Nu ma roade cand vad cum oamenii sar gradama sa cada pe spate in fata unei platitudini eructata cu greu de un nume cu notorietate. Nu ma roade gaunosenia unor enunturi complet lipsite de logica, simt artistic, rational, eventual si cu greseli de topica sau gramaticale, un fel de cuvinte amputate in cautare de pretiozitati fara substanta in fata carora zeci, sute, mii de oameni sunt gata sa ii sanctifice pe respectivii. Nu ma roade cand in fata unei banalitati in genul „s-a facut dimineata” sau „azi am mictionat galbui” (macar de ar fi avut inspiratia sa scrie „azi am mictionat maiastru/ cand mi-a tras-o calu`albastru”) sau „ce minunat este sa mergi” (evident ca este! intreaba care este visul unuia care are picioarele amputate) zeci de mii de oameni isi exprima incantarea orgasmica cu comentarii si like-uri si emoticoane care mai de care izbind cu putere peretele gaurit deja de nuci.
Nu, nu am fost niciodata invidios. Pacatul asta m-a ocolit. Am eu altele. Dar ma mananca, ma omoara situatiile in care cei extrem de putini carora te daruiesti cu totul, cei pe care ii intampini intotdeauna cu bucurie in ochi, cei carora le scrii poezii (uneori chiar foarte reusite; si o faci numai pentru ei nu ca sa intri in cine stie ce almanahe) ca sa le spui in alt fel cat de mult ii iubesti si inseamna pentru tine, cei pentru care ti-ai da si viata daca ar fi nevoie, cei pentru care traiesti, cei pe care ii intampini cu flori dimineata, cei in fata carora te faci scut chiar daca asta iti provoaca tie rani, cei (unu? doi? patru?) pentru care vrei intotdeauna sa fii mai bun, cei pentru care suferi atunci cand sufera, cei pentru care iti vine sa iti pui unghia in gat ca pitigoiul atunci cand le gresesti, cei pentru care iti sclipeste creierul, cei pentru care ai putea fi revarsare de inteligenta, bunatate, creativitate doar pentru a le fi de folos, cei pentru care te bucuri ca s-a facut dimineata pentru ca ii regasesti dupa ce i-ai dezmierdat in vis, cei la care ti se duce ultimul gand constient cand adormi in miez de noapte par sa nu te observe, pare ca tin sa iti arate ca nu le existi, esti un nimic, un nimeni, fara valoare si fara semnificatie pentru ei. Cata risipa inutila…
PS Nu, nu va ganditi ca scriu despre mine. Eu nu exist. Eu sunt doar o petala din care rasar lumini. 🙂 😛 Ganditi-va la voi insiva si la faptul ca uneori in viata simtiti durerea acestei nedreptati profunde. Si cu toate astea continuati. 🙂 Abia asta este un fapt notabil, o daruire a carei dimensiune aia care culeg like-uri pentru platitudini sau care sunt inconjurati de milioane de inimioare si alte emoticoane, si astea lipsite de continut, nu o vor simti niciodata si nu vor avea parte de ea niciodata. Voi sunteti adevaratele minunatii nu ei. Ei sunt doar vanitosi gaunosi. Voi cei care v-ati simtit in felul asta chiar si numai o singura data sunteti expresia dumnezeirii. Voi sunteti lacrima din care cresc diamante. Atentie numai sa nu ii faceti pe altii sa se simta la fel.