Gandind Paralel by Catalin Banica

As fi vrut sa scriu ceva despre cocalari dar de fiecare data cand incercam, mana-mi refuza sa scrie altceva decat “Raducu Mazariche” iar mintea mi se bloca pe formele feciorelnic perverse ale unui card de gaste ce-si urmeaza pestele la urnele de vot. Acele urne care urmau sa consfinteasca lovitura de forta data direct in testicutele firave si plexul Constitutiei urmand sa o castreze suficient incat sa nu mai raspunda decat la comanda “sezi”. Numai ca primul cocalar al tarii, si impreuna cu el multi alti cocalari de partid si de stat de diverse culori si pete consistente, la care poti adauga o multime amorfa de oameni pentru care Constitutia nu exista nici macar ca substantiv comun de genul feminin, uita ca asa cum Biblia este o simpla carte in absenta credinciosilor, tot asa Constitutia este doar o cartulie cu grafica slabuta, in lipsa cetateanului care sa creada in ea si sa o apere. Ori in atare situatie trebuie sa te apuci sa arzi credinciosii, nu Biblia, trebuie sa te apuci sa arzi cetateanul, nu Constitutia. Trimiterea simbolica la arsul cartilor din perioada nazista nu este deloc intamplatoare pentru ca si acolo tot despre dictatura, tiranie, bun plac si imens de multa prostie era vorba. Nu poti distruge cuvantul distrugand cartea in care a fost tiparit. Cuvantul sadit adanc in sufletele catorva zeci de oameni poate sa creasca pana la nivelul a catorva sute. Apoi pana la nivelul a catorva mii sau zeci de mii sau sute de mii. Evident ca lucrul asta nu se poate petrece prin simpla diviziune ca la inmultirea primatelor unicelulare. Este nevoie de curaj, este nevoie de generozitate, este vorba si despre macar un dram de nebunie curata, este nevoie de devotiune si inainte de toate este nevoie de speranta. Impotriva tuturor evidentelor, impotriva tuturor gurilor care gem impotent “nu se poate schimba nimic”, impotriva sufletelor stirbe a caror rautate grohaie satisfacut “ha ha ha, nu vedeti ca nu ati schimbat nimic?”, impotriva a tot ceea ce te indeamna sa renunti. Cati vor pricepe ca gestul tau de a apara un substantiv comun de genul feminin are implicatii profunde in cel mai mic pas pe care ar urma sa il faca dupa o perioada de timp? Cati vor fi in stare sa accepte ca strigatul prin care incerci sa scapi de viol substantivul comun de genul feminin, le foloseste mai mult lor decat tie care strigi furios, deznadajduit, neinduplecat, imposibil de ingenunchiat chiar cand esti cazut la pamant, “jigodiilor, luati mana de pe CONSTITUTIE!”. In momentul asta de exemplu, un nesimtit de ministru, la intrebarea (vad la televizor) “Ce veti face daca maine veti fi condamnat?” raspunde ranjind “Ce sa fac? Ma voi cai. Dar demisia din Guvern nu am sa mi-o dau” si continua sa ranjeasca din ochii-i bulbucati de jivina raioasa pe care nici macar sarutul ingerilor nu ar fi in stare sa il transforme mai mult decat in vierme. Ei bine, o mana de oameni, nu mai mult de 150-200 s-au strans nu sa dea pe cineva jos (stiu si singuri ca ei nu sunt sustinuti de un santajist dogar fara doage sau ranjetele gretoase ale turnatorilor cocotati pe antene parabolice), nu sa ceara ceva pentru ei, nu sa pretinda ceva pentru rudele lor, nu sa influenteze castigarea unei licitatii banoase ci doar sa arate cu degetul spre viitorul celorlalti: dictatura parlamentara. Cea care este in stare sa nasca si mai multe jivine hidoase, oligofreni ai caror neuroni sunt calibrati doar pe “fur, insel, mint, dezbin, conduc”. Credeti ca voi ceilalti ati putea scapa? Voi cei care doar priviti sceptic, voi ceilalti care doar analizati fara vlaga, voi ceilalti