Nu mai este nimic de facut…

Atat de mult am strigat
Incat am ramas fara glas.
Atat de mult am scrutat fiecare om
Incat am ramas fara vedere.
Atat de mult am sperat
Incat sufletul mi s-a imbolnavit de dor.
Atat de tare am crezut
Incat am innebunit.
Atat de mult am tot rostit
Incat, in cele din urma, cuvintele-au murit.
Atat de mult am asteptat
Incat am devenit stana de piatra
Fara vaz, fara auz, fara glas.
Inmarmurita-n uitarea anilor
Viata s-a transformat in petale rupte.

Acest articol a fost publicat în Poezie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *