Intre un erudit si un ganditor eu unul am preferat intotdeauna ganditorul. Chiar si pentru faptul ca pe un erudit ai mii de posibilitati sa il inlocuiesti cu un dictionar, cu un compendiu, cu google sau wikipedia. Ganditorul insa produce esentele din care este compus un dictionar, un compendiu, google sau wikipedia.
L-am preferat intotdeauna pe cel care este in stare sa emita un gand propriu profund, oricat de simplu exprimat, in locul unuia a carui existenta mentala este compusa doar din citate.
Am invatat sa ma indoiesc si sa gandesc doar cu propriul meu cap. Chiar si cu riscul de a gresi.
Nu am avut niciodata idoli ci doar oameni pe care i-am pretuit sau respectat pentru ceea ce am considerat ca au bun in ei.
Nu am fost niciodata fanul nimanui si cu atat mai putin al meu.
Intotdeauna am avut nevoie de inteligenta mult mai multor oameni decat au avut nevoie ceilalti oameni de inteligenta mea.
Lumea nu se termina odata cu mine. Lumea mea insa, da…
Intre a ma lasa dominat de frica si a lupta riscand sa fiu invins de ceea ce imi producea starea de frica, am preferat sa risc.
Oricat de multa nevoie am avut de multe ori de ajutor, forta am gasit-o numai in mine. Putinii oameni care au fost langa mine atunci cand mi-a fost greu au fost doar motivatia intima in stare sa ma mobilizeze sa gasesc solutii.
Nu am reclamat niciodata pe nimeni, nu am turnat niciodata pe nimeni, nu am tradat increderea nimanui in caracterul meu. Am preferat sa ma apar singur, am preferat sa gasesc pozitia verticala fara sa calc pe alti oameni si sa traiesc cu gandul ca pot lasa ceva in urma mea chiar daca am stiut ca nu va ramane nimic dupa mine.
Fiecare secunda, fiecare zi, fiecare an pe care l-am lasat in urma l-am insotit de un bilant din care a trebuit sa invat unde sunt pe plus si unde pe minus. Fara insa sa uit sa visez, sa scriu, sa vreau, sa ma las purtat in continuare de instinct, de sunet, de culoare, de lumina si fara sa am sentimentul ca gandesc un indoielnic testament.
Intotdeauna am mancat ca sa traiesc nu am trait ca sa mananc.
Numai un om extrem de inteligent este in stare sa recunoasca un alt om inteligent. Omul doar inteligent intotdeauna va avea convingerea ca este singurul inteligent.
Prostul va crede intotdeauna ca este singurul indreptatit sa fie deasupra tuturor.
Omul… un amestec absurd de sublim si derizoriu, un amestec incacceptabil de clipe inaltatoare si ore derizorii golite de sensuri.
Societatea… o mocirla mediocra pe care diamantele ratacite in ea nu o pot face sa straluceasca oricat de multa lumina ar primi de la soare.
Femeia… un tel nu un scop in sine, o truda creatoare nu un medicament pentru propria egolatrie, un numar infinit de parabole potentiale nu o linie paralela…
Credinta… suportul irational intim care te ajuta sa traiesti. Religia… motivatia pentru a ucide credintele. A ta si a celorlalti.
Qui prodest?…