Ziua in care ne iubim tara si concetatenii

 

Au fost vremuri cand numele tarii, drapelul, patriotismul, poporul, iubirea de toate acestea erau atat de des folosite, pana la saturatie, incat ajunsesem ca toate cuvintele, sintagmele si sinonimele care le desemnau sa nu mai aibe niciun fel de rezonanta in mintile noastre, devenisera doar simbolurile unei propagande cinice care nu avea decat menirea sa ne indobitoceasca si sa ne indeparteze de la lipsurile fiecarei ore din vietile noastre. Mie cel putin deja imi era rusine sa le rostesc cu glas tare de teama sa nu mi le murdaresc si in interiorul meu dupa ce ele fusesera murdarite in exteriorul meu prin folosire abuziva desantata. Toate in numele poporului si tarii, toate pentru popor si tara. Lucrurile insa nu s-au schimbat cu nimic odata cu marele deranj social din acel macabru, cinic si ipocrit decembrie 1989. S-a dovedit inca o data ca toate aceste cuvinte chiar insemnau ceva pentru o foarte mare masa de oameni dar s-a dovedit in acelasi timp, inca o data, ca intotdeauna exista un grup restrans de jeguri, impostori, profitori care se folosesc de aceste simboluri tocmai pentru ca stiu ca ele traiesc intens in sufletele oamenilor, chiar daca acestia nu le folosesc prea des. Sau tocmai in felul asta oamenii arata ca in ei conteaza. Din pacate insa, constiinta colectiva fiind dominata de festivismul cu care am fost dresati, ne aducem aminte sa ne iubim tara, oamenii si drapelul doar o data sau de doua ori pe an si atunci in special in cuvinte golite de continut. Cand o facem, o facem in numele unui partid, in numele unui grup sau pur si simplu in numele pomenilor garnisite cu fasole si carnati. In plin post al Craciunului de altfel. Nu ca eu as fi unul dintre cei care tine vreodata post. Dar amanuntul asta care denota o mare ipocrizie a bisericii chiar nu poate sa imi scape. Nu, noi toti nu ne iubim tara. Iubim doar Romania PSD-ista, sau tara PNL-ista, sau glia PRM-ista, sau tarisoara UNPR-ista. Iubim poporul pontist urandu-l de moarte pe poporul basist, iubim egalitarist cetateanul bugetar urandu-i de moarte pe intelectuali, iubim fiecare tara lui si poporul lui si steagul lui uitand ca suntem cetateni ai aceleiasi tari, ca avem cu totii cetatenia romana si suntem reprezentati de acelasi steag. In general nu ii iubim deloc si nu ne pasa deloc de cei care nu sunt ca noi insine. Ba nici pe majoritatea celor care sunt ca noi. In paranteza fie spus, gestul unor cetateni ROMANI de etnie maghiara de a purta sau arbora simbolurile doliului de ziua tarii este o dovada de imensa prostie si de necrezuta idiotenie. Nu va obliga nimeni sa traiti in tara asta daca vi se pare locul nepotrivit. In fine… si asta o consecinta a politicianismului lozincard, manipulativ, interesat, parvenit si lipsit de patriotism.
Ne iubim tara? Inclin sa cred ca mare parte dintre noi NU. Atunci cand s-a pus problema sa ne salvam tara prin sacrificii financiare, cei bogati au devenit si mai bogati iar cei mai putin afectati, cei care lucreaza in sectorul bugetar, buna parte dintre ei, au dovedit ca nu sunt in stare sa inteleaga nevoile tarii si nu au stiut sa raspunda decat cu ura. Ne iubim concetatenii? Am convingerea ferma ca NU atat timp cat exista grupuri sociale care raspund pavlovian la manipulare, instigare, indemn la violenta si ura impotriva altor cetateni ai aceleiasi tari. Iubirea de tara si popor al celor care sunt responsabili de manipulare, instigare, indem la violenta si ura nici nu mai pot fi luate in discutie. Si atunci ce inseamna „la multi ani Romania, la multi ani tuturor romanilor” atat timp cat urarea asta este golita de continut prin exact actiunile noastre din timpul restului zilelor anului? Imbucurator in toata aceasta realitate hidoasa este faptul ca INCA exista romani care isi iubesc tara si concetatenii in fiecare zi. Si nu o spun niciodata dar traiesc aratand-o zi de zi sau doar uneori. Este cineva atat de lipsit de ipocrizie incat sa imi dea dreptate? 

Au fost vremuri cand numele tarii, drapelul, patriotismul, poporul, iubirea de toate acestea erau atat de des folosite, pana la saturatie, incat ajunsesem ca toate cuvintele, sintagmele si sinonimele care le desemnau sa nu mai aibe niciun fel de rezonanta in mintile noastre, devenisera doar simbolurile unei propagande cinice care nu avea decat menirea sa ne indobitoceasca si sa ne indeparteze de la lipsurile fiecarei ore din vietile noastre. Mie cel putin deja imi era rusine sa le rostesc cu glas tare de teama sa nu mi le murdaresc si in interiorul meu dupa ce ele fusesera murdarite in exteriorul meu prin folosire abuziva desantata. Toate in numele poporului si tarii, toate pentru popor si tara. Lucrurile insa nu s-au schimbat cu nimic odata cu marele deranj social din acel macabru, cinic si ipocrit decembrie 1989. S-a dovedit inca o data ca toate aceste cuvinte chiar insemnau ceva pentru o foarte mare masa de oameni dar s-a dovedit in acelasi timp, inca o data, ca intotdeauna exista un grup restrans de jeguri, impostori, profitori care se folosesc de aceste simboluri tocmai pentru ca stiu ca ele traiesc intens in sufletele oamenilor, chiar daca acestia nu le folosesc prea des. Sau tocmai in felul asta oamenii arata ca in ei conteaza. Din pacate insa, constiinta colectiva fiind dominata de festivismul cu care am fost dresati, ne aducem aminte sa ne iubim tara, oamenii si drapelul doar o data sau de doua ori pe an si atunci in special in cuvinte golite de continut. Cand o facem, o facem in numele unui partid, in numele unui grup sau pur si simplu in numele pomenilor garnisite cu fasole si carnati. In plin post al Craciunului de altfel. Nu ca eu as fi unul dintre cei care tine vreodata post. Dar amanuntul asta care denota o mare ipocrizie a bisericii chiar nu poate sa imi scape. Nu, noi toti nu ne iubim tara. Iubim doar Romania PSD-ista, sau tara PNL-ista, sau glia PRM-ista, sau tarisoara UNPR-ista. Iubim poporul pontist urandu-l de moarte pe poporul basist, iubim egalitarist cetateanul bugetar urandu-i de moarte pe intelectuali, iubim fiecare tara lui si poporul lui si steagul lui uitand ca suntem cetateni ai aceleiasi tari, ca avem cu totii cetatenia romana si suntem reprezentati de acelasi steag. In general nu ii iubim deloc si nu ne pasa deloc de cei care nu sunt ca noi insine. Ba nici pe majoritatea celor care sunt ca noi. In paranteza fie spus, gestul unor cetateni ROMANI de etnie maghiara de a purta sau arbora simbolurile doliului de ziua tarii este o dovada de imensa prostie si de necrezuta idiotenie. Nu va obliga nimeni sa traiti in tara asta daca vi se pare locul nepotrivit. In fine… si asta o consecinta a politicianismului lozincard, manipulativ, interesat, parvenit si lipsit de patriotism.
Ne iubim tara? Inclin sa cred ca mare parte dintre noi NU. Atunci cand s-a pus problema sa ne salvam tara prin sacrificii financiare, cei bogati au devenit si mai bogati iar cei mai putin afectati, cei care lucreaza in sectorul bugetar, buna parte dintre ei, au dovedit ca nu sunt in stare sa inteleaga nevoile tarii si nu au stiut sa raspunda decat cu ura. Ne iubim concetatenii? Am convingerea ferma ca NU atat timp cat exista grupuri sociale care raspund pavlovian la manipulare, instigare, indemn la violenta si ura impotriva altor cetateni ai aceleiasi tari. Iubirea de tara si popor al celor care sunt responsabili de manipulare, instigare, indem la violenta si ura nici nu mai pot fi luate in discutie. Si atunci ce inseamna „la multi ani Romania, la multi ani tuturor romanilor” atat timp cat urarea asta este golita de continut prin exact actiunile noastre din timpul restului zilelor anului? Imbucurator in toata aceasta realitate hidoasa este faptul ca INCA exista romani care isi iubesc tara si concetatenii in fiecare zi. Si nu o spun niciodata dar traiesc aratand-o zi de zi sau doar uneori. Este cineva atat de lipsit de ipocrizie incat sa imi dea dreptate? 

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Cu dricul pe derdelus

Punct si de la capat? Haidade!!!

Ascultam cu stupoare un individ de la PSD cum incrimina „moralitatea” realizarii unor aliante in jurul PNL in vederea formarii unei alte majoritati. Evident si traseismul politic il incrimina mangafaua. Dumnezeule, pana unde puteti merge cu ipocrizia? Uitati atat de repede felul in care a cazut guvernul Ungureanu? Uitati ordonanta curvelor de partid data cu numai doua luni in urma? Se pare ca atunci cand este vorbe despre voi, lipsa moralitatii si puterea cu orice pret vi se pare in firescul lucrurilor. Ca si nesimtirea cu care acelasi specimen incerca sa ii reproseze lui Iohannis ca in campanie spunea ca nu este de acord cu traseismul. Pai ma minune prejudiciata, nu mai departe de ieri prea cinstitul pana la capat Ponta spunea sugubat despre sine „asta am spus-o in campanie, era campanie”. Pana la urma este cat se poate de firesc sa vreti sa fiti singurii detinatori ai monopolului ipocriziei, fatarniciei si nesimtirii. At fi bine sa fie asa dar din pacate nu sunteti.
Pe de alta parte, asa cum am mai spus imediat dupa alegeri, PNL ar face o foarte mare greseala daca, in numele exact al acelei lacomii politice identice cu a PSD, ar face pe dracu in patru sa preia guvernarea. Este foarte adevarat ca mirosul bucatelor ii ademeneste la greu pe fripturistii din PDL si din PNL dar asta nu le da voie sa fie si prosti. Cu toate astea ceva imi spune ca multi dintre ei sunt suficient de prosti incat sa nu fie si prudenti.
Am mai scris despre faptul ca mi se pare extrem de gretos felul in care mai toti politicienii declara cu emfaza ca au inteles mesajul societatii si s-au schimbat. Haidade!!! Nu ati inteles nimic iar de schimbat, daca nu v-ati schimbat ca mentalitate in 25 de ani, nu aveti cum sa o faceti in cateva zile. Nu ati inteles ca majoritatea dintre voi nu aveti ce cauta in politica. Nu planurile si abordarile si tacticile trebuiesc schimbate ci, asa cum sustin de multi ani, voi ca oameni sunteti cei care trebuiesc schimbati. Din punctul meu de vedere va doresc din tot sufletul sa reuseasca DNA sa va puna la pastrare pe toti cei care ati calcat pe bec sau ati fluierat in biserica. Dar fara niciun fel de exceptie. Pe ceilalti mediocri sper sa va cearna alectoratul. Sa ramana dom`le numai aia cu caracter si cap care vor sa construiasca un alt fel de politician si o alt fel de viata politica. Pentru ca in acesti 25 de ani ati dovedit doar ca marlania, aroganta, un apetit insatiabil pentru puterea absoluta sunt mai contagioase decat pojarul la copii.

