Gandind Paralel by Catalin Banica

Nu stiu cum se face dar ori de cate ori este prins vreun imbuibat politic cu mana bagata pana in fundul sacului sau cand calca cu temeinicie numai din bec in bec vomitand etilic pe tot ceea ce este norma sau lege, imediat se instaureaza starea de boala. La toti li se face rau. Perfuzii, transfuzii, respiratie cu dosul la gura pentru un vocabular ales, masaj cardiac dublat de tuseu rectal facut de catre colegii de partid, internari in hulitele State Unite ale Americii sau in nemernicitele state europene, aceleasi pe care le infiereaza cu manie manarita in discursuri publice ca sa creada bizonul mioritic in patriotismul imbracat in dolari si euro, isi dau ochii peste cap mai ca o fecioara ce cerseste violul, se insotesc de batalioane de asistente care le cara perfuzia si perfuzorul, tucalul si bandajul pentru mana betegita de greutatea furatului. Pana mai ieri aroganti factotum carora burtile hamesite ar fi fost in stare sa le curpinda frunza, iarba, tablouri si tocarii PVC, transformatoare si mita, milioane si spaga marunta mai ceva decat cocosul din „Punguta cu doi bani” care inghitea absolut tot fara niciun fel de discernamant,  se transforma dintr-odata in napastuiti mielusei inocenti mai ca nascutul prematur intr-o lume idilica. Din electricienii sau auto zmei care nu suportau nici macar vantul sa miste, devin niste bieti batrani neajutorati si bolnavi, mai batrani decat timpul, mai neajutorati decat puiul de gaina iesit din gaoace si mai bolnavi decat toate bolile din manualele studentului la medicina. Daca pana mai ieri nu le puteai ajunge la anvergura biblica nici macar cu octocopterul cu care fiu-meu face tururi virtuale aeriene, azi merg impovarati de nedreptatea de a fi prinsi.
Cand eram copii, jucam hotii si vardistii. Si stiam regula jocului: vardistii ii prind pe hoti. Iar hotii prinsi nu dadeau niciodata vine pe vardisti atunci cand ii prindeau ci recunosteau copilandru-barbateste ca au fost prosti si au fost prinsi. Jocul insa nu avea si sectiunea ticalosi, nemernici, imbecili, gainari, presedinti de consilii judetene, parlamentari sau primari, turnatori sau lipitori pe bugetul statului, plagiatori sau mincinosi patologici, parveniti cu diplome cumparate, gunoaie cu mofturi, impostori cu profiluri false sau impotenti libidinosi carora fufele le zambesc extaziate la gandul ca ar fi posibil sa fie trecute in randul curvelor acceptate. Eram copii la fel de curati care jucam un joc ale carui reguli le respectam. Iar cand pierdeam, nu dadeam in plans complet nedemn si nu invocam inchipuite boli ca sa facem chivutele ce ne priveau de la ferestre sa planga amarnic, nu ne prefaceam ca ne tragem cu piatra in guse, nu dadeam in infarct, nu ne dadeam ochii peste cap ca ultima nimfomana nesatisfacuta. Eram copii barbati.
Acum cateva zile un braconier a fost condamnat la 10 (ZECE) ani de inchisoare. Miliardele deturnate, miliardele furate, miliardele spaga, miliardele inselate nu au luat niciodata mai mult de cativa ani.
Daca politica inseamna sa furi, daca politica inseamna sa primesti mita, daca politica inseamna sa masluiesti alegeri, daca politica inseamna sa faci trafic de influenta, daca politica inseamna sa iti bagi picioarele in ele de legi, atunci DA, toti astia sunt detinuti politici.

Intr-o iarna intrata parca la premenopauza in care bufeurile alterneaza ingrijorator de nesistematizat cu episoade inzapezite menite sa justifice, in sfarsit, cheltuirea banilor publici pe deszapeziri ale unor tronsoane de autostrazi inca neconstruite, realitatea a devenit atat de fluida si nehotarata incat o fata mare nu mai are de ce sa se simta incerta. Deocamdata climatul este unul complet neserios. Si in coalitia la guvernare si in opozitie. Fiecare da sah la fiecare, toata lumea ataca pe toata lumea. Ca o fac cei din coalitia la guvernare, este foarte bine si este in firescul lucrurilor: fiecare vrea o ciozvarta mai mare sau o pozitie dominanta in ochii electorului. In acest context fiecare il asteapta pe celalalt sa faca primul pas hotarat in directia despartirii ca sa il poata acuza de distrugerea visului intregului popor. Cel mai curat, cel mai drept, cel mai competent vis al tarii. Aparent de neinteles este faptul ca acelasi lucru il fac si partidele din inchipuita opozitie. Inchipuita si in sensul de inexistanta dar si in sensul de fudula.
Principiul necesar fundamental ar fi unificarea dreptei sau macar o coalitie a partidelor dreptei. O coalitie insa ar duce ulterior la exact acelasi tipar al algoritmului si s-ar relua la nesfarsit ciclul ultimilor zece ani. Pana aici este totul foarte simplu. Dar cat se poate de simplu pentru absolut orice om cat de cat normal la cap. Complicatia apare abia in momentul in care un om incearca sa raspunda la intrebare “cum?”. Daca as fi Mafalda, as emite unicul adevar si as face pe dracu in patru sa il bag pe gat tuturor. Cum insa nu sunt, am sa incerc doar sa creionez punctul meu de vedere ca posibila strategie de realizare a unificarii dreptei.
