigur spre groapa comuna”. Ce importanta are insa ceea ce este previzibil sa se intample cand primul premier al tarii are nesimtirea sa spuna “Nu am marit niciun impozit! Nu am marit TVA, nu am marit nimic”. Iar bizonul il crede. Si de ce nu ar face-o? Ca doar este primul. Si va fi si presedinte avand in vedere ca azi si-a anuntat reusita in alegerile prezidentiale atunci cand a spus, la adunatura aia a lor, cum trebuie sa fie un presedinte dupa care si-a enumerat calitatile lui. Ca sa vezi ce coincidenta de calitati individuale si institutionale. Contextul nici nu putea fi mai nimerit. Victor Ponta s-a propus viitorul presedinte al Romaniei. Evident in stilul lui lipsit de barbatie. Vanghele vrea sa taie „panblici” fara numar fara numar. Atza cand o tai, nenica? Geoana o da cu dragostea lui. Nastase o mai pune de o morala cu oua. Este modul cel mai sigur prin care tara o va duce si mai bine. Votati, bizonilor! In mod normal in tara asta nu ar mai trebui sa existe functia de premier, nu ar mai trebui sa existe guvern, nu ar mai trebui sa existe nimic in afara de “EU Victor Ponta”. Oare nu pune pe ganduri niciun PSD-ist faptul ca premierul Ponta in permanenta se exprima la modul foarte concret „EU am dat bani la justitie”, „EU iau impozite”, „EU am facut”, “EU am dres”, EU, EU, EU? Cultul personalitatii atinge cote la care Ceausescu nici macar nu indraznea sa viseze. Nu cred ca este atat de inteligent incat sa stearga Targoviste din memoria colectiva. Votati, imbuibatilor! Pot sa fac pariu cu absolut oricine ca guvernarea Ponta va reusi sa raporteze un milion de locuri de munca nou create. Au conditiile legale sa o faca. Simplu de tot. Din pix si cat se poate de usor demonstrabil. Absolut orice om care isi schimba locul de munca este obligat sa ia repartitie de la somaj. Firma care il angajeaza plateste o amenda de 5000 RON daca ocoleste aceasta procedura. In felul asta guvernarea poate raporta ca a asimilat din somaj toti lucratorii care isi schimba locul de munca. Iar daca angajatul respectiv pleaca dupa numai doua zile, angajatorul este legat de maini si de picioare: nu poate sa ia nicio masura punitiva, chiar daca lucrul asta i-a incurcat teribil socotelile. La urmatorul loc de munca respectivul evident ca este obligat sa isi ia iarasi repartitie de la somaj. Si in felul asta guvernul, prin nemaipomenita sa competenta si munca neostoita, a reusit sa mai absoarba doi oameni din somaj. Magie, nu? Votati, lihnitilor! Ca va tin de foame statisticile contrafacute nu realitatile imediate si perspectivele plangatoare.
Chiaunii patriei milenare dau in clocot sa se intreaca in organizarea de festivaluri ale chiaunomagiei ca forma de manifestare a dinamicii imbecilitatii la politicianul roman. Cam asta este esenta sinapselor facute intre vagile urme de neuron ale politicianului aflat la guvernare. Sa ne intelegem: singurul neuron de la unul incearca sa faca disperat o legatura cu singurul neuron al altuia. Si in felul asta se naste chiaunul magic. Cel care nu face decat sa isi abureasca alegatorul facut groghi de abundenta promisiunilor si de meschinaria realitatilor infrumusetate in emisiuni sustinute de fosti securisti suferinzi de sindromul maniaco-depresiv al hartuirii de catre justitie. Amin.