„Ne-am luat tara inapoi!”? Aiurea!

Nu am impartasit absolut deloc entuziasmul general concretizat in lozinca „ne-am luat tara inapoi”. Faptul ca buna parte dintre cetateni au inteles in cele din urma ca prin vot pot schimba o parte a realitatii romanesti nu este insa si suficient pentru a schimba fondul, esenta societatii. Urmatorul pas ar trebui sa fie o presiune continua pe factorul politic prin absolut toate mijloacele legale pe care societatea le are la dispozitie. Asa cum banuiam, Iohannis s-a grabit deja sa faca greseli mici cu posibil impact viitor destul de mare. Ma refer la componenta echipei de consilieri si, in special, la numele vehiculat pentru sefia cancelariei prezidentiale. Din punctul meu de vedere, complet idezirabil acest nume. Caracterul nu il recomanda absolut deloc pentru asa functie. In ceea ce priveste numele vehiculate pentru functiile de consilieri prezidentiali, eu unul am o singura remarca: Iohannis este tributar echipei care l-a sustinut si tare imi este ca va ramane agatat in aceasta paradigma a dependentei. Ceea ce poate face din el un simplu element de decor supus influentei unui politic ce nu are niciun fel de intentie sa isi schimbe mentalitatile si modul de actiune prin proprie vointa. Macar Traian Basescu a avut in cele din urma abilitatea sa isi selecteze o echipa de consilieri profesionista fara carlige politice. Nimic nu se va putea schimba in tara asta atat timp cat acelasi tip de politician va murdari continuu absolut toate palierele centrelor de putere ale statalitatii. Eu afirm ca jucatorii principali in societate trebuie sa fie, in continuare, justitia si cetateanul. Sunt singurele elemente sociale care au mai toate sansele sa functioneze independent de influente si ingerinte. Politicul nu se va schimba decat dupa ce vor fi murit inclusiv cei din generatia care acum are 30 de ani. Nu, nimeni nu si-a luat nicio tara inapoi ci am continuat doar sa o tinem acolo unde a fost si pana acum. Cu doar ceva mai multa actiune civica decat pana acum. Eu unul sper ca civismul sa continue sa o ia mult inapintea politicului. Poate pana la urma intelege cat mai multa lume ca actiunea civica concertata, organizata, matura, dincolo de optiunile politice individuale este singura care poate presa politicul suficient de mult incat sa il oblige nu neaparat sa se schimbe (lucrul asta se poate face doar pas cu pas in decurs de generatii) cat sa il tina cat mai departe de tendinta devenita fireasca de a fi discretionar, abuziv si orientat impotriva intereselor cetateanului. Nu, statul aflat 100% sub dominatia politicului nu este aliatul, prietenul cetateanului ci opozantul cetateanului, adversarul cetateanului, de multe ori chiar dusmanul cetateanului. Chiar daca statul exista prin contributia financiara continua a cetateanului.

 

Daca si naravul ar avea par…

Caracterul dictatorial, tiranic al organizarii partidelor este reliefat maximal de aplicarea deformata a proverbului „rufele se spala in familie”. Atat timp cat masurile din interiorul unui partid se rasfrang apoi asupra intregii societati, a spala rufele in familie, dincolo de lipsa unui climat democratic transparent, este sinonim cu a continua atitudinea discretionara, tiranica, dictatoriala, aroganta, imposibil de reformat a politicului. Acest tip de om politic dovedeste ca nu s-a departat absolut deloc de principiile de functionare si organizare ale PCR. In felul asta continua sa functioneze comunismul chiar daca un Ponta, un Dragnea sau multi altii de la celelalte partide afirma ca nu au fost niciodata membri ai PCR. Este suficient sa mostenesti o anumita mentalitate ca sa duci mai departe un anumit tip de organizare si o anumita atitudine fata de societate.

Penibilul membrilor CExN al PSD atinge cote maladive: au pornit aparatura de bruiaj pentru ca nimeni sa nu poate sa sune in exterior sau sa fie sunat din exterior. Oamenii astia sunt realmente bolnavi si dau dovada de o inadecvare complet paranoida. Ce dracu cauta oamenii astia in viata politica a unei societati care se vrea civilizata?

Victoras, inca unul care s-a aruncat de la etajul sase. Tu ai avut cumva vreo discutie cu el in ultimele ore? 

Un partid pentru un presedinte

Sindromul clasic pentru un partid de sorginte totalitara il reprezinta exact ceea ce se intampla acum in PSD: sacrifica absolut orice si pe absolut oricine ca sa isi salveze liderul in numele teoriei centrului imaculat. Principalul vinovat pentru tot ceea ce se intampla in PSD si in tara este Victor Ponta, exact cel care incearca in mod lipsit de barbatie (atat de fireasca lui, nu-i asa?) sa gaseasca vinovatii exact acolo unde ele nu exista doar pentru a-si salva pielea. Rusinos. Ponta nu este in stare sa isi asume onest absolut nimic. Pe bune ca este mult mai de respectat Marian Vanghelie decat Ponta, Dragnea, Iliescu si toti ceilalti care au decis azi represalii in locul unei dezbateri si hotarari democratice firesti pentru un partid de stanga modern. In simplitatea lui (nu ma gandesc absolut deloc la alte aspecte legate de Vanghelie ci numai la ziua de azi) pare sa fi avut o atitudine mult mai normala si mai demna decat ceilalti. Inca o data o spun raspicat: Ponta trebuie sa dispara din viata politica romaneasca. Cangreneaza absolut tot ce atinge.

 

Iago cu televizorul isi sufla mucii in ceafa lui Ponta

Ponta taticule, pana acum pare ca niciunul de pe langa tine nu vede si nu vrea sa vada ca tu tradezi pe absolut oricine. Partea complet prosteasca este ca cei pe care inca nu i-ai tradat, iti fac jocul rasufland usurati ca nu sunt ei in situatia lui Sova si a celor dinaintea lui, nici de data asta. Exact lasitatea si prostia oportunista a membrilor CPEx al PCR. Stii care este chestia misto? Ghita te asteapta la cotitura  sa te impaieze si sa te puna in fereastra ca sa ia pensia de cateva ori. Pana atunci iti zambeste gales si iti mangaie outele atrofiate ca sa iti produca orgasmele pe care in lumea reala nu le-ai putut avea. La cat mai multi ani ca tare prost mai esti.

Pariu ca Sova va fi reprimit foarte curand in partid si ca toata chestia cu excluderea lui este doar o sceneta prost regizata? Bine, daca nu se opune DNA.  Prietenii lui Ponta stiu de ce.  Eu o singura nedumerire am. Daca Sova este in greturi cu Dragnea (asa spune Marian Vanghelie), cine este mama monstrului care se va naste? Ca tati sunt toti la poligamnia care se practica la greu intre astia.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Inca o zi in Paradisul murdar

 

25 noiembrie

 

Intrebare pentru PSD: Ponta mai este inca in politica?
Concluzie pentru PSD: sunteti eminamente tampiti daca este asa.

 

Prioritati

Din punctul meu de vedere toata dezbaterea actuala din Parlament despre votul prin corespondenta sau votul electronic este complet redundanta si nu are menirea decat sa distraga atentia de la problemele de fond. Pe de o parte a fi preocupat in acest moment de o asemenea lege este complet lipsit de prioritate avand in vedere ca cel mai apropiat scrutin poate avea loc cel mai devreme in sase luni de zile in cazul unor alegeri parlamentare anticipate. Spun cel mai devreme in sase luni pentru ca asemenea alegeri ar trebui precedate de modificarea legii electorale, de modificarea legilor care au in vedere modul cum se desfasoara, organizatoric vorbind, alegerile. De asemenea intre timp ar trebui sa i se interzica lui Ponta prin lege sa mai spuna „Romania” si „romani”, sa se emita o lege speciala prin care sa fie obligat sa reia tot ciclul de invatamant incepand cu clasa a cincea, sa fie obligat sa faca timp de cinci ani sedinte de psihoterapie pentru ca pe langa celelalte boli mintale se pare ca a facut o forma de obsesie paranoida (azi in mai putin de o ora a pronuntat de macar opt ori numele lui Traian Basescu si de inca macar zece ori a folosit sintagme cu trimitere directa la Traian Basescu demonstrand in acest fel ca nici macar acum nu s-a prins ca la alegeri nu a participat si Traian Basescu), sa fie obligat sa faca tratament indelungat cu un medicament impotriva minciunii (eventual verde de Paris, matraguna de Dubai sau macar cu extract de cucuta autohtona), sa fie obligat sa se duca in nascatoarea ma-sii definitiv si sa ia dupa el si pe toti maciucarii din televiziuni, pe primarii si primaritele isterice, pe sefii de consilii judetene prea bolnavi la buzunar, pe toti cei din opozitie croiti prost dupa calapodul lui si al lui Nastase, Iliescu, Voiculescu, Blaga, Oltean, Vosganian si care dracu or mai fi. Intre timp poate se gandeste onor Parlamentul sa faca o comisie de ancheta care sa descopere vinovati pentru organizarea deliberat defectuoasa a alegerilor, o alta comisie care sa elaboreze un cod minimal al conduitei palamentarului, inca o comisie pentru studierea caracterului toxic-patologic al politicianului roman. Evident cu o larga participare a tuturor psihiatrilor si specialistilor in deviatii psihice de pe intreg globul pamantesc. Prioritatea prioritatilor insa ar fi ca acest fetus redundant sa isi dea IMEDIAT demisia si sa place unde a intarcat mutul iapa dar de unde sa poata fi extradat la nevoie. Abia apoi acest tip de PSD ar trebui sa isi faca curatenie in interior si eventual sa isi schimbe si numele. Prioritar de dezbatut in acest moment ar fi bugetul de stat, pretul gazelor, masuri imediate de prevenire sau macar micsorare a declinului nivelului de trai care se intrevede.

Mojicie

Pentru mine, chiar daca am vazut destul de multe in viata, acest Victor Ponta este o monstruozitate, un artefact, o eroare genetica. Dincolo de faptul ca nu este in stare sa isi asume niciun fel de raspundere fata de propriul lui partid si fata de toti colegii lui pe care i-a bagat intr-un imens de mare rahat prin lasitatea lui, prin incompetenta lui, prin marea lui mojicie, marlanie, imbecilitate, este tot ceea ce poate fi mai ipocrit si mai toxic in viata politica romaneasca. Nu mai iau in calcul faptul ca pleaca iresponsabil si las din tara lasandu-si intregul partid sa traga ponoasele exact atunci cand un om politic de anvergura ar trebui sa stea in fata armatelor lui ci ma gandesc numai la lipsa lui de maturitate atunci cand este intrebat de reporteri despre faptul ca „dar ati spus ca…?” raspunde nonsalant ca si cand ar fi facut o agerime de copil involuat afisand un zambet de jmecher prost: „atunci eram in campanie”. Adica cum ma amputatule, legitimezi si obiectivezi minciuna, ipocrizia, falsul si nemernicia doar pentru ca esti in campanie aratand indirect in felul asta cat de mult iti dispretuiesti tu propriul electorat si intregul popor roman? Pai chiar si numai pentru atat ar trebui sa iti luam pielea de pe tine si sa te cufundam apoi in solutie salina concentrata.

 

Nu vreau justitie chioara ci una care sa slujeasca doar legea

Evident ca daca Iohannis ar fi declarat incompatibil, lucrurile s-ar complica si mai mult in tara asta si asa aflata sub influenta zodiei complicatiilor. Din punctul meu de vedere opiniile conforma carora nu ar fi bine ca justitia sa se pronunte in directia unei decizii nefavorabile lui Iohannis sau ca justitia nu va indrazni sa ia o asemenea decizie sunt pe de o parte complet neproductive iar pe de alta parte sunt un soi de amestec in actul de justitie. Ba nu, eu unul VREAU va justitia sa isi permita sa aplice legea indiferent despre cine ar fi vorba. Sa se termine odata cu prostia asta ca justitia are voie sa se pronunte doar pana la un anumit nivel. Pe de alta parte o decizie ferma (favorabila sau defavorabila) in ceea ce il priveste pe Iohannis ii este benefica chiar lui. Pentru ca ar elimina o data pentru totdeauna toate discutiile si manipularile care au putut fi posibile in cazul lui Basescu. Cine se face vinovat de ceva, sa plateasca. Asta este menirea justitiei intr-o tara normala.

Victor Ponta: „Tot asa cum am invatat din victorii o sa invat si din infrangeri”. Din victorii a invatat ipocrizia, minciuna, cinismul fatarniciei dus dincolo de limitele inchipuirii, aroganta si discretionarul, abuzul de putere si dispretul legalitatii. Pai daca este „tot asa”, ce ar mai ramane sa invete? Pe cine dracu mai vrei tu sa prostesti?

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Romania frumoasa, Romania hidoasa

 

Am spus intotdeauna ca nu masurile de austeritate luate de guvernele Boc au fost marea problema ci faptul ca austeritatea nu a fost distribuita uniform la nivelul intregii societati. Ceea ce se intampla acum cu aceasta Alina Bica demonstreaza exact ce am sustinut eu. Si probabil este unul dintre foarte multele cazuri care confirma faptul ca in timp ce eu eram nevoit sa restrang activitatea de productie si sa renunt la doua treimi dintre oameni ca sa le mentin celor ramasi salariile intregi (pe criterii de competenta si in functie de gravitatea situatiei sociale i-am pastrat, ma statule!!!), in timp ce buna parte a populatiei era nevoita sa isi diminueze nivelul de trai acceptand reducerea veniturilor salariale, in timp ce multi alti angajati din segmentul privat intrau in somaj fara sa aibe nici cea mai vaga idee despre ce vor face in ziua urmatoare,  in timp ce buna parte a populatiei lua calea pribegiei in speranta unui trai cat de cat decent, in timpul asta a existat o patura de imbuibati care si-au sporit in mod fraudulos averile beneficiind de aportul unor nemernici asemenea lui Nastase, Bica, multi din PDL, multi din PNL si, evident, la fel de multi, daca nu chiar mai multi, din PSD. Acest tip de societate l-a creat aceasta clasa politica formata din fosti securisti, fosti activisti de frunte ai PCR, urmasii acestora sau nemernicii crescurti, aidoma lor, de catre acestia, toate scursorile societatii, toti parvenitii si neamurile proaste de care dispunea tara asta. Si sunt o multime asemenea tineri imbatraniti deja in hotie la toate partidele.
Cum Romania „bunului simt” nu poate trai fara idiotenie „pana la capat”, nu a fost nevoie decat de un foarte mic pas care sa demonstreze inca o data ca suntem facuti nu din fecundarea ovulului de catre spermatozoid ci din relatia simbiotica dintre anus contra naturii si imbecilitatea agresiva. Ca urmare s-au gasit romani care sa dea drumul la o petitie prin care sa ii ceara presedintelui ales sa treaca la ortodoxie. Nu ne vindecam de intoleranta si incapacitatea de a accepta altceva daca este in alt fel decat suntem noi.
Nici nu a fost nevoie sa treaca trei zile pentru ca naravul pesedeilor de frunte sa nu dea peste margini vrand sa ne demonstreze ca parul de care au incercat sa se lepede a fost doar o banala figura de stil in care, sunt sigur, nu au crezut decat ei. Un individ din generatia mai tanara, fara par dar cu ochelari si cu naravul la el, se intreba ipocrit cum de un bugetar isi poate permite sa isi faca cumparaturile la Paris. Uitand insa sa se intrebe cum de bugetarul Nastase isi permite sa aibe 15 case si un miliard de euro, cum de bugetarul Victor Ponta isi permite sa aibe sapte case si sa fie prezent exact in acel moment intr-un club exclusivist din Dubai impreuna cu Ghita maciucarul RTV. Cum cocalarul Mazare isi permite sa aibe, din salariul de bugerat, proprietati in Mdagascar, cum jegul ala submediocru isi permite, tot din salariul de bugetar, sa aibe iaht de nu stiu cate milioane de euro si avion privat? Iar exemplele sunt mult prea multe. Si sunt prezente in toate partidele.
Romanii isi demonstreaza, de fiecare data cand au ocazia, marea idiotenie si fatarnicia fara margini. Una dintre aceste ocazii a fost aceasta zi de black friday in care au cheltuit mai bine de 150 milioane de euro pe lucruri care sigur nu sunt de stringenta necesitate. Intr-o singura zi. Afland acest lucru nu pot sa nu ma intreb trist: daca tara ar fi avut nevoie de acesti bani, ar fi fost de acord romanii sa ii doneze sau macar sa ii imprumute tarii? Raspunsul se gaseste in isteria cu care majoritatea angajatilor bugetari, a pensionarilor si asistatilor sociali si inca o buna bucata a societatii au stiut sa accepte masurile de austeritate intr-o perioada de criza care ne putea costa integritatea teritoriala, independenta si chiar fiinta nationala.
Romania, tara mea de glorii duse…

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Prea mult zgomot ca sa fie adevarat

Ultimii 25 de ani m-au invatat sa simt manipularea. Imi atrage foarte tare atentia obstinatia cu care media, dar si palierul politic al societatii, lauda, ridica in slavi “vointa poporului”. De parca ar fi pentru prima oara cand descopera nu numai sintagma asta ci si poporul. Mai sa fie! Au descoperit elefantul albastru si tin cu totii sa se minuneze, sa se prosterneze ca in fata unui semn divin. Cum la fel mi se pare complet desantat si suspect entuziasmul cu care mai toti abordeaza ideea ca Parlamentul, doar la cererea apasata a presedintelui votat, s-a conformat si a inceput sa isi dea in gat colegii pentru a caror imunitate pana acum ar fi fost in stare sa inghita toata rezerva de vidanje a tarii. Am convingerea ca in ambele cazuri este vorba despre o imens de mare manipulare. De data asta insa vointa divina face ca aceasta manipulare sa serveasca chiar interesele cetateanului.
Faptele in cronologia lor sunt urmatoarele. Imediat dupa ora 21 in ziua celui de al doilea tur de scrutin, Liviu Dragnea iese la rampa si anunta rituos ca Victor Ponta are un mic avans fata de contracandidatul sau dar si anunta scandalizat ca sunt foarte mari suspiciuni de frauda pe care le-ar fi facut ACL. Parerea mea este ca nu facea decat sa pregateasca terenul pentru un posibil scandal (poate si in strada avand in vedere ca au incercat in perioada asta marsavia nedemocratica a contramanifestatiilor) de proportii dar si motivatia pentru o eventuala contestare a alegerilor. As putea sa pariez ca si de aceasta data organizatorii PSD ai alegerilor (a nu se intelege tot partidul) au furat (prin turism electoral, vot multiplu, liste suplimentare, obstructionarea votului) macar 10%. Deci diferenta a fost mult mai mare. Olga stie de ce zic lucrul asta. Dupa mai putin de doua ore, cand nimeni nu se astepta si cand nu avusese nimeni timp sa faca o numaratoare paralela temeinica, Victor Ponta face un gest care nu se inscrie absolut deloc in profilul psihic si moral al individului Victor Ponta dar nici in modul de a actiona al PSD-ului inca de cand era FSN. Victor Ponta se recunoaste invins. Intrebarea care este sigur un raspuns pentru cele doua aspecte cu care mi-am inceput scrierea este: ce anume s-a intamplat in acea ora si putin de dupa ora 21? Cu cine a vorbit Victor Ponta in acel rastimp? Nu ma intreb ce i s-a spus pentru ca din modul in care a reactionat si luand in considerare ceea ce a urmat, se cam poate intuit ce i s-a spus. Apoi a disparut vitejeste in ceata. Ca de fiecare data cand situatia se impute. Cert este ca din acel moment toata lumea a inceput sa defileze cu “poporul” facand cumva din tantar armasar, exacerband rolul poporului, vitejia lui etc etc etc. Apoi luni, marti, miercuri si joi s-a respins legea amnistiei si s-au recuperat restantele la cercetari. Toate pornind de la faptul ca presedintele votat a cerut acest lucru. Pai pe Basescu pentru mai putina imixtiune in treburile Parlamentului l-au suspendat de doua ori. Iar in cazul asta sa nu fiu eu convins ca se intampla ceva in spatele perdelei de fum “poporul”? Sa se fi hotarat aliatii de pe axa strategica sa ii stoarca in nas lui Ponta lamaia atasamentului sau fata de Rusia? Sa fi cazut filiera ruseasca acoperita in Romania? Oricum toata aceasta joaca cu poporul si cuvantul de forta al noului presedinte poate avea o victima: noul presedinte. Nu ii stiu forta caracterului acestui individ, nu ii cunosc abilitatea in a negocia si a manevra in mizeria diplomatica internationala, nu ii stiu capacitatea de a intui capcanele intereselor geopolitice dar daca musca nada aruncata, cea a presedintelui care poate orice prin proprie vointa, este pierdut. Iar cu el si sperantele noastre in normalitate.
Inclin sa cred ca asta este doar prima faza a unui razboi cu multe victime. Si sunt convins ca va fi castigat de cel care se hotaraste sa faca mutarea cea mai neasteptata si cea mai indrazneata. Am in vedere inclusiv arestarea sefei DIICOT. Si nu pot sa nu ma gandesc ca in campania electorala a fost atacata (aparent) Elena Udrea ca sa fie prevenita sefa DIICOT ca este filata. Am in vedere si faptul ca Ponta si-a subordonat mai tot in materie de servicii. Ma mai gandesc si la faptul ca Melescanu are de platit niste polite filorusilor care in 2000 l-au sapat sa nu ajunga presedinte. Pai sa nu cred eu ca prin institutii sunt tabere si gasti?
Din punctul meu de vedere problema se pune in alti termeni: noi ceilalti, noi poporul glorificat, ce facem? Acceptam sa fim simple bilute scose din narile argheziene ale diversilor?

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Politica dupa Matei

Cu udul ratiunii

Pare ca sforarii care il misca pe Ponta incearca sa il scoata de sub pat – unde sta chircit cu udul imprastiat pe podeaua veche din scandura de brad mancata de molii si plange deznadajduit – acestia avand de gand chiar sa il si imbalsameze numai sa il poata pune in fereastra cand vine postasul cu pensia. In timpul asta Daciana ii linge caineste buba. Olga si aia pierduta cu Firea bocesc bete prin bucatarie cu poalele saltate pe umeri doar doar le-o alina cineva suferinta (materna) insatiabila.

Dunare daca n-aveam,/ Tot la vale ne duceam

In Dolj rezultatele au fost 60,6% (lipseste un singur 6 ca sa denote semnul realitatii) la 39,4, in favoarea lui Ponta, din totalul de 64,83% cetateni din numarul celor inscrisi pe listele de vot. Per total doar putin peste 30% dintre cetatenii Doljului sunt indragostiti de Ponta sau au fost determinati sa il voteze pe Ponta sau au fost stimulati sa il voteze pe Ponta sau au fost plimbati sa il voteze pe Ponta. In Craiova insa diferenta dintre cei doi este de aproape un procent. Asta in situatia in care dintre cei 110 primari din judet 100 sunt ai PSD si in masura in care Olga cu bocceaua (craiovenii mai vechi stiu despre ce este vorba) a marsaluit zilnic cu o intreaga armata (Iliescu ar fi zis „bande legionare” in zilele lui bune) incercand sa ii intimideze pe craioveni prin demonstratii grotesti de forta. Hai ca pe ea o inteleg. Tebuia sa faca figura buna (una dintre multele figuri pe care probabil le stie) in fata partidului UNIC. Dar pe ei nu ii inteleg. Mai copii, ca acceptati voi sa fiti figuranti habarbisti intr-un spectacol de marionete, mai treaca mearga. Dar de ce ati avut nevoie si de parasute cu voi? De siguranta, nu? Ca orice parasutist amator cu mintea facuta zob de delirul etilic.
Imediat dupa alegeri Olga Vasilescu le-a povestit putinilor inconstienti ramasi pe contul ei de FB ca adio stabion, adio proiecte mari pentru Craiova. Sunt sigur ca gargara asta cu apa chioara se datoreaza durerilor orale (in gat) dobandite in lungile seri rocoroase de toamna petrecute in aer liber sau perspectivei sosirii DNA in urbe. Ia fato un faringosept. Nu o sa-ti treaca dar macar te prefaci ca te tratezi. Asa pentru impresia artistica.

 

Ca sa vezi! Victor Ponta se sacrifica si ramane la guvernare. Pai ma neimplinitule, eu nu am cerut sa plece coalitia acromegalica de la guvernare ci sa pleci numai tu. Ce nu iti este clar in formularea mea? Coalitia a castigat alegerile parlamentare. Sa ramana sa isi duca nepriceperea pana la capat. Ca eu sunt aici. Si nu va iert. Dar tu trebuie sa pleci unde a intarcat mutul iapa. Tu esti nepriceput, mizerie, gunoi, fatarnic, ipocrit, corupt. Tu sa pleci nu partidele din coalitie. Astea daca au inteligenta sa se reformeze, bine, daca nu, o vor lua pe coaja si mai rau decat ai luat-o tu. Imbecilule!

 

Repetitia

Avem o clasa politica complet nesanatoasa: Tariceanu il acuza pe Basescu pentru esecul lui Ponta iar madam Firea il felicita pe Ponta pentru rezultatul bun din alegeri. Am mai vazut tiparul asta al vinovatiei altcuiva pentru propria incompetenta si transformarea unui esec notoriu in victorie si in partea cealalta. Ma oameni buni, voi chiar nu aveti deloc simtul ridicolului? Mediocritatea prezentei voastre in spatiul public frizeaza deja grotescul.
Aveti cu totii la dispozitie doi ani de zile ca sa va faceti curatenie in partide. Eliminati-va cu totii jegurile, mediocrii, incompetentii, pe toti cei care au legatura cu tipul de politica promovat de catre FSN. Si din stanga si din dreapta. Daca nici acum nu intelegeti ca votul impotriva lui Ponta a fost de fapt un vot antisistem, nu ati inteles nimic si nu aveti niciun drept sa va numiti politicieni. Nu, nu este vorba despre un conflict intre generatii ci despre un conflict de mentalitati. Si pentru a nu se ajunge la un vid in spatiul politic, ar fi suficient ca voi cei care ati fost in esaloanele 1,2,3 si 4 sa faceti un pas in spate si sa promovati pe altii in locurile voastre. Evident nu neaparat pe criteriul de varsta ci pe criterii de integritate si competenta. Daca stiti ca pana acum ati promovat un tanar pe care l-ati invatat deja sa profite de tot felul de contracte masluite, eliminati-l. Nu are ce cauta mai sus. Daca il aveti in vedere pe un tip slugarnic, uitati de el. Daca va bate la usa un tip fara caracter, nu il lasati sa intre. De ce ati face toate astea? Simplu: va riscati vietile si averile in cazul unei explozii populare de amploare. Ce a fost acum a fost doar o banala incalzire. Pana atunci, urgent Ponta sa isi dea demisia. Rebutul asta trebuie sa dispara din viata publica.
Cine sunt eu sa va pretind toate astea? Doar unul dintre foarte multii oameni cu valoare din tara asta care nu au vrut sa se implice in tipul de politica de pana acum si caruia voi le-ati mancat toata maturitatea. Doar unul dintre foarte multii care nu mai au nevoie de mariri si slugarnicia celorlalti ca sa isi confirme coordonatele propriei existente. Eu sunt strada.

Politica orbului naiv

Mai PSD, voi aveti o singura sansa sa nu ajungeti sa va scuipe in bloc buna parte din tara. Sa va divizati. Sa va desprindeti din hidosenia asta de partid cei nepatati si nealterati de bacteria coruptiei, fatarniciei, ipocriziei politice si sa ii lasati pe socri si pe verisori si pe toti papagalii turmentati de droguri, alcool sau de prostie fudula sa isi faca partidul lor. Va va fi mai greu la inceput dar sigur ati putea fi in cativa ani o stanga respectata, viabila, moderna. Da, alegatorul temeinic de dreapta, la cat este de inteligent, cu bun simt si echilibrat sigur isi doreste o stanga inchegata si structurata pe principii sanatoase. Ceea ce este acum PSD nu este nici de stanga nici de dreapta. Este doar o oligarhie parvenita, mediocra, hrapareata, hidoasa care a reusit sa impuna politica discretionarului, pumnului in gura, abuzului. Tocmai din acest motiv, cu scopul de a deturna atentia alegatorului propriu de la doctrine, a tot pedalat retardul asta de Ponta pe ideea ca in societatea de azi nu mai exista stanga si dreapta. Are dreptate dar numai in masura in care in tara asta politica este doar expresia unei oligarhii transpartinice si nu forma de organizare a unor grupuri care au ca filozofie de actiune doctrine politice. Cam acelasi lucru se intampla si in ceea ce se vrea dreapta politica numai ca voi ati intrecut orice limita a acceptabilului.

 

Mai draga animalule. Pardon, politicianule

Sa-mi zici tu ce varianta vrei. Aia usoara pentru noi sau aia usoara pentru tine? Aia usoara pentru noi este cea violenta in care radem tot. Eu zic sa nu contezi prea mult pe jandari si pe politie. Pe bune ca din cat i-am vazut cum se comporta si cat sunt de instruiti, un grup de 20 de insi bine facuti si bine instruiti, fac partie printre ei. Calea usoara pentru voi este sa va faceti singuri curatenie la locul de munca. Ii radeti incet incet pe aia murdari, invatati sa folositi apa si sapunul, mai mergeti si voi pe la scoli, ceva cursuri de dans si bune maniere, poate si o scoala de meserii, obligatoriu cursuri de limba romana si neaparat de romanism. Dar nu ala desantat in care ne impartiti dupa chelie, parfumul folosit sau dupa alte criterii numai de voi inventate. Ha? Ce cale alegi? Venim noi cu aspiratorul si vidanja sau? Evident fara niciun fel de imunitate. Ca bagati la greu insulte, instigari, manipulare si marlanii sub scuza declaratiilor politice.

Scurte observatii

1. Hai sa fim realisti. Protestele strazii din ultimul timp nu au fost de cine stie ce amploare. Semnificativ este faptul ca politicienilor de toate culorile le-au cam tremurat putin chilotii pe ei sau cei pusi la uscat pe sarma in urma ultimei mictiuni involuntare. Gandit-va la si temeti-va de adevarate revolte. Le puteti preveni nu cu masuri de forta ci intelegand si practicand normalitatea libertatii noastre.
2. Nemaipomenitii jurnalisti egolatri, egocentrici si autisti nevoie mare, in spiritul fatarniciei ce abunda in momentul asta in piata pe toate palierele, recunosc (conjunctural) puterea „razboiului” de pe facebook. Bibicilor, poate luati aminte ca adevaratii formatori de opinie nu sunteti voi cetepeii, turceii, papagalii nervosi de la miezul noptii (mircei sau banci), sau anal-istii sodomizati de propria grandomanie gaunoasa sau intelectualii revarsati din semidoctismul murdariei tranzitiei si tranzitului. Sunt in mediul virtual (doar ca o prelungire a vietii de zi cu zi) adevarati formatori de opinie care nu si-au arogat niciodata pozitia asta si care nu vor niciodata sa le multumeasca cineva pentru lucrul asta. Nu, eu nu ma numar printre ei dar cunosc foarte multi. Si sunt oameni de calitate. Nu le scriu numele pentru ca ar insemna sa nu ma opresc pana dimineata din scris. Si oricum ei nu simt nicio placere orgasmica, asa ca voi, sa le fie mentionate numele intr-o enumerare stearpa. Basca faptul ca sunt in societatea celor fara nume politicieni infinit mai buni decat oricare dintre politicienii din ziua de azi.
3. Remarc cu respect si placere implicarea intelectualilor veritabili in aceasta lupta de rezistenta civica. Si, sincer sa fiu, as vrea sa ajunga sub ochii lui Andrei Plesu cuvintele mele de pretuire pentru implicarea lui. Si nu este singurul. As vrea sa remarc implicarea in educatia civica a unor remarcabili oameni din segmentul justitiei. Nu ii numesc ca li se urca la cap. As vrea sa remarc implicarea unor politisti in viata cetatii ca cetateni constienti de ceea ce trebuie sa fie cetateanul om al legii. Cetatea are nevoie de toti. De cat mai multi.
4. Nu pot sa nu remarc faptul ca politicienii nu invata nimic. Niciunii. Au dat-o imediat pe popor pe tara pe oportunism pe bla bla bla. Mediocrilor, sunteti doar niste jalnici mediocri. Nu sunteti in stare sa vedeti evidentele nici daca v-ar scoate ochii.
5. Mai am dar mai las si pentru maine.

 

Atentie marii penelei!

Voi fostii pedelei si penelei, actualii mari penelei (asta dupa vehiculata sintagma „marele Partid National Liberal”) aveti de trecut un test in foarte scurt timp. Daca se caseaza ordonanta curvelor de partid, in mod normal ar trebui sa cereti alegeri locale pentru acoperirea posturilor vacantate. Curvele voastre au fost prea proaste si au ramas gravide cu un tirist care a fugit in Turcia si acum raman sa fete ca vacile pe marginea drumului. Hai ca aveti mana buna si sigur o sa promovati alte curve ceva mai tinere si mai viguroase. Evident sterpe de la mama natura sau macar cu o histerectomie totala sau o lobotomie fecunda care sa le fereasca de f`un viitor pocinog. Nu ma astept sa incepeti schimbarea chiar din interior si sa promovati oameni intregi. Asa ca sa nu va mirati daca peste un timp o sa aveti o multime de mutanti printre voi care nu vor face altceva decat sa inmulteasca numarul celor existenti. Si cum sunteti animati de o pofta nebuna de a ajunge la bucate punand interesul de partid inaintea interesului cetateanului, poate faceti un mic efort si capacitati partidul interesului de curve nationale sa vi se alature. Evident si partidul televizor. Ca astia oricum nu au fost validati in mod direct in ultimii zece ani de catre votul electorului. Asa ca validati-i si voi ca tot vreti schimbare, nu? Pana la urma… sa traiasca bordelul national daca se gasesc consumatori. Dar poate nu uitati vorbele Vladimirescului: „Vom reveni ca frunza si ca iarba primaverii”.

Starea na(ra)tiunii. De partid

Clasa politica in ansamblu, dar cu precadere PSD, nu a invatat nimic (cum dracu sa invete daca nu ii duc capetele) din criza financiara de acum 6 ani. Principiul balonului umflat artificial si-a spus cu prisosinta cuvantul. De data asta a lucrat in beneficiul cetateanului. Poate s-or mai gasi ceva inteligenti pe la celelalte partide care sa traga concluziile firesti. Traseismul este unul dintre elementele care umfla artificial balonul. Aliantele doar de dragul unei majoritati tiranice, de asemenea. Absortiile complet absurde doar de dragul unei lacomii politice de sorginte totalitara a partidului unic sau atotputernic stimuleaza si astea umflarea balonului. Pierderea contactului cu realitatea cetatenului si caderea intr-un festivism paranoid genereaza nu numai o perceptie eronata asupra realitatii ci si nevoia de a mistifica realitatea. Fapt care duce balonul foarte aproape de momentul in care va pocni. Obedienta si lipsa de verticalitate in numele disciplinei de partid nu face decat sa pompeze gaz toxic in balonul si asa foarte umflat. Ma mediocrilor, este chiar la mintea cocosului ce spun eu. Din cauza acestor lucruri si a multor altora nu ati reusit niciunii sa creati un partid temeinic si stabil. Daca la toate astea mai adaugam si lacomia insatiabila a multora dintre voi, parvenitismul de lelite de mahala in genul Lia Olguta Vasilescu sau Radu Mazare sau prea multi altii, arivismul poleit dar gaunos din punctul de vedere al caracterului unui Adrian Nastase sau Adam, jmechereala de mahala a unui Relu Fenechiu, aroganta incompetenta dublata de un psihic de jigodie a unui Blejnar si multe altele pe care daca le-as enumera as sta in fata calculatorului zile in sir, toate astea, spuneam, sunt in stare sa umfle balonul pana la dimensiunile monstruoase ale unui Ponta care isi arata caracterul precar imediat ce balonul incepe sa se fasaie. Ar cam fi cazul sa plecati si sa ii lasati pe altii sa faca politica. Majoritatea dintre voi nu sunteti in stare.

 

Cu ulciorul la apa

In binecunoscuta-i vitejie, Victor Ponta si imensa lui capacitate de a face fata problemelor ascunzandu-se sub pat cu multa lasitate, au plecat (adica si el si capacitatea) intr-un scurt concediu barbatesc. Intre timp pesedeii vinovati care ii trag dupa ei si pe cei nevinovati, se injunghie pe la spate, se scuipa, se vaita in fata imunitatii si arunca venin ostoit peste toti cei care nu i-au pupat slugarnic mai ca pe sfintele moaste. Lasitatea si incompetenta umflata de vanitate si aroganta nu este in stare sa faca fata provocarii de a-si arunca gunoaiele in canalul colector pentru a construi un veritabil partid de stanga. Obligatoriu rebotezat si trecut la religia europeana.

 

Din exil, cu drag. De puscarie.

Victor Ponta se depaseste pe sine. A trecut dincolo de limitele ridicolului. Daca pana acum ne invatase cu guvernarea de la televizor, acum se adreseaza intregii omeniri cazute in extaz, ca Lenin din exil, prin mesaje postate pe facebook. De fapt este in limitele cutumelor de partid. Nastase se adresa omenirii din puscarie, Voiculescu la fel, SOV isi transmite nepretuitele invataturi (inca nu a ajuns la invataminte) din puscarie, Relu Fenechiu isi transmite agerimile tot din puscarie iar episcopul convertit in devenire Becali arunca in lume nepretuite predici religioase. Probabil Ponta abordeaza stilul epistolar ca sa isi faca mana. Pe margine se incalzesc Miki Spaga, Kati Abramburica (cea care ne promitea, cu ceva timp in urma, un grandios spectacol de autocombustie spontana in piata publica), Ioan Gura de Adam si multi altii.

Interesul alegatorului este sa existe partide curate. Evident ca nu iesite din spuma marii ca se supara venerica. Asa ca zau, nu mai dati navala la guvernare in detrimentul curateniei interne ca oricum tara este neguvernata in adevarul sens al cuvantului de foarte multi ani. Curatenia asta s-ar putea realiza si promovandu-i in Parlament numai pe cei care accepta sa nu fie platiti pentru activitatea asta. In felul asta s-ar face si ceva economii la buget.

 

 

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

O cronologie pentru ultima ora

Suntem aidoma tuturor         noiembrie 15 ora 11

Va rog sa ma credeti ca personal ma simt nedreptatit atunci cand de fiecare data aruncati cu noroi in alegatorii olteni si ii catalogati ca avand culoare rosie sau ca sunt niste neispraviti sau sau sau… Eu personal am participat la multe mitinguri in Bucuresti (de cateva ori si in grupul de organizatori). Foarte multi bucuresteni sau pitesteni sau sibieni sau clujeni sau timisoreni sau buzoieni sau ieseni sau din orice alt oras sau judet, nu. Craiova nu difera mai deloc de Bucuresti, de Constanta, de Iasi sau de oricare alt oras din tara asta. Mi se pare nedrept sa ii impartiti pe romani dupa zona geografica in care traiesc. Nu o face Ponta si ai lui suficient de mult? Poate nu uitati ca raportat la numarul total de alegatori, pe Ponta l-au votat in primul tur numai 26% dintre ei. Iar eu unul socot ca nu este un procent foarte rosu. Restul fie nu au votat (deci sigur nu l-au vrut pe Ponta) fie au votat cu altcineva. Evident ca si la noi sunt o multime de jeguri al caror devotament este dat de masura interesului personal, sunt si oameni care cred in stanga cum la fel sunt si o multime de oameni al caror vot este cumparat sau manipulat. Ca peste tot. Am vrut sa scriu randurile astea pentru ca am vazut ca circula pe net si pe la televiziuni o multime de filmulete in legatura cu protestele din tara dar niciunul cu imagini despre ce s-a intamplat in Craiova. Si nu este drept.

Pana cand?        noiembrie 15 ora 13

Se vorbeste in targ (nu am dovezi materiale pentru ca daca as avea imediat le-ar avea si procuraturile iar cei care mi le povestesc nu vor sa se expuna) ca circula deja saci cu buletine de vot gata stampilate care se dau impreuna cu o suma de bani in schimbul actului de identitate. Inca o data intreb: de ce peste 20 milioane de buletine tiparite cand noi suntem in total putin peste 18 milioane de alegatori? De ce numai 500 000 de buletine de vot in diaspora unde sunt peste 3 milioane de alegatori? De asemenea imi vin informatii din mediul privat ca firmale care au contracte cu statul (oricat de mici) sunt presate sa contribuie cu bani la campania lui Ponta. Eu ma intreb pentru a nu stiu cata oara: cat timp mai tac toti oamenii astia? Va meritati soarta atat timp cat va lasati dominati de frica. Inainte de Congresul XIV am spus public: teama de pericol este mai mare decat pericolul in sine. De 25 de ani toti sunteti secatuiti pe toate partile. Pana cand? Asa cum am mai afirmat, se pregateste o mare frauda electorala!!!!! Se repeta anul 1946 si 1947.

 

Sa nu uiti!        noiembrie 15 ora 14

Ponta, sa nu uiti! Generatia mea a fost prea lasa ca sa isi ceara drepturile si sa se lupte cu mizeria de politica pe care voi ati „edificat-o” cu minciuni glorioase si cu coruptie si cu furturi inimaginabile. Generatia ta s-a invatat prea repede sa traiasca numai din furt, minciuna si manipulare. Peste 10 sau 15 ani tu vei avea in jur de 55 de ani. Copiii astia care acum au 22 de ani vor fi in plina maturitate. Si iti vor pune pielea pe bat si iti vor calca in picioare starvul, familia si toata gasca ta infecta. Incearca sa tii minte ca nu esti vesnic. Poate maine nu ai sa platesti si te vor vota tot felul de asistati, imbuibati, protejati, veti fura mai mult decat ar putea sa gandeasca cineva. Dar intr-o zi vei fi fugarit cu pietre de catre copiii astia. Sa tii minte!!! Si sa te temi. Va veni o zi cand nu vei mai fi pazit de o multime de jandarmi, de politie si de servicii si de tot felul de olgute de mahala care marsaluiesc nazist impreuna cu cei care sunt dependenti de ea. Iar in acea zi nu vei gasi nicio gaura de sarpe in care sa te ascunzi. Va fi fost prea tarziu pentru tine sa inveti ca oamenii mai si mor. Ura impotriva ta creste in fiecare zi si devine mai mare decat impotriva lui Ceausescu sau cea indusa impotriva lui Basescu. Ura impotriva lui Ceausescu a fost una plecata din umilintele atator ani. Cea impotriva lui Basescu indusa prin manipulare. Ura impotriva ta va fi constienta si asumata.
Nu am crezut ca am sa ajung vreodata sa il citez pe Ion iliescu dar previziunile mele sunt total in concordanta cu ce spunea Ion Iliescu (conform comisarul.ro): „…Însă asta l-a enervat şi mai tare pe fostul preşedinte. Iliescu, spre stupoarea tuturor, l-a făcut nesimţit şi impertinent. Aducându-i aminte că au luat 400 de primari. ,,Pentru că te văd foarte deştept, Liviule, care era scorul fără primarii ăştia?”, a tunat Iliescu. El a lansat şi un avertisment dur: ,,Aţi creat un monstru. Să nu uitaţi ce vă spun, dacă pierdeţi alegerile, partidul se va pulveriza. Nimeni nu vă va mai ierta!”…”

 

Jurnal de rivolutie         noiembrie 15 ora 19

Dupa o zi destul de incarcata, ma intind putin in pat si o rog pe sotia mea sa nu ma lase mai mult de 20 de minute. „De ce?”, ma intreaba ea. „Plec si in seara asta la rivolutie”, ii raspund eu aratandu-i un zambet larg la limita ranjetului indus de avantul revolutionar in timp ce ma indrept spre pat. Dupa fix mai bine de 20 de minute vine si ma trezeste soptit: „Trezeste-te, e vremea rivolutiei”. Afara este un frig ascutit care imi musca din lobii urechilor si din obraji. La ora 18 fara un minut ajung in locul in care fusese anuntat protestul. In afara de o multime de jandarmi si nu mai mult de cinsi-sase rataciti rebegiti de frig care intrau sau ieseau din magazinul cel mare din centrul orasului, nimeni. Ca de fiecare data cand particip la asa ceva m-am apucat sa studiez amplasarea jandarmilor in dispozitiv. Trec in revista masinile de jandarmi si masinile „sub acoperire”, identific figurile civile si apoi parcurg „la pas” imprejurimile. Nimeni. Deja salele mele obosite de anii din buletin incep sa imi dea de stire ca nu le prieste frigul. Intru in „magazinul cel mare” sa ma incalzesc putin si sa mai treaca timpul poate poate mai apare f`un rivolutionar. S-a facut deja 18 si 15 minute. Ies afara din magazin… Nimeni. Doar jandarmii (sincer sa fiu am impresia ca au fost adusi doar pentru impresia artistica pentru ca felul in care erau dispusi lasa brese serioase si la o chestie temeinica ii vulnerabilizeaza chiar pe ei). La 18 si 20 spatele imi este intepenit aproape complet. Ma hotarasc sa plec de la rivolutia fasaita si in timp ce ma indrept spre masina imi trece prin cap un gand sardonic: „Daca copiii astia au vrut sa le traga o teapa jandarmilor?”. Zambesc larg amuzat nevoie mare. Dar cu mine ce-ati avut? Trec pe langa un grup de jandarmi si le spun tare fara sa ma opresc dar aproape razand: „Cred ca in seara asta luati teapa. Drept este ca si eu cu voi”. Fraternizam psihic si empatizam cu umor. Unul dintre ei imi raspunde: „Nu moare nimeni din asta”. Majoritatea dintre ei tineri care isi fac meseria. Numai ordinele pe care le primesc pot fi anormale. Am ajuns acasa inghetat.

Presedintele care uneste, presedintele care ucide         noiembrie 16 ora 10

In timp ce imi beam cafeaua in dimineata asta, din nu stiu ce motiv, mi-a venit in minte sloganul „presedintele care uneste”. Din cate imi aduc eu aminte, nu a fost niciun presedinte care sa imparta populatia tarii in doua in functie de preferintele la vot ale electorilor. Nu l-am auzit niciodata pe Traian Basescu spunand „nastasisti” sau „geonisti” sau „pontisti” incercand sa ii demonizeze pe acesti alegatori doar pentru ca nu il simpatizau pe el si fara sa fie adepti ai celorlalti in mod necesar, sa ii socoteasca tot ce este mai rau in societate. Niciun post de televiziune ostil sau doar cat de cat echidistant nu s-a referit la alegatorii lui Nastase sau Geoana sau Ponta asa cum Antena 3 si RTV s-au referit la simpatizantii lui Traian Basescu si la toti ceilalti care nu erau simpatizanti ai lui Ponta sadind atata ura in sufletele oamenilor. S-a ajuns cu aberatia urii pana la a se face oficial o programare a debasificarii tarii. Uneste Ponta? Nu, in niciun caz dar il acuza pe Basescu ca zece ani nu a facut decat sa dezbine populatia si a avut grija sa induca aceasta convingere in buna parte din societate. In ultimul timp au lansat pe piata o alta idiotenie care dezbina: cetateni romani de nationalitate romana si alti cetateni care nu ar mai avea dreptul sa se numeasca romani pentru ca nu sunt buni romani doar pentru ca sunt de alta nationalitate. Inclusiv in dimineata asta imbecilul de Dragnea, iesind de la vot, spune: „Am votat româneşte pentru un preşedinte român şi viu.”. Pai ma amputatule, in cazul asta Voicu este sau nu este roman? Panbuccian este sau nu este roman? Hunor este sau nu este roman? Vosganian este sau nu este roman? Pataichin este sau nu este roman? Simona Halep este sau nu este romanca? Si voi ziceti ca uniti cand semanati atata ura fie pe criterii etnice, fie pe criterii religioase? Cinismul vostru si lacomia voastra care subordoneaza absolut totul intereselor voastre personale nu are absolut nimic in comun cu interesele cetatenilor care trebuie sa traiasca in buna pace unii cu ceilalti. S-ar putea ca la un moment dat, daca interesele voastre o cer, sa ne impartiti in blonzi si bruneti, in cetateni cu ochi caprui si de alte culori, in cetateni scunzi si indezirabili, cetateni cu copii si cetateni fara copii, cetateni care iubesc animalele si cetateni care iubesc florile, cetateni care traiesc in tara si cetateni care nu traiesc in tara, cetateni care traiesc in Transilvania si cetateni din restul tarii etc etc etc. Ucideti in felul asta nevoia de stabilitate, nevoia de normalitate, firescul tolerantei si pluralismului. Faceti din ura un ultim scop al cetateanului.
Dincolo de optiunile voastre, inainte de a-mi sari la gat sau de a aproba ce scriu eu, ganditi-va onest si drept daca gresesc sau nu. Si retineti ca nu este vorba despre o pledoarie impotriva unei mase de oameni ci impotriva unui grup restrans care ucide in fiecare zi cate ceva din fiinta acestui neam.

 

Dincolo de ceturi                noiembrie 16 ora 12

In timp ce oficialii romani pare ca fac tot posibilul sa ne distraga atentia aratandu-ne ca au organizat lamentabil votul in diaspora, in tara, protejati de perdeaua de fum a acestui val de indignare, ei isi vad linistiti de treaba nederanjati de nimeni. Pariu ca in judetele asa zis rosii se vor inregistra „participari” la vot record? Iar la sfarsit vor veni sa ne spuna ca oricum votul din diaspora (probabil undeva la nivel de 5-7% din totalul de 3 mil. aflati peste hotare) nu avea cum sa influenteze votul in ansamblu.

 

 

Patul lui Procust               noiembrie 16 ora 12:30

Traim intr-o societate tribala in care este un extrem de grav daca nu suntem toti la fel. Ne-o spune Ponta zi de zi. Uniformizarea egalitarista nu face decat sa fie pavaza pentru marile lor nemernicii. Lipsa reperelor valorice nu face decat sa inlesneasca indobitocirea, manipularea, invrajbirea. Tiparul promovat de unul sau de altul este singura norma acceptata.

 

ora 19

Mda… devine foarte clar ca trebuie sa ne pregatim de o lupta de gherila care sa ii usture la rinichi. Nu ai cum sa ii invingi pe cei care nu respecta regulile cerandu-le sa respecte regulile. Trebuie sa ii lovesti imiit cu propriile lor arme. Daca vreti haiducie, haiducie sa fie!

 

ora 19:15

La ora asta fac eforturi extrem de mari sa imi tin in frau furia care tot creste in mine. Sa ma scuzati serviciilor si voi observatorilor din FB, nu este instigare dar eu simt pentru prima oara in viata ca daca i-as avea pe toti in fata si o mitraliera in maini, nu as ezita. Evident nu voi face lucrul asta.

 

ora 20

Ponta, vreau sa te aud spunand „Daciana, dragostea mea”. Dumnezeule, nici nu poti banui cat de tare ma abtin sa nu te injur ca la usa cortului. Daca numai o zecime din blestemele mele te ajung si tot te desfiintez pentru zece generatii.

 

ora 20:15

Ponta-n mortii ma-tii!!! Te vreau plecat din tara!!! Cat mai departe!!! Fie ca iesi fie ca nu iesi presedinte. Imi cer scuze doamnelor si domnilor. Nu ma judecati va rog. Sunt 25 de ani de cand ma tot calca in picioare nemernicii astia asemenea lui Ponta.

 

ora 21:15

Dragnea, tocmai el, acuza fraude!!! Pai cine ma-ta a fost rege in mai toate sectiile de votare?

 

ora 21:45

Politicienilor, va avertizez de foarte mult timp ca nu aveti voie sa va jucati atat de mult cu demnitatea cetateanului!!! Sa nu va doriti sa simtiti furia cetateanului. Nu intindeti coarda!!!

 

ora 22

Probabil ca cei neutri din sectiile de votare au deja foarte mult de lucru. I-as indemna sa faca un efort inca niste ore sa nu lase nicio bresa prin care se poate fura. Pentru ca Dragnea si Ponta sunt disperati si sunt dispusi sa fure cat de mult in urmatoarele ore. Si daca se intampla asa, sigur vor fi mari „deranjamente” in tara. Si nu cred ca vor fi chiar pasnice. Ii indemn pe politisti si pe jandarmi sa isi faca meseria conform legii dar sa nu inchida ochii pentru ca cei care produc impozite si pentru salariile lor sunt singurii de la care pot sa aibe respect si pretuire sau dezonoare in societatea asta.

 

ora 22:30

Pentru ceea ce se intampla in momentul asta in fata unor ambasade din Europa, Ponta trebuie deferit justitiei. Maine ar trebui sa iti depui demisia. Tu esti vinovatul pentru faptul ca cetateni romani sunt dispersati cu gaze lacrimogene in Europa. Ei nu au vrut decat sa voteze. Iar tu te-ai opus. Este dovada cea mai clara a modului in care tu vrei sa ii „unesti” pe romani si a modului in care le aperi interesele. Pleaca!!!!!!!

 

ora 22:45

Dom`le Melescanu, deplorabil iti inchei cariera!!! Te-ai manjit singur cu rahat de sus pana jos. Pentru ce ti-au mai trebuit toate astea?

 

ora 23:30

Dragi dispretuiti politicieni, poate acum in ceasul asta realizati ca daca oamenii ies acum in strada, nu ies sa se bucure pentru o victorie a cuiva. Este un protest antisistem. Incepand cu Ponta si terminand cu ultimul neispravit care nu are ce cauta in politica.

 

ora 23:45

Sfatuiesc opozitia politica sa nu incerce sub nicio forma sa faca tot felul de aranjamente oneroase ca sa preia guvernarea. Chiar daca prin absurd Ponta isi da demisia. Ar fi o bomba cu fitilul aprins. Ar pierde absolut totul in mai putin de doi ani si nu ar face decat sa readuca la putere aceasta constructie monstruoasa solidificata in jurul lui Ponta.

 

ora 24

Ca sa ne fie cat se poate de clar: noi cetatenii l-am invins pe Ponta nu opozitia politica. Poate tineti minte toti lucrul asta. Si cred ca ar trebui sa continuam sa invingem toate mentalitatile clasei politice actuale. Asa cum am mai scris cu ceva timp in urma, societatea v-a luat-o inainte. Voi ati ramas in urma. Nu aveti decat doua solutii: fie sa ne urmati indeaproape fie sa dispareti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

No comment…

Heheheheheeeeeeee!!!!! Dragnea acuza ca, ATENTIE!!!!, in Teleorman are filmulete cu ACL-isti care plateau alegatorii sa voteze cu Iohannis. :)))))))) Pe bune? Acolo unde tu i-ai dus la vot si pe morti? De aia a iesit Teleormanul cu un procent frumusel? Pentru ca i-au cumparat ACL-istii pe votantii tai fideli? :)))))) Nu se poateeeeee!!!!! Livache, eu te stiam cutra mare dar nu si prost. Ca trebuie sa fii extrem de prost ca sa ii iei de prosti in halul asta pe aia care te aud.

 

O statistica cu cantec

Reglementarile in materie de punere la dispozitie a datelor statistice la nivelul intregii economii prevad foarte clar (cred ca exista si sanctiuni in momentul in care nu se face asa) ca absolut nimeni nu are acces la aceste raportari inainte ca ele sa fie comunicate oficial de catre INS. Or candidatul Ponta a facut niste anunturi acum doua zile, anunturi pe care INS s-a grabit sa le contrazica spunand ca nu sunt adevarate.. Dar, surpriza, azi INS confirma afirmatiile lui Victor Ponta. Cu exactitate nemteasca. Ptiu drace ca vorbesc de funie in casa spanzuratului. Mai mult chiar INS a prezentat si corectii pentru primul si al doilea trimestru (ca sa vezi ce coincidenta!!! hai sa acceptam ca specialistii premierului aveau acces la datele la zi si la metodologia INS de evaluare; dar despre modificarea datelor anterioare de unde ar fi putut sa stie?) care au negat chiar comunicarile oficiale anterioare, comunicari care practic au infirmat inclusiv concluziile Eurostat referitoare la recesiunea tehnica. Eu nu sunt deloc cel mai in masura sa valorizez adevarul sau falsul acestor comunicari dar sunt suficient de in masura sa fac cateva consideratii pe marginea acestor comunicari.
Statisticile INS vor trebui sa se coroboreze cu alti parametrii si indicatori economici pe care cu certitudine analistii economici cu autoritate vor sti sa le puna cap la cap si sa constate daca aceste statistici sunt reale sau nu. De asemenea Eurostat ne va transmite curand propriile evaluari (acestea au la baza tot comunicarile de la INS dar sunt mult mai complexe ca analiza) pe care nimeni nu le va putea pune sub semnul intrebarii. Daca insa INS a acceptat sa infrumuseteze realitatea doar ca sa deserveasca interesele electorale ale lui Victor Ponta, atunci eu unul am convingerea ca este de competenta procuraturilor sa cerceteze toate circumstantele care au dus la aceasta mistificare criminala a realitatii. Daca aceste statistici sunt reale, atunci conducerea INS a comis o ilegalitate cand a comunicat aceste rezultate lui Victor Ponta inainte ca acestea sa fie facute publice in mod oficial. Eu as asimila asa ceva cu abuzul in serviciu.
Dincolo de toate aceste statistici, eu trag o singura concluzie in urma discutiilor cu multi alti cetateni (intreprinzatori sau nu): nivelul de trai scade constant iar firmele mici si mijlocii abia mai respira. Deci: despre care realitate vorbim? In timpul asta intreaga economie se antreneaza sa duduie in asteptarea competentului habarbist Tariceanu.

Pe mine ma tot inteapa o intrebare. Evident retorica si evident fara un posibil raspuns acceptabil. De ce s-au tiparit peste 20 milioane buletine de vot daca noi suntem putin peste 18 milioane inscrisi pe listele permanente iar in diaspora se trimit doar 500 000 de buletine de vot? Sunt asteptati sa se prezinte la vot atat de masiv mortii si cei nenascuti? Ba, daca o deranjati pe mama pe bune ca va tai toate excrescentele. Incepand cu capetele si terminand cu picioarele.

Scaunul impasibil

Gadea si Ponta s-au razboit cu scaunul. :)))))))))) Ma nefericitilor, pana unde puteti merge cu grotescul prostiei? :)))))))))) Evident ca inclusiv un biet scaun gol va poate face fata. L-ati vazut sa se rupa sau sa se faca mai mic sau sa geama? :))))))))) Dumnezeule, voi chiar sunteti prosti cu spume cu asemenea scenete complet, dar complet hilare. :))))))) Ponta, in felul asta vrei tu sa conduci o tara? Ma, de cate ori sa iti mai spun ca esti idiot, papagal, complet infantil, cinic pana peste poate, umbra unui rahat frivol si ipocrit. Nici macar cat unul intreg nu poti fi. :))))))) De tot rasul pentru un om care are cat de cat neuroni activi. Bai cat de viteji puteti fi!!! :)))))))) Daca tu preferi sa fii adulat de o multime de idioti decat sa fii pretuit de un singur intelept, asta nu inseamna ca esti in mod automat si valoros. Dimpotriva!!!!

 

Repetabila eroare

Intotdeauna, dar absolut intotdeauna un individ incapabil simte nevoia sa se laude ca sa isi motiveze fata de sine incapacitatea de a face realmente ceva. De cele mai multe ori laudarosul sufera de un complex de inferioritate ce il face sa vrea continuu sa atraga atentia asupra lui. Cand unui asemenea individ anturajul ii canta in struna si ii alimenteaza nevoia bolnava de imagine buna despre sine, el devine megalomanic si evolueaza sigur spre un caracter tiranic. Ma gandesc in primul rand, dar fara sa ma opresc aici, la nevoia bolnava a lui Ceausescu pentru realizari si pentru cifre extraordinare care sa demonstreze lumii intregi competenta sa. Ma gandesc la modul extrem de desantat festivist in care erau prezentate maretele realizari cu productii record la hectar, cu productie industriala imensa, cu nivel de trai care ajunsese la stele, ma gandesc la inaugurarile aproape zilnice care aveau menirea sa ne arate cat de sus am ajuns. Intre timp noi stateam la coada la tacamuri de peste si de pui, aproape ca ne bateam pentru un litru de lapte, visam la portocale si banane.
Azi premierul Ponta a prezentat publicului realizari remarcabile. Azi premierul Ponta a mai inaugurat o autostrada. De 20 km. Inceputa nimeni nu isi mai aduce aminte cand, autostrada care conform planurilor trebuia sa fie gata in primavara anului 2013. Ba am auzit si ca mai avem putin si suntem la nivelul inceputului anului 2008 cand inca eram in boom imbiliar. Dupa care economia socialistului Tariceanu a inceput sa duduie. Si s-a prabusit. Pare ca totul este din ce in ce mai bine. Totusi… despre ce realitate este vorba?

Presedintele care uneste?

In Craiova s-au adunat cateva sute bune de oameni. Au scandat „jos Ponta”, „vor sa voteze. lasati-i sa voteze”, „fiti eroi in turul doi”, „DNA te iubim”, „Ponta nu uita, Craiova nu e a ta” dar si, surprinzator (?!?) dupa 25 de ani, „jos comunismul” si „libertate”. Nimic iesit din normal pana aici. La vreo 200 de metri un alt grup parca mai putin numeros (si nu cred ca sunt subiectiv) striga „votam Ponta”. Nici asta nu este anormal. Am vrut sa vad atmosfera si din grupul pro Ponta. Chipuri care se uitau agresive in directia celuilalt grup. Injuraturi. Celalalt grup canta acompaniat de o chitara. De cateva ori s-a cantat imnul Romaniei. Jandarmii ii flancau numai pe cei anti Ponta. Am inteles ca grupul pro Ponta a fost chemat ca sa faca o contrademonstratie. Grupul anti Ponta nu s-a manifestat nici macar o secunda la dresa celuilalt grup. Anormalul abia de aici inainte incepe: atitudinea activistilor PSD. In drumul meu intre cele doua grupuri am intalnit trei indivizi pe care ii stiu sigur ca sunt activisti PSD de ranguri diferite. Unul dintre ei nu a schitat nici cel mai mic gest sa se dea cat de putin intr-o parte, asa cum am facut eu, ca sa avem loc sa trecem unul pe langa celalalt. Asa ca nu m-am sfiit sa il imping usor cu umarul. Cei trei vorbeau intre ei indreptandu-se spre grupul pro Ponta: „Trebuie sa ii chemam pe cei din Craiovita ca sa ii linisteasca pe astia”. Craiovita fiind un cartier foarte mare cu oameni in general mai nevoiasi pe care primarita Vasilescu, ca si cei dinaintea ei, ii duce cu presul si are senzatia ca sunt masa ei de manevra. M-am intors dupa cei trei si am spus suficient de tare ca sa ma auda: „Asa ma, instigati cat puteti de mult.”. Si am continuat cu o injuratutra. Cei trei s-au facut ca nu ma aud si si-au continuat drumul. Iar grupul anti sistem (90% dintre ei tineri) scanda lozinci impotriva comunismului si „libertate, libertate, libertate, libertate….”. Posibil sa ma insel dar parca nu am vazut niciun steag in grupul pro Ponta. In celalalt grup o multime de steaguri. In amandoua grupurile oameni imbracati modest (cu exceptia activistului ala PSD pe care l-am impins usor cu umarul). Cum vrei sa ii unesti ma presedinte (?) care destabilizeaza instigand si producand contramanifestatii? Retine ca nu s-a strigat nimic in favoarea lui Basescu sau opozitiei politice. S-a strigat „LIBERTATE” si „jos Ponta”. Astia sunt dusmanii tai cei pe care vrei sa ii debasifici?

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Inca un pas spre inalte culmi „pana la capat”

Conform pagina de politica.ro : „Iată, deci, ce spune mama lui Ponta în filmul lui Iepan: „A venit să-și cumpere trei costume. Da’ ce-ți trebuie atâtea costume? <<Păi, uite, va trebui să fiu îmbrăcat întotdeauna oficial pentru că mi s-a oferit să lucrez ca șef al Corpului de Control>>. Și-atunci eu l-am întrebat: bine, Victor, și de aia am mâncat noi bătaie pe 13 iunie? Iar el mi-a răspuns, și n-a negat, că a mai făcut o dată această afirmație: <<au fost singurii care mi-au dat o șansă>>”.”
Fara comentarii… Interesul ponta fesul si da-o dracu de moralitate. Malai sa iasa. Principiile da-le-n balarii. Alea sunt pentru prosti.

 

O confruntare in fosa aseptica

Emotional vorbind, as fi vrut ca Iohannis sa ajunga la Antena 3 sa il faca de cacat pe Ponta in propriul lui WC. Personal i-am oferit niste gloante in mesaj privat cu toate ca nu cred ca le va lua cineva in seama. Rational vorbind, am convingerea ca este o intalnire de prisos. Dincolo de faptul ca dezbaterea ar fi complet disproportionata si deformata de partizanatul oricarui redactor de acolo, Ponta a demonstrat ca nu poate iesi din tiparul neamului prost si al mincinosului incurabil. Nu mai este cazul sa enumar minciunile debitate in direct si dezinformarile macabre. Deci nu va putea oferi ceva nou ci doar cateva motive de orgasm etilic al visceralizatilor lui sustinatori. In ceea ce il priveste pe Iohannis, dincolo de temeinicia personalitatii lui de neamt care tine ca toate sa fie facute „nemteste” dar mascata complet de o aparenta mediocritate a „primei vederi” specifica superficialitatii si mediocritatii mioritico dambovitene, are mult prea multe mesaje de transmis ca sa poata fi transmise la Antena 3. Iar pe Victor Ponta, fie ca il sustinem fie ca il dezavuam, am avut suficient de mult timp ca sa ne convinga cine este, cat este, in ce fel este. Este clar ca insistenta lui Ponta de a avea loc o ultima intalnire la Antena 3 are in spatele ei NUMAI planul complet murdar de a-l face de ras pe Iohannis cu ajutorul unui grup de oameni de televiziune la fel de perversi, ipocriti si cinici ca si el. Iohannis ar face bine sa isi transmita mesajele prin intermediul celorlalte televiziuni. Chiar si raspunsuri necrescutului Ponta tot prin televiziuni ar putea sa ii dea. Pentru ca daca Ponta ar fi fost animat de bunacredinta in folosul alegatorului, cei doi si staff-urile lor ar fi putut cadea de acord ca ultima confruntare sa aibe loc in cel mai reprezentativ loc al unei tari democratice, Parlamentul, confruntare la care sa fie prezenti cate un jurnalist de la fiecare televiziune si fiecare sa aibe dreptul sa puna cate o intrebare. Evident ca nu vrea decat (parca am fi in curtea blocului) sa il faca de ras pe Iohannis cu ajutorul bufonilor lui de casa. Si astia alte tzatze care injura de dupa gard.

Eu nu inteleg de ce partidele de opozitie se grabesc sa se dezica de protestele societatii civile si abordeaza un ton de parca le-ar repudia. Lasati-l pe Victor Ponta sa zica ce vrea el. Atat timp cat Lia Olguta Vasilescu marsaluieste zilnic (era sa zic cadentat; ca sa demonstreze ce? ca sa intimideze pe cine?) pe strazile orasului cu cca. 2000 de oameni dupa ea (diagonale si un salut cu semnificatii le lipsesc de la echipamentul rosu), nu vad de ce voi nu vreti sa fiti inainte de toate cetateni si abia apoi membri ai unui partid sau altul.

O echipa profi cu un material lipsit de valoare

Nu pot sa nu admir profesionalismul (manipulare, mesaje transmise obsesiv, intoxicare, dezinformare, sferturi de adevar, specularea fanteziilor erotico-nationaliste si intolerantei religioase) consilierilor de campanie ai candidatului (sa speram ca in curand invinuitului) Ponta dar pe bune baieti ca nu aveti cu cine. Eu va inteleg ca va faceti job-ul pentru bani si pentru ca sunteti buni, dar asta este complet gol in cutia de rezonanta pe care isi tine fata. Sunt sigur ca daca ati consilia unul cu cap si valoros, l-ati face si papa daca un papa ar fi votat prin vot universal. Individul asta este complet fara valoare. Nu este in stare nici macar sa respecte indicatiile voastre si pana la urma tot cu oistea in gard reuseste sa dea.

 

Impartialitate

Deontologii si analistii (ca sa nu mai vorbim despre obiectivii de la miezul noptii) de rahat ai mai multor publicatii, posturi tv, institute de politici dambovitene sau ONG-uri fatarnice se dau de ceasul mortii ca, vezi doamne, candidatul Iohannis nu si-a expus punctele de vedere pe politica externa, pe prerogativele presedintelui bla bla bla. Ma prea nefericitilor prin impotenta care se vrea obiectiva, face foarte bine ca se axeaza pe justitie. Pentru ca fara o justitie bine de tot impiciorogata, nu ai nici parteneriate strategice externe cu SUA si Europa ci numai cu Rusia si China (eventual si cu Etiopia si Republica Congo) si atunci nu mai ai despre ce sa vorbesti zeci de ani de acu inainte. Fara justitie nu mai ai nici invatamant. Fara justitie nu mai ai nici sanatate. Fara justitie nu mai ai nici armata. Fara justitie nu mai ai nici politie si jandarmierlie sa ii sufle in dos lui Ponta. Sau sa ii traga barca. Fara justitie nu ai nici salarii si pensii. Fara justitie nu ai nici autostrazi si infrastructura. Asa cum nu le-am avut nici pana acum. Atat timp cat nu ai justitie, coruptia face legea. Deci, deontologi ologi, lasati-o ca macane la greu. Vomitati-va inchipuita obiectivitate si impartialitate electorala desantata alaturi de toate numele alea exotice in campania „Votam Victor Ponta”. Voi sunteti cei care alegeti sa scrieti si sa vorbiti in viitor numai dupa dictare. Pentru ca lucrurile sunt clare: o sansa pentru Romania alaturi de un neamt despre care nu stim prea multe sau o viata mizera alaturi de un roman (corcit) indoielnic despre care stim aproape tot. Ramane ca DNA sa ne spuna chiar tot.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Dezbatere finala

Basescu e-n toate, prezent cand nu crezi
Orb daca ai fi si tot ai sa-l vezi.
Ponta il tot tine la pieptu-i strans tare
La doua cuvinte el  iara apare.

Oita pontoasa
Mai pleaca si-acasa
C-ai rupt placa dentara
Din zori pana-n seara.

Tonomatul rupe taceri de secunde
Si o tema veche, fada, ponosita,
In lipsa de ganduri si fapte fecunde
Tot prosteste tara, vai de ea ursita.

Cu ce-om fi de vina sa tot vrem minciuna
Cand ne plange-n burta foamea cea haina
Si ne cern pungasii mai ca pe faina?
Minciunile duse… nu mai ai niciuna?

În categoria Poezie | Lasă un comentariu