care zambiti satisfacuti de lipsa de putere a unei maini de oameni, voi cei de stanga sau de dreapta care inca mai doriti timid normalul la voi in tara, voi jurnalistii care faceti trafic (la frontiera dintre incosntienta si orbire) cu nevolnicele voastre pixuri. Mai bine scrieti si vorbiti despre Elodia decat sa faceti vizibila, din ce in ce mai vizibila, incrancenarea disperata a acelei maini de oameni curati. Credeti ca voi nu veti fi afectati? Credeti ca veti mai putea scrie? Credeti ca va mai avea cine sa va citeasca? Credeti ca va mai avea cine sa va priveasca? Da, nebunii astia nu sunt subiect de stire fierbinte. Dogarii fara doage, cei care cereau privilegii si bani mai multi, erau. Cum sa iti dea atentie un egolatru jurnalist care priveste doar in oglinda murdara a dorintei de notorietate si nimic altceva? Probabil si pentru el “Vrem constitutie pentru cetateni nu pentru politicieni” este doar o simpla versificare stangace a unei mase nesemnificative de oameni neorganziati, fara leaderi formali (nici nu au nevoie! stiu sa se conduca si singuri), fara sustinere partinica, neluati in seama de condeiele stralucite ale culturii. Credeti voi toti, cei pe care i-am pomenit ca intr-o molifta la un prea lung parastas al democratiei defuncte, credeti ca voi veti fi mai feriti daca taceti? Credeti ca voi veti mai exista demn? Credeti ca sunteti mai valorosi daca nu coborati intre ei?

Am inceput prin a constata succesiunea dintre noapte si zi. Am continuat prin a constientiza succesiunea anotimpurilor. Apoi, pe masura ce am ocupat din ce in ce mai mult spatiul pe verticala in detrimentul mersului in patru labe (nu fi magar, ar spune prietenele mele; iar eu as raspunge angelic: ai prefera sa fiu bou?) am inceput sa constientizam ca ne sfarsim incet incet. Ca trecem. Fara sa stim de unde si catre ce. Si intotdeauna fara sa stim de ce. Iar pentru ca toate astea sa aibe cat de cat un sens pentru noi, am inventat timpul, timp care a reusit sa fie doar simbolul neputintei noastre de a dainui. Fara sa putem sa ne acceptam dimensiunile finite in timp si spatiu, am inceput sa ne comportam in fiecare clipa a vietilor noastre ca si cand am fi vesnici. Cumva un soi de refuz inconstient al finitatii noastre, cumva nevoia continua de nemurire.
Si pentru ca toate astea nu au reusit sa tina timpul in loc, am inventat viata de apoi, trecerea intr-o alta dimensiune spirituala sau materiala, o viata viitoare. Crezand, sperand, fugind de moarte, inseland viata, mintind, hulind, zambind cu candoare sau refugiindu-ne intr-un trairism excesiv guvernat doar de superficial, hedonism, clipa si doar clipa cu orice pret. In toate astea fiind doar neputinta de a renunta la imediatul palpabil in favoarea unei vieti de “dincolo” impalpabila, iluzorie, de nimeni stiuta, incerta sub presiunea continua a trecerii noastre, trecere pe care nu o putem opri. Ne marim (femeile) sanii, buzele sau fesele, ne radem (barbatii) parul de pe piept, picioare si ne pensam, ne dorim corpuri imbietoare sau musculoase apeland la formule artificiale care pe termen mediu si lung exact frumusetea si musculatura le distrug, cream sisteme valorice care au la baza doar aparentul tocmai pentru ca aparentul este cel care ne aminteste cel mai mult de trecerea noastra. Ne aruncam cu dementa in frumusetea aparenta tocmai pentru ca este cea care trece cel mai repede amintindu-ne in felul asta ca trecem. Clipa ca eternitate reuseste sa ne faca hidosi, ne face sa nu mai realizam dimensiunea eternitatilor noastre de o clipa in eternitatea pe care nu o vom atinge niciodata. Un etern “dupa noi, potopul”.
Constiinta puterii este si ea o forma de delir existential care duce mai mult spre alienare prin nevoia de a prelugi momentul si de a insela moartea dar ca esenta este tot o forma prin care tindem sa stopam trecerea. Incrementa aque decrementa. Nevoia aproape paranoica de a ingheta propria depreciere ne duce la excese greu de imaginat in starea normala de neutralitate fata de destinele semenilor nostri. Constiinta puterii asupra celorlalti lucreaza asupra propriului psihic ca un elixir al tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte. Numai ca trecerea noastra, ca masuram timpul din cinci in cinci sau firesc din secunda in secunda, este implacabila. Ori in atare situatie cu atat mai mult ar trebui sa privim mai atenti la ce lasam in urma. Poate totusi exista o alta viata in care altcineva ne va pune in situatia sa induram dupa ce in viata asta i-am facut pe altii sa indure. Sau poate chiar in viata asta exista un maine care se va rostogoli furios peste azi. I-am obligat sa indure prin trufie, prin ipocrizie, prin exces de putere, prin prea multa umilinta sau nepasare, prin furtul identitatilor, prin minciuna sau perfidie, prin lacomie sau avaritie, prin parvenire sau orgoliu nemasurat, prin egolatrie sau delirul puterii. Nu, evident ca nu ne putem gandi la toate astea pentru ca acum este clipa noastra, pentru ca acum este vesnicia noastra iluzorie, pentru ca nimic nu ne duce catre dumnezeirea penitenta. Aleluia! Dumnezeu nu exista. Noi nu existam. Exista numai clipa si dorinta noastra de a fi vesnici. Exista doar neputinta noastra.

Se cheltuieste mult mai multa inteligenta pentru imagine decat pentru rezolvarea unor probleme concrete. Cel mai recent exemplu este cel cu accidentul din Muntenegru. Adevarat este ca jocul de imagine produs de actuala guvernare are nivelul calitativ cel mai ridicat din ultimii 23 de ani, invers proportional insa cu performantele economice si sociale. Comparativ insa cu ceea ce se practica la case mai mari, jocul este rudimentar atingand de prea multe ori nivelul gregarului, grotescului, penibilului, derizoriului, ipocriziei, lipsei de competenta chiar in manipulare. Ce rost avea mediatizarea excesiva a actiunilor din Muntenegru? Doar ca sa induca ideea ca le pasa. Nu, nu le pasa daca ne gandim ca peste numai cateva zile vor creste iarasi niste preturi. Nu, nu le pasa atat timp cat oamenii mor cu zile in spitale. Nu, nu le pasa atat timp cat nivelul de trai scade de la o saptamana la alta. Nu, nu le pasa atat timp cat in numai un an de zile ticalosia s-a refacut cu alt nume. Nu, nu le pasa atat timp cat numarul somerilor creste. Nu, nu le pasa atat timp cat preturile cresc continuu fara ca vreo masura economica viabila sa fie pusa in practica. Nu, nu le pasa atat timp cat din ce in ce mai multi copii sufera din cauza saraciei. Fac un spectacol care in contextul actual este pur si simplu de un cinism grotesc. Arata populatiei indobitocite ca 23 de medici si asistente insotesc un avion care poate transporta 10 sau 15 raniti in accidentul asta nenorocit. Pai numarul asta de medici si asistente de ce nu il alocati unei singure sectii cu macar 200 de pacienti dintr-un spital oarecare? Totul pentru imagine. Totul doar ca sa mascati cat mai bine lipsa voastra de competenta, lipsa voastra de solutii pentru o tara intreaga.  Iar incompetenta, cinismul, ipocrizia si hotia nu au culoare politica. Este doar culoarea neispravitilor care guverneaza si au guvernat tara asta. De ce nu spuneti ca transformati nenorocirea individuala intr-un spectacol lugubru doar cu scopuri electorale? De ce nu sunteti in stare sa spuneti oamenilor ca este doar un antrenament militar si nu o actiune umanitara? De ce NORMALITATEA UNEI ACTIUNI o transformati intr-un act de vitejie al guvernului? Vreti laude? Vreti onoruri? Cred ca vreti doar sa luati mintile oamenilor.  