De mai bine de un an mi-am pus in gand sa scriu putin despre emigrantul roman modern. Da, din punctul meu de vedere este un emigrant economic. Dar unul care, in majoritatea cazurilor, pleaca cu gandul sa stea o perioada limitata de timp. Dumnezeu stie cat.
Nu pun in discutie cazul romanului (tigan sau roman sadea) plecat la cersit sau la furat prin magazine, bancomate sau dispus sa caute doar ban care se poate face fara munca.. Nu pun in discutie nici cazul celor care pleaca hotarati sa nu se mai intoarca niciodata. Toti acestia reprezinta, dupa parerea mea, nu mai mult de 15% din numarul celor care pleaca intr-o tara straina. Nu pun in discutie sacrificiile, dorurile, umilintele suportate sau nemultumirile acumulate. Nu pun in discutie nici macar structura pe meserii, instructie sau specializare, castiguri sau ce anume face un asemenea om cu castigul realizat. Ma gandesc doar la ce anume il diferentiaza de romanul ramas acasa in ceea ce priveste atitudinea fata de politic si puterea politica si, in general, fata de viata. Ma gandesc la psihicul romanului plecat si la cel al romanului ramas.
Cei care au plecat, in general, nu sunt niste aventurieri. Sunt oameni care manati de nevoi sau de perspectiva unor castiguri ceva mai decente, au avut puterea sa isi ia viata in propriile maini si sa isi construiasca vietile fara sa mai aibe rabdarea sa astepte ca cineva, altcineva sa le faca traiul mai bun. Ca esenta cu totii au spirit intreprinzator. Majoritatea romanilor ramasi acasa, nu.
Romanul ramas acasa este in general deprofesionalizat si dependent in felul asta de bunavointa unui angajator (stat sau privat). Iar cum economia nu este deloc dezvoltata ca sa absoarba un numar atat de mare de forta de munca, dublat de lipsa de profesionalism a majoritatii celor ramasi, s-a ajuns la situatia complet degradanta ca un angajat sa fie dependent cu atat mai mult cu cat excedentul de forta de munca il face pe angajator (stat sau privat) sa aibe o atitudine complet abuziva fata de angajat si sa isi manifeste copios bunul plac in materie de salarizare, program de lucru si tratamentul aplicat angajatului. Teama pentru salariul de mizerie este dublata de teama ca o oficialitate (functionar al statului, politician, lucrator in administratie etc etc etc) ii poate face rau oricand. Iar fricile astea dublate de incapacitatea de a face ceva din proprie initiativa, pe fondul deprofesionalizarii despre care vorbeam, il fac complet dependent de autoritatea profesionala si de puterea statala. A devenit o prezenta fara osatura, fara coloana vertebrala, fara demnitate si extrem de usor de manipulat si manevrat sau complet dezinteresat de viata societatii pentru ca este dominat de presiunea gandului ca el ca individ nu conteaza si nu poate schimba nimic, ca toti cei care ii hotarasc soarta sunt toti o apa si un pamant. In acelasi timp insa este incapabil sa accepte ca cei care ii hotarasc soarta sunt exact produsul propriei lui vointe sau a propriului lui absenteism din viata societatii.
Micul sau mediul intreprinzator este la randul lui dominat cam de aceleasi dependente. Teama ca daca supara pe cineva, oricand poate sa apara un control sau politia sau preotul sa ii desfiinteze bruma de afacere sau micul magazin din coltul strazii, ii controleaza absolut fiecare pas si fiecare optiune si fiecare atitudine. Nu ii pun la socoteala pe cei ale caror afaceri si castiguri depind eminamente de bunavointa autoritatii prin contracte sau serviciile pe care le presteaza. Astia chiar ca sunt niste sclavi poleiti care isi vand demnitatea pentru a putea sa se plimbe intr-o masina de cateva zeci de mii de euro sau sa isi faca o vacanta pe cine stie unde.
Spre deosebire de toti acestia, romanul care a avut curajul sa isi ia viata in propriile maini si a plecat in alta tara sa munceasca, nu simte presiunea opresiva a autoritatii romanesti. Distanta de autoritatile romanesti ii induc siguranta ca nu pot fi atinsi de catre acestea. Si asa si este. Constiinta faptului ca au capacitatea sa se descurce si ca nu depind decat de propria vointa si munca, a facut din ei exact elementul social constient de propria forta. Fiind asimilati in buna masura de societati asezate si asimiland regulile de functionare capitaliste ale acestor societati, au deprins regulile jocului, au invatat ce inseamna drepturi dar si obligatii fata de societate si lege. Or toate astea au dus la un paradox: departe fiind fizic de realitatile sociale romanesti, sunt mult mai implicati, mai critici si mai intransigenti decat conationalii lor care sunt nevoiti sa suporte zi de zi o viata fara perspective. Iar lucrul asta face din ei o forta de temut pentru orice regim politic. O forta constienta de sine si de capacitatea ei de a spune NU fara teama si fara inhibitii. In atare situatie, pentru ca si autoritatea Romaniei stie toate lucrurile astea, face tot posibilul sa ii tina cat mai departe de posibilitatea de a influenta in vreun fel realitatile romanesti. Sunt macar 1,5 milioane de voturi care pot oricand sa schimbe soarta oricarui scrutin electoral. Iar in cazul asta toate partidele, pe fata sau nu, vor face tot posibilul ca numarul “emigrantilor” care voteaza sa fie cat mai mic. Asa ca nu sperati la votul prin corespondenta sau la votul electronic.