Asa cum am mai spus cu doi ani in urma, convingerea mea este ca unul dintre scopurile realizarii USL, asumat sau nu oficial, a fost sa stabilizeze “piata” politica in doi poli: in stanga PSD si in dreapta PNL, prin eliminarea PDL din viata politica. Probabil isi mai aduce aminte multa lume cand declarau ferm ca vor sa stearga PDL de pe fata pamantului. Complicatia insa a intervenit in momentul in care disensiunile si jocurile de culise ale celor doi (PSD si PNL) au impus nevoia de pastrare a PDL in viata ca potential aliat al oricaruia dintre ei. Lucrurile s-au complicat si mai mult in momentul in care opozitia ferma a societatii civile a dus la aparitia sau revitalizarea timida si a altor partide de dreapta: FC, MP si PNTCD. Graba si nevoia de revansa imediata dar si pericolul unor derapaje mai mult decat ingrijoratoare ale coalitiei la putere, au facut ca dreapta din opozitie sa rateze, deocamdata, lansarea in viata politica a unui nou tip de politician, a unei alte atitudini politice, sa modernizeze factorul politic. Ceea ce insa este complet de neinteles, daca tot au impietrit in tiparul politicianului si politicianismului romanesc, este faptul ca daca tot nu a reusit sa se reformuleze, dreapta nici nu a reusit sa invate lectia stangii: propaganda agresiva, transmiterea obsesiva a unor mesaje care tin de existenta zilnica a oamenilor si cuantificabile in mintea needucata a cetateanului mediu, formarea unor moguli de presa cu ajutorul carora mesajul sa fie penetrant. In momentul asta insa apare paradoxul: dreapta nu are bani. Exact segmentul capitalist, nu are bani. Realitate care impune o concluzie sinistra: capitalismul romanesc nu este un capitalism autentic ci doar unul realizat si sustinut de catre factorul politic existent la guvernare, intr-un moment sau altul, este dependent, intr-o forma sau alta, de factorul politic la guvernare. Ceea ce ridica un extrem de mare semn de intrebare (vizibil de alfel in fragilitatea continua a acestui sistem, timp de 24 de ani) asupra posibilitatii de intoarcere sau de deturnare catre un ceva similar trecului, a intregii societati romanesti. Iar acest lucru este posibil si din cauza faptului ca dreapta nu a vrut niciodata decat sa construiasca notorietati, sa caute notorietati si sa neglijeze complet cautarea si promovarea valorilor. De ce este numai vina dreptei? Pentru ca stanga, in mod traditional, prin conceptiile-i etatiste si egalitariste, s-ar vedea pusa in pericol de catre valorile individuale care nu sunt dispuse sa accepte obedienta si politica pumnului in gura in numele disciplinei de partid. Se pare insa ca acest tip de abordare este specific pentru politicianismul mioritic, fie ca este vorba despre stanga, fie ca este vorba despre dreapta.
In atare conjunctura, am convingerea ferma ca presedintele trebuie sa taie cordonul ombilical dintre el si politicienii influentati de el sau pe care ii piloteaza, lasandu-i sa creasca singuri, sa greseasca, sa isi asume propriul destin pentru ca opozitia nu are voie si nu are dreptul sa stea intr-un singur om. Romania are dreptul sa existe si post Basescu, Romania trebuie si poate sa existe mai departe si cand Basescu va fi doar amintire. Copiii trebuiesc lasati sa zboare departe de cuib ca sa isi faca la un moment dat propriul cuib. Altfel se vor ofili sub o tutela paternala ce poate deveni opresiva si nu vor fi niciodata capabili sa ia hotarari majore sau sa isi asume momente istorice. Faptul ca impune notorietati in MP in loc sa dea sansa coagularii valorilor, este din punctul meu de vedere, o mare greseala si tactica si strategica. Drept este ca, din punctual meu de vedere, presedintele exceleaza prin forta, barbatie si capacitatea de a-si asuma propriile decizii si mai putin prin a fi un strateg de anvergura. Acum mai mult ca niciodata este nevoie de politicieni vizibili eminamente noi. Nu neaparat tineri.
PDL, de la nivelul real de 10% in preferintele electorale, ar trebui sa aibe responsabilitatea patriotica sa renunte la orgoliile de port drapel al dreptei iar liderii consacrati sa faca un mare pas in spate. Chiar si pe considerentul ca perceptia publica nu le este deloc favorabila. Destinul tarii este esential legat de destinul dreptei iar destinul acesteia se sprijina temeinic pe integritatea politicienilor dreptei, pe credibilitatea lor. Nu am sa dau nume dar cred ca se stiu si singuri toti cei care ar trebui sa faca marele pas in spate. Cum am convingerea ca patriotismul le este usor necunoscut, am mari indoilei ca o vor face.
In paralel PNL ar trebui sa il debarce urgent pe Antonescu si toata echipa care l-a sustinut in toata aceasta aventura grotesca din ultimii patru ani si sa se gandeasca mai mult la pericolul unui hiper-stangism decat la avantajele unei guvernari care se va intoarce curand impotriva lor.
Miscarea Populara ar trebui sa aibe curajul sa renunte la tutela presedintelui si daca tot s-a dezis de principiile cu care a incercat sa se impuna in constiinta publica, sa scoata in fata numai nume care nu au legatura cu esecul PDL, cu greselile gramaticale exhibate in textele scrise ale unor membri cu mofturi de viitori politicieni de marca si sa isi clarifice orientarile doctrinare in paralel cu adoptarea unor criterii solide de selectie si promovare a viitorilor lideri. Da, Tomac este bun, este curat, este placut vederii, este bataios, este curajos dar inca nu este suficient de matur. Sustineti-l si invatati-l. Nu-l pilotati ca pe un copil handicapat. S-ar putea sa il pierdeti. Si pe el si pe multi altii.
Forta Civica, din punctul meu de vedere, ar trebui sa isi clarifice orientarea doctrinara si sa incerce o fuziune cu MP si PDL, pentru inceput, dar nu de pe pozitiile de pe care s-a constituit ARD. Nu parital, nu dupa algoritmi ci doar de pe principiul unei drepte unite doctrinar si atitudinal. Pentru asta insa Mihai Razvan Ungureanu trebuie sa fie primul care da drumul adevaratei competitii interne, sa rupa sau sa limiteze dependentele pe care le are, chiar daca lucrul asta i-ar periclita chiar pozitia proprie in partid. Inteligenta dublata de prea mult orgoliu (ceea ce nu este nici pe departe mandrie) nu face altceva decat sa anuleze complet clarviziunea.
PNTCD ar trebui sa isi descopere lideri de marca si sa isi urmeze de sine statator destinul crestin democrat incercand sa ajunga la stadiul de factor de echilibru in vederea obtinerii unor viitoare majoritati parlamentare.
Punctul de plecare ar putea sa fie un candidat unic pentru alegerile prezidentiale. Catalin Predoiu nu este o optiune viabila. Ba as spune ca este una perdanta. Antonescu sau Ponta il fac mici bucatele intr-o confruntare cu ei. Mica aventura buzoiana cand a cochetat cu electoratul de pe pozitii PNL-iste, lipsa carismei, rigiditatea atitudinala si asocierea numelui lui cu guvernarea PDL care a sfarsit prin a fi hulita de un foarte important segment al electoratului (nici nu are importanta daca pe nedrept sau nu), face din el o victima sigura.
Mihai Razvan Ungureanu ar trebui sa isi dea sansa sa invete temeinic de la Iliescu, Constantinescu si Basescu pana sa se arunce intr-o asemenea competitie. Iar pentru asta ii mai trebuiesc inca cativa ani.
Din punctul meu de vedere, cu toate ca ii pot imputa atitudinea excesiv elitista ce poate aluneca usor in aroganta, in acest moment il vad candidat la prezidentiale al unei drepte unificate sau unite, pe Cristian Diaconescu. Omul asta stie cu ce se mananca administratia de la nivelul unui guvern, cunoaste dezideratele si sensibilitatile justitiei, stie bine de tot ceea ce se misca si cum se poate misca in spatele usilor inchise si cunoaste foarte bine modul cum se face politica internationala. Drept este ca nu ii stiu punctele slabe in care poate fi lovit intr-o lupta fara menajamente cum se intrevad a fi viitoarele alegeri prezidentiale.
Europarlamentarele nu au decat relevanta de imagine interna. In contextual atitudinal al grupurilor din Parlamentul Europei, tipologia politicianului roman care nu stie sa respecte regulile, pentru care statul de drept este doar o lozinca electorala, nu se poate impune in fata colegilor din grupurile parlamentare. A se vedea inclusiv atitudinea socialistilor europeni impotriva exceselor interne ale struto-camilei socialisto-liberala din Romania. Un scor bun al PSD (USD) si PNL la europarlamentare nu ar constitui decat motivul ca electoratul sa legitimeze derapajele si abuzurile acestora dandu-le posibilitatea sa isi glorifice nemerniciile.
Primul pas prin care dreapta poate arata ca este deschisa, macar catre dialog, ar fi sa organizeze proteste masive impreuna. Eu ma ofer ca negociator intre ei. Chiar nu am niciun fel de problema sa il bag pe unul in distinsa doamna ma-sa si sa bat cu pumnul in masa, indiferent pe cine as avea in fata, atat timp cat as sti ca am in spate o mare masa de oameni care spera ca se termina cosmarul. Iar mancarea de pe masa mea nu o datorez nimanui.

Nevoia de “altceva” in politica romaneasca, in dreapta romaneasca si pe fondul dezamagirii produsa de catre PDL, atat doctrinar cat si ca actiune la guvernare, a creat, la mijlocul anului 2012, un culoar si o oportunitate extrem de favorabila manifestarii unor alte alternative. Lucrul asta se pare ca l-a sesizat foarte bine Mihai Razvan Ungureanu atunci cand a propus societatii civile imbratisarea ideii de moralitate in politica, de decenta si consecventa in politica. Lansata intai ca ICCD, miscarea a polarizat curand, chiar daca nu la nivel de adeziune, optiunea a o multime de oameni din patura de mijloc, asa fragila cum era ea si inca este, a resuscitat speranta oamenilor “cuminti” care se saturasera de politicianismul dambovitean. Transformarea in partid era pasul cat se poate de previzibil si dezirabil. Numai ca, din punctual meu de vedere, punct de vedere pe care l-am mai infatisat posibilului cititor (nu cred ca sunt mai multi decat degetele de la ambele maini) Mihai Razvan Ungureanu, un tip extreme de inteligent, instruit si harsit in o multime de dedesubturi ale realitatilor din spatele usilor inchise dar insuficient maturizat pentru viata politica mioritica, a cazut in propria-I capcana. Iar capcana asta a fost propunerea unei constructii cu valori recuperate din foarte marea masa a necunoscutilor din societatea civila in timp ce intentia era doar constituirea unei mase de aderenti suficient de mare care sa sustina o echipa deja constituita din apropiati si din cativa politicieni proveniti din partidele existente. In niciun caz nu imi propun sa judec optiunea domnului Ungureanu dar din punctual meu de vedere acest lucru a fost o foarte mare greseala tactica cu atat mai mult cu cat optiunea de a obtine cateva locuri in Parlamentul Romaniei pe liste impreuna cu PDL, dar vizibil marginalizati de aroganta si autarhismul existente inca in conducerea PDL la acea vreme, in detrimentul constructiei temenice de la zero, fapt ce ar fi dat posibilitatea unei selectii riguroase si unei constructii pas cu pas in locul incropirii heirupiste, a limitat drastic posibilitatea de crestere a acestei alternative gandita, ca nastere, usor ipocrita. Pacat… Posibilitatea ca FC sa isi recastige credibilitatea consta, din punctual meu de vedere, doar in eforturile pe care le-ar putea face in sensul unitatii dreptei. Mihai Razvan Ungureanu chiar are inteligenta si disponibilitatea naturala catre negociere. Daca nu o va face, in cel mai bun caz va fi un partid de doar cateva procente.

Cum credibilitatea dreptei scadea vizibil si cum asteptarile oamenilor de dreapta incepeau sa inregistreze cote vecine cu disperarea, o mana de alchimisti dirijati de presedintele Basescu pun la cale atragerea electoratului de dreapta (foarte critic si deloc usor de manipulat sau indoctrinat) prin scoaterea din palarie a unui iepuras extrem de imaculat. Conceputa iarasi in laboratoare si nu in contactul direct cu cetateanul care isi vedea sperantele neluate in seama, in prezenta unei atitudini individuale din ce in ce mai virulente venite din sanul societatii civile, apeland insa tot la o forma deja esuata in cazul ICCD si FC, este lansata Fundatia Miscarea Populara. Forma esuata despre care vorbesc a constat in intentia de a impune perceptiei publice iluzia constructiei cu si in folosul societatii civile de dreapta. Ca urmare timpul scurs de la anuntarea intentiei de formare a fundatiei si momentul aparitiei unei echipe in fruntea fundatiei a fost mult prea scurt ca sa poata trece prin toate etapele legale de constituire, iar prezenta la varf al unor nume contestabile datorita vulgaritatii cu care au avut inabilitatea sa se manifeste in spatial public, au dus daca nu la decredibilizarea miscarii, cel putin la nasterea a unor serioase semne de intrebare referitoare la intentiile din spatele trambitarii unor principii frumoase. Chiar si daca ulterior conducerea fundatiei s-a prezentat cu oameni de marca, indoiala fusese sadita. Si iarasi tiparul este intocmai respectat si se naste Partidul Miscarea Populara. Numai ca in locul constructiei de la zero, de parca timpul nu ar mai fi avut rabdare, este preferata incropirea cu tot felul de nume racolate sau cooptate din alte partide, in special din PDL, acea parte de politicieni care fie nu se mai regaseau in PDL fie erau rejectati din PDL. Oricum, nici pe departe oameni noi ci proveniti din sistemul politic deja format si el dupa niste tipare suficient de bine cunoscute. Din punctul meu de vedere, scoaterea in prim plan a unor nume contestate din viata politica, sau a unor politicieni respinsi (pe nedrept sau pe buna dreptate, nici nu mai are importanta) de perceptia publica, este pe de o parte o foarte mare greseala tactica si in acelasi timp consfintirea faptului ca nimeni nu a dorit real impunerea unei noi generatii de politicieni. Din punctul meu de vedere, chiar daca as fi acceptat acesti oameni, nu le-as fi dat voie sa iasa din planul doi si le-as fi folosit experienta numai in scopul asigurarii unei consultante realiste si unui suport tactic. Daca tot au blocat complet aparitia unor nume eminamente noi, a unor valori nepatate si necontestabile din societatea civila, l-as fi lasat in fata numai pe un Tomac, pe un Funeriu, instruitii si scolitii fosti consilieri prezidentiali, poate pe un rasat si bine stiutor al politicii autohtone dar si internationale ca Diaconescu. Lipsa unei strategii bine conturate si a incapacitatii de a simti nevoile reale ale sustinatorilor de dreapta din societatea civila, ii face sa nu fie constienti de importanta unei atitudini unitare a dreptei destructurate si faramitate in orgolii si interese de grup care lasa sa se banuiasca doar dorinta de revansa si nu constructia unui pol de dreapta puternic si viabil. De oameni noi si de un alt fel de a face politica cred ca nu mai este cazul sa vorbim. Probabil mai trebuie sa treaca inca vreo doua generatii.

Revendicat din doctrina crestin democrata a PNTCD-ului seniorului Coposu dar incapabil sa se impuna doctrinar si cu atat mai putin ca actiune politica, pare ca actualul PNTCD nu se poate desprinde de incertitudinea functionarii ca partid pe de o parte si un nivel doctrinar extrem de confuz al conducerii si membrilor sai. Daca apocalipticul sindicalist Ciorbea, taranist vehement al anilor `90 si luptator neobosit pentru cheia si stampila partidului la inceputul anilor 2000, si-a descoperit ulterior veleitatile liberale si atractia pentru spectacolul grotesc in sprijinirea nesocotirii legalitatii si constitutionalitatii prin participarea directa la destructurarea statului sub aparenta contestarii dictaturii Basescu, liberali de frunte ca (omul asta chiar imi place) Moisescu si Tusa isi gasesc, in sfarsit, destinul taranist. Imi acapa mie ceva in materie de doctrine? Intre aceste doua limite, presedintele partidului, avocatul Pavelescu, un foarte vehement orator dar un foarte slab organizator posesor de cheie si stampila, nu reuseste sa scoata partidul din inutilitatea procentului cu zecimala. Ceea ce mie unul mi se pare extrem de interesant este faptul ca exact acest partid ar putea, in cativa ani, sa polarizeze sufragiile celor care s-au saturat de tipul de politician vizibil in ultimii 15 ani. Cu atat mai mult cu cat este singurul partid care in acesti 24 de ani nu a facut compromisul aliantelor indoielnice. Drept este ca macar in ultimii 10-12 ani, nici nu avea nimeni nevoie de PNTCD. Numele insa si trecutul respectabil ar putea sa il creasca daca ar avea o conducere indrazneata si solida si daca ar sti sa isi faca o selectie riguroasa a celor care ii poarta steagul.

In acest peisaj extrem de descurajant in care dreapta se destructureaza prin proprie vointa, punctul meu de vedere pe care nu tin sa mi-l aprobe cineva si cu atat mai putin sa il socoteasca pertinent, incerc si eu, ca multi altii, sa inteleg cauzele pentru care alegatorul nu mai vrea sa voteze iar o minoritate electorala de numai 25% impune o majoritate parlamentara de 80%, incerc sa inteleg cum este posibila o tentative de lovitura de stat sub sloganul “chiorul e de vina” uitand toata lumea ca un singur om, oricat ar fi el de dracesc capabil, nu are cum sa impuna ritmul societatii (nici macar Ceausescu nu a reusit), incerc si eu sa inteleg conditiile care duc incet incet la dictatura personala Ponta. In urmatorul articol voi incerca sa imi expun punctul de vedere (chiar daca nu intereseaza pe nimeni) asupra modalitatilor de reunificare a dreptei sau macar de realizare a unei coalitii care sa stopeze derapajul catre o societate in care domina arbitrariul, bunul plac si dictatul ca abordare a actului guvernarii.

Din punctual meu de vedere PDL nu a fost niciodata un partid de sine statator important, construit de la zero, cu o oarganizare temeinica si cu o doctrina extrem de clara. A fost si este doar un partid creat in jurul unui singur om care nu a stiut sa creeze o structura consistenta de sine statatoare, sa creasca urmasi temeinici, fapt ce a dus acest partid la procente ingrijorator de mici, in preferintele electorului, ca sa poata conta ca partid, in momentul in care i-a disparut locomotiva. Perioada de ascensiune i-a fost facilitata de cooptarea a o multime de nemultuniti, de “emigranti”, de oportunisti sau tradatori migrati de la alte partide si care nu isi vedeau obiectivata incapacitatea de a face ceva individual decat ca impietriti in politica damboviteana.
Am afirmat inca inainte ca PDL sa piarda guvernarea ca ei vor aduce coalitia USL la guvernare. Si nu din cauza masurilor de austeritate ci dintr-un comportament complet autist si arogant prin intermediul caruia s-au raportat continuu la cetatean. Nu sacrificiile financiare impuse sectorului bugetar au fost cauza ci dezicerea de sloganul “jos mafia ticalosita” cu care au castigat simpatia electoratului, dand nastere unei “mafii” la fel de ticalosite ca cea pe care o combateau. Nu austeritatea i-a dus la antipatia visceralizata a electoratului ci distribuirea neuniforma a acesteia la nivelul intregii societati. Si nu este prima oara cand afirm raspicat aceste lucruri. Nu pot pune pe seama actiunii PDL, in ansamblu, nici macar intarirea justitiei. Acest lucru a fost posibil doar datorita unui grup de oameni din jurul presedintelui. Punctul pozitiv il constituie faptul ca PDL ca partid nu a indraznit sa ia apararea celor deferiti justitiei, nu am avut actiuni fatise de limitare, intimidare si influentare a actiunii justitiei. Sunt convins insa ca aceste lucruri au fost posibile tot datorita acelui nucleu dur din jurul presedintelui si premierului Boc. Ca si toti cei dinaintea lor si ca si cei de dupa ei, dincolo de faptul ca isi revendica o apartenenta doctrinara de dreapta, nu au facut mai nimic pentru sprijirea exact a sectorului care aduce cei mai multi bani la buget, IMM-urile, centrundu-si actiunea financiara pe sprijinirea sectorului bancar, a marilor corporatii si a sectorului bugetar, stiut fiind ca acesta din urma este segmental social cel mai usor de “cumparat” prin favorizare financiara in vederea fidelizarii electorale. Numai ca exact aceasta evaluare proasta i-a indepartat cel mai important segment social: micul si mediul intreprinzator si lucratorii din acest segment, exact segementul social care nu mai vrea sa se prezinte la vot.
Politicianul PDL mediu nu se deosebeste ca mentalitate de politicianul mediu din celelalte partide. Isi mai aduce aminte cineva de acel “ciocu mic ca acum noi suntem la guvernare”? Isi mai aduce aminte cineva pe votul cui si pe tradarea cui s-a putut ajunge la caderea ultimului govern Boc si a guvernului Ungureanu? Isi mai aduce aminte cineva cat de repede au renuntat la criteriile de integritate pe care Monica Macovei a incercat sa le impuna?
Imaturitatea politica, infantilismul si mediocritatea conducerilor PDL a fost drumul cel mai sigur catre preferinte electorale mai mult decat submediocre. Si sigur au printre ei si oameni de marca dar care in mod nedrept nu sunt vizibili. Din punctual meu de vedere, fruntasii PDL ar fi trebuit sa sesizeze faptul ca trebuie sa faca un pas in spate si sa lase la vedere oameni care in constiinta publica nu puteau fi pusi in legatura cu esecul si coruptia. Doi ani ar fi fost suficient timp sa se reorganizeze si sa incerce sa-si imbunatateasca imaginea ca partid. Incapacitatea politicienilor sai de la varf de a se opune aceluiasi stil de conducere dictatoriala, existent la absolut toate partidele, fristiunile, orgoliile si interesele marunte au deschis spatii largi de manevra pentru politicianul las si oportunist care, in loc sa incerce sa schimbe onest lucrurile din interior, prefera sa voteze obedient pentru ca la prima ocazie sa plece in alta parte sub pretextul dezacordului cu politica partidului, trecand sub tacere faptul ca normal ar fi ca politica unui partid sa o faca membrii sai si nu conducerile. Prin prisma acestui fapt, migrarea unui numar important de politicieni la PSD, PNL, FC si mai nou MP, este constanta politicianismului mioritic. Nu am sa ma refer acum la imensa greseala pe care FC si MP au facut-o si o fac preluand toti acesti politicieni volatili pentru ca ma voi referi la acest lucru in scrierea urmatoare cand imi voi expune punctual de vedere si despre aceste noi partide infiintate.
Lucrurile pe care le-am mentionat si inca multe altele pe care nu le-am mai pomenit, duc PDL, incet dar sigur, catre soarta PNTCD post Coposu. Incapacitatea lor de a creste politicieni de anvergura, impietrirea si cramponarea pe nume care nu stiu sa faca un pas in spate in folosul alegatorului si al partidului si apelarea la solutii de umplutura, de avarie cu nume sonore care insa nu au anvergura unor locomotive, nu va face decat sa sporeasca sentimental de neincredere al electorului potential. Iar destructurarea dreptei continua.

Pana la urma este cat se poate de normal ca in an electoral orice politician sau sustinator sau simplu comentaror cu sau fara anvergura, cu sau fara notorietate, sa faca pronosticuri, sa faca si sa desfaca aliante, sa faca planuri cine pe cine va sustine. Este cumva in normalitatea jocului politic dar este si mai in normalitatea atitudinii politicianiste imorale dambovitene. Elena Udrea sustine foarte ferm si vocal, din pozitia de proaspat lider al PMP dar inca neunsa formal cu agheasma functiei, ca daca in turul doi al prezidentialelor va fi Antonescu si Ponta, dreapta il va sustine pe Antonescu. Dincolo de faptul ca eu unul consider ca Elena Udrea, datorita imaginii extrem de proaste pe care o are (nici nu are importanta daca pe buna dreptate sau pe nedrept) in perceptia publica (iar aici meritul il detine toata propaganda USL aprobata inclusiv de catre Antonescu), politic intelept ar fi ca o buna perioada de timp sa nu mai fie lasata sa iasa in fata, atragatoarea blonda (care mie unul imi cam place fara sa ma gandesc la strugurii acri) neglijeaza faptul ca absolut niciun lider de dreapta, atunci cand vorbeste in numele dreptei, nu are voie sa uite ca ei sunt primii care nu au solutii pentru o atitudine unitara a dreptei si cu atat mai putin pentru o unificare a dreptei. Eu unul nu cred ca exista posibilitatea ca cei doi sa fie in turul doi. Asta daca nu cumva au innebunit toti consilierii politici de imagine ai lui Ponta. El are mult mai mult de castigat din pozitia de fruntas iresponsabil al PSD sau al unei aliante de stanga.
Din punctul meu de vedere, fara ca asta sa insemne ca indemn pe cineva sa faca la fel, daca voi fi pus in situatia sa optez intre Antonescu si un alt candidat de stanga sau un altul al dreptei complet neconvingator, am sa-mi anulez votul cu mana mea. Daca toti ceilalti uita, daca toti liberalii uita pericolul prin care Antonescu a silit Romania sa treaca (si inca trece), daca uita cum a siluit-o temeinic si complet nebarbateste, eu nu am sa uit. Liberalii, atat timp cat nu se vor dezice complet de Antonescu, atat timp cat nu isi vor face mea culpa, atat timp cat cei care l-au sustinut nu se vor da la o parte pentru o vreme, pentru mine nu mai sunt o alternativa. Liberalismul romanesc a dovedit cu prisosinta in toti acesti 24 de ani ca are un prea mare potential si o prea mare disponibilitate si apetit pentru arbitrar, pentru abuz, pentru actiuni dictatoriale si discriminatoare. Cred ca PNL este partidul cu cea mai indelungata prezenta la guvernare (sub o forma sau alta) in acesti 24 de ani. Or lucrul asta imi spune ca sunt mult mai interesati sa fie prezenti la butoiul cu miere (cam saracit in ultimul deceniu) in detrimentul unei consecvente morale care are ca baza principiul, doctrina, moralitatea si demnitatea.

Nu as putea sa ma pronunt asupra aspectelor tehnice a mitei electorale deja supranumita “ElectoRATA lui Ponta” pentru ca pe de o parte nu m-am interesat care ar fi mai exact implicarea statului, prin bugetul sau, iar pe alta parte chiar nu am inteles nimic din vrajeala electorala a premierului. Eu am sa ma refer la alte lucruri.
Premierul festivist si lozincard afirma ca de aceasta masura vor beneficia peste 900 000 de oameni cu venituri mai mici de 1600 lei lunar si care au credite bancare. In principiu lucrul asta ar fi posibil printr-o reesalonare a creditului pe un plus de doi sau trei ani, fara interventia statului. Din acest moment in mintea mea incep sa se agite cu gratie intrebarile. 1. Plusul de dobanda aparut pe perioada prelungirii creditului va fi platita de catre datornic? Daca da, atunci sarcina acestuia nu a fost deloc usurata ci doar i s-a prelungit agonia pe principiul “boala lunga, moarte sigura”. 2. Plusul de dobanda va fi suportata de catre stat si mai exact din veniturile bugetare? Pai in cazul asta eu sunt pus sa platesc acesti bani, din contributiile mele la buget, si nu destructuratul premier din buzunarul lui. Baronetul si clientela abonata la contractele platite din bugetul de stat, nici atat. Si atunci cine pe cine ajuta? Premierul auto sau toti ceilalti pe cei care nu au mai putut sa isi plateasca creditele? Evident ca asta poate sa fie binevoitor pe banii mei.
Pe de alta parte, premierul “multumesc, pa” uita sa spuna ca atunci cand conditioneaza aceasta “facilitate” de existenta doar a 90 de zile de neplata, foarte putini datornici ar putea sa beneficieze de ea. Pentru ca tot ceea ce este credit neperformant si declarant ca atare, dateaza de mult mai multa vreme, stiut fiind ca in ultimii cativa ani bancile nu au mai dat in clocot sa acorde credite personale si cu atat mai putin credite cu buletinul. Or in atare situatie, toata aceasta asa zisa hotarare de ajutorare a celor stramtorati de lacomia bancilor, este doar o mascarada manipulativa menita sa distraga atentia electorului si sa ii castige bunavointa in descrestere. In consecinta, acea stimulare a consumului pentru macar 900 000 de oameni se rezuma, in cel mai bun caz, la posibilitatea ca cel mult cateva zeci de mii sa mai apuce sa traga inca o gura de aer dupa care, odata trecute alegerile, sa isi dea obstesul sfarsit intr-o ultima suflare nestiuta de nimeni.
Nu este de neglijat nici faptul ca eu unul am convingerea ca absolut nicio banca, oricat ar fi el de guvern abuziv si cu tendinte dictatoriale, nu va accepta sa isi diminueze castigurile pentru incompetentul si fatarnicul si ipocritul guvern Ponta. Sigur in situatia in care ar accepta sa faca o „favoare”, ar accepta-o numai pe bani buni. Iar acesti bani ar proveni, indirect, tot din buzunarul meu. Nu ca ar fi prima oara cand eu ca un oarecare contribuabil ce ma aflu fara chef, contribui la stabilitatea bancilor. Indiferent ce ar fi, eu unul nu pot sa uit ca in perioada de criza, in loc sa investeasca onor statul in economia reala, a cadorisit bancile cu importante sume de bani care sa le asigure stabilitatea. Fapt realizat chiar si prin (si nu a fost singura masura) imprumuturi paguboase (pentru contribuabil) de pe piata bancara interna. Eu unul ma astept ca daca la mijloc exista chiar si cea mai mica posibilitate ca bancile sa piarda un leu, vor sti sa il faca pe guralivul iresponsabil Ponta sa isi inghita vorbele printre sughituri. Au bancile o multime de mijloace de presiune.
Hai sa presupunem prin absurd ca guvernul chiar este preocupat de bunastarea cetateanului si de limitarea abuzurilor bancare (mie chiar imi vine sa rad in hohote la o asemenea presupunere). De ce nu voteaza o lege a falimentului personal? Ca tot au o majoritate de 80% in Parlament. Macar o asemenea lege ar da posibilitatea unui datornic sa o ia de la capat, sa mai aibe inca o sansa.
In concluzie: luati de votati apa care va ajunge la gura.

Printre multimea de gaunosenii, printre multimea de sintagme sau cuvinte goale de continut, verbul “a(-si) asuma” mi se pare cel mai spectaculos. Reuseste performanta sa nu insemne nimic. A lua ceva asupra sau pe seama sa, a se angaja sa indeplineasca ceva, a raspunde pentru lucrul, pesoana sau faptele asumate a devenit doar un spatiu gol intr-o fraza care vrea sa mimeze onoarea si profesionalismul.
De extrem de multe ori, de prea multe ori am auzit tot felul de politicieni neispraviti sau politicieni cu pretentii de soliditate, ca isi asuma. Cum? Ca nu am vazut nicio demisie pentru o idiotenie asumata. Nu am vazut niciun sepuku de onoare atunci cand lucrurile au iesit exact pe dos de cum fusesera asumate. Nu am vazut nici macar o firava parere de rau pentru faptul ca si-au asumat ceea ce era de neasumat. Verbul asta ar trebui scos din lexicul si constiinta unui popor atat timp cat nu va fi invatata onoarea si profesionalismul. In lipsa onoarei verbul este complet golit de esente, devine doar o onomatopee care are menirea sa inlocuiasca ragetul de prostie, ipocrizie, fatarnicie si abjectie. Votantului insa ii place.
Insusi actualul premier isi asuma PUBLIC in anul 2009 faptul ca a lucrat temeinic la noul Cod Penal si la noul Cod de Procedura Penala. Pentru ca acum sa spuna vitejeste ca vinovatul de gravele erori la care domnia sa pare sa fi lucrat vartos, este presedintele care le-a promulgat.
Fostul ministru Predoiu si-a asumat actualele grave erori ale CP si CPP, erori incriminate de catre CSM, ICCJ, DNA, organizatiile profesionale ale judecatorilor si procurorilor, erori semnalate ministrului justitiei si premierului de mai bine de doua luni, laolalta cu propunerile acestui corp de profesionisti.
Intrebarea mea pentru cei doi ar fi urmatoare: isi asuma si eliberarea din puscarii a tuturor marilor corupti condamnati cu greu de catre instante? Isi asuma si scoterea de sub urmarire penala a celor cercetati pentru coruptie acum, a celor cercetati pentru marile furturi, a celor cercetati pentru crima organizata, a celor cercetati pentru trafic de droguri si carne vie, camata, viol, talharie? Pentru ca si numai 24 de ore daca acest CP si CPP intra in vigoare, absolut toti condamnatii pentru coruptie, condamnatii pe siguranta statului, marii boschetari condamnati pe baza unor dovezi obtinute prin interceptari telefonice, posibilii spioni, posibilii teroristi, SUNT ELIBERATI. Adica asta este reforma in justitie pe care voi v-o asumati? Va asumati imensa batjocura a adresa politistilor care si-au facut treaba in noapte, ploaie sau arsita? Va asumati munca in zadar a procurorilor? Va asumati riscurile la care s-au expus judecatorii? Va asumati public faptul ca va bateti joc de munca a o multime de profesionisti, de oameni, pana la urma?
Ca Ponta procedeaza in felul asta manipulativ abject mizand pe lipsa de memorie a concetatenilor sai, este de inteles. Nu face decat sa fie consecvent cu caracteru-i las, lipsit de barbatie, iresponsabil si ipocrit. Intr-un anume fel Ponta este si de data asta intr-o situatie limita: daca introduce o Ordonanta de Urgenta care sa corecteze erorile la care a lucrat si el, isi semneaza in felul asta si sentinta de linsaj din partea alor lui. Daca nu emite aceasta Ordonanta de Urgenta, pierde procente importante din preferintele electoratului. Eu cred ca va prefera sa piarda niste procente de simpatie mizand pe faptul ca ulterior ii va prosti el pe multi. Curat asumare. Nu este deloc de inteles insa, cel putin la prima vedere, nonsalanta cu care Catalin Predoiu apara erorile strecurate, din pozitia sa de fruntas al unui partid care a pretins ca isi dedica energiile edificarii unei justitii puternice care sa poata lupta impotriva coruptiei si criminalitatii in general. Spun “la prima vedere” pentru ca daca ma gandesc la cvasiabsenta PDL din viata politica a tarii si opozitia firava pe care o face din pozitia de principal partid de opozitie, pare ca PDL (sau cel putin exponentii sai cei mai importanti) merge din ce in ce mai vizibil pe mana lui Ponta. Este in stare PDL sa isi asume public lucrul asta? Nu spune absolut nimic nimanui faptul ca PDL este extrem de rar tinta atacurilor USL iar atunci cand sunt atacati, atacul este extrem de firav, de complezent, de patern?
In concluzie, haideti sa ne asumam cu totii orice. Actiuni, declaratii, iubire, ura, realizari marete… Oricum nu inseamna nimic si nu ne obliga la nimic.