Adevarul este ca aveti si extrem de mult noroc: de fiecare data cand s-a apropiat o perioada sensibila, periculoasa, cu mariri de preturi sau noi impozite, ceva s-a intamplat si ati putut deturna atentia populatiei. Notabil este faptul ca si stiti sa folositi aceste cadouri providentiale. Stiti sa speculati si sa manipulati mediatic niste intamplari tragice, sau regretabile, sau nenorocite. Culmea cinismului va face sa decretati doliu national pentru accidentul asta nenorocit din Muntenegru. Vreti sa imi spuneti ca o faceti din alt motiv decat cel strict electoral? Sictir! Cand au murit minerii aia in mina, de ce nu ati decretat doliu national? Dar cand au murit soldati la datorie, de ce nu ati decretat doliu national? Vreti sa imi spuneti ca nu este de un imens cinism electoral chestia asta? Nenorocitilor!!! Va ajuta ba un accident nenorocit, ba o sinucidere complet de neexplicat, ba nasterea unui porc cu doua capete, ba condamnarea unui neica nimeni, ba o furtuna in munti. Iar televiziunile, atunci cand nu creeaza ele false subiecte,  preiau toate ineptiile voastre si ne indobitocesc facand, constient sau nu, jocul vostru nenorocit cu mintile si sufletele oamenilor. In timpul asta uitam de grajdani, scapam din vedere articole de lege care ne vor influenta negativ vietile pentru multi ani, trecem cu vederea ca zi de zi, prin articole de lege sau articole revizuite de Constitutie, urmeaza sa fim din ce in ce mai mult sclavii exact ai celor pe care, culmea, ii alegem prin vot  democratic, nu vedem cum alesii isi intaresc din ce in ce mai mult imunitatea in detrimentul libertatilor cetatenesti, ne jucam, prin indolenta, cu propriile noastre destine si asa suficient de vitregite. Ce rol joaca ProTv? Constat in felul in care promoveaza anumite stiri, o atitudine extrem de manipulativa in favoarea Guvernului Ponta, completata cu eforturi prin care vor sa induca senzatia de televiziune echidistanta. Mici critici inofensive pe teme complet neesentiale, distragerea atentiei privitorului de la temele grele, indreptarea concentrarii acestuia catre circ. Toate facute destul de profi. Ce sa mai vorbesc despre Antena 3 sau B1? La primii atitudinea total partinitoare, la modul cel mai grotesc cu putinta, este cat se poate de evidenta. Minciuni, spectacol ipocrit, manipulare grosiera care apeleaza la simboluri nationale, mult venin, limbaj marlanesc, analize incomplete, desprinse din context sau cu context modificat, patos contrafacut si, in general, extrem de multa mizerie. Totul adaptat la nivelul publicului. Particularitatea postului este ca promoveaza acea zona politica fidela sau care serveste direct interesele patronului, fostul securist Voiculescu. La cealalta limita B1 macar isi recunoaste preferintele politice direct. Evident si ei apeleaza mult prea des la clisee care induc reactii emotionale puternice, incearca sa indrepte atentia publicului pe directiile care fac rating, se folosesc de public mult mai mult decat raspund nevoilor publicului, creeaza false teme importante doar in goana asta nebuna dupa rating. Mi s-a parut mai mult decat marlaneasca actiunea aia de sondaje asa zis civice prin sms-uri cu pret de macar cateva ori mai mare decat un sms normal. Ori mai toata lumea stie ca o parte din pretul unui sms intra direct in contul celui care produce sms-urile cu pricina. Celelalte televiziuni sunt doar variatiuni pe aceeasi tematica, cu aceleasi mijloace si servind cam acelorasi scopuri. Concluzia? Destul de simpla: suntem prostii tuturor. Intrebarea? Si asta destul de simpla: oare ne vom destepta vreodata?

Nu stiu la altii cum le-a fost dar mie ziua de azi mi-a stors toata bunavointa si mi-a uscat tot lichidul amniotic pe care tot incerc sa mi-l creez din speranta si incredere in sanatoasa gandire din urma. Doar acum pe seara m-a revigorat aparitia prezentatoarei rubricii meteo de la protv, pe ecranul televizorului meu.  Sa fi aparut numai la mine sau a vazut-o toata lumea? Minunata! Cu toate ca la cat de vulpe batrana sunt eu, ar trebui sa ii gasesc un milion de defecte. Toate acre. Oricum, imaculata alba culoare a costumatiei ei a constrastat puternic cu ceea ce cu aproape patru ore inainte reusise sa ma adoarma. Cu toate ca este zi de sambata, zi in care majoritatea oamenilor se cam odihnesc sau se destrabaleaza sau isi expun imperfectiunile la soare, eu mi-am agitat crestetul prin soare si prin concretele meandre ale abstractului muncii private (ne`a Nelu, nu-i asa ca formularea asta este mai de lemn decat a matale?)  si temperaturii prea mari pentru gusturile mele rafinate. Drept pentru care dupa cateva ore de nervozitate crescuta generata de  compania unor meseriasi care mai mult au stricat decat sa imi faca lucrarea pe care le cerusem sa o faca (acelasi respect pentru profesionalism si la privati si la bugetari ca na, suntem in Romania iar asta ne mananca toti nervii), dupa inca vreo ora in care am tot incercat sa asamblez niste obiecte de mobilier (ca in butada cu chinezii aia care importau masini de cusut de la Cugir si oricum incercau sa le asambleze, tot mitraliere ieseau; dar asta se intampla cand inca se mai facea industrie; acum iei cuier, asamblezi reclama porno; sau macar injuraturi din abundenta), m-am grabit sa ajung totusi acasa inainte de ora 15. Odata ajuns mi-am adus aminte de ce am vrut lucrul asta. Asa ca am cautat postul tv Nasul, cu telecomanda si farfuria de salata de rosii, castraveti si ceapa. Evident toate in acelasi timp. Big surprise! Televizorul meu nu “prinde” Nasul. Ma incurajez singur incercand sa ma calmez: “da-i dracu ca oricum nu au ce sa imi spuna”. Si atunci de ce ma incapatanez sa gasesc o solutie? Intamplarea ma face sa descopar pe facebook link-ul unde pot urmari postul pe internet. Inainte de a striga EVRIKA, imi aranjez castile pe cap, reglez sonorul calculatorului, imi umplu ceasca cu cafea si ma rup de caldura din casa care isi face simtita prezenta in nevoia mea de a face un dus inainte de orice altceva. In nesimtirea mea imensa, nu rezist tentatiei de a-mi regasi speranta in ceea ce mi-as fi dorit sa aud si imi impietresc privirea in monitorul lap-top-ului si urechile facute palnie pe casti lasand dusul pe mai tarziu. Ascult, gandesc si fumez aproape tigare de la tigare. Tot astept sa aud formula sau macar cuvantul magic. Nimic. Aceleasi declamatii pe care le stiu de mai multe eternitati. Aceleasi figuri important-intepat-rigide cu mintile si vorba blocate in tipare ce-ti duc continuu perceptia catre meandrele concretului lui ne`a Nelu. Nu pot sa imi reprim gandul pagan (blasfemie, ar rage arogant toti aia asezati pe scaune ca niste ferioare carora nu le pute gura; picioarele nici atat ca doar nu au calcat niciodata decat in mixturi de ambra si ambrozie in care s-au macerat petale de rododendron) ca dreapta cea dreapta sta proasta in fata televizorului si nu in televizor. Continui sa privesc cu interes reprizele de publicitate. Pe la ora 16:05 deja dau primele semne ca Morfeu ma mangaie pe crestet si imi sufla descantec in buric. Ciudat pentru mine este ca incep sa adorm nu pe muzica ci pe behaiturile si grohaiturile de purcelusi de lapte nevinovati ce se revarsa in castile mele. Ultima fraza pe care o mai aud este “Catalin, ai adormit pe scaun. Du-te in pat…”.  Bine ca nu am apucat sa strig EVRIKA.

Din ce in ce mai des sunt nevoit sa constat ca traiesc intr-o lume a surzilor si orbilor egocentrici a caror privire nu strabate mai mult de propria intimitate. Nimeni nu vede pe nimeni, nimeni nu aude pe nimeni. Doar cuvantul, mai inspirat sau doar icnit onomatopeic dar oricum eminamente infatuat, plin de sine si egolatru, este cel care te mai indeamna (destul de rar, drept este) sa crezi ca mai exista si alti oameni pe pamant. Asta in cazul in care ai in tine insuti sau insati o minima disponibilitate de a te mai uita si in alta parte decat in oglinda. Majoritatea indivizilor si individelor nu fac altceva decat sa priveasca in toti ceilalti ca intr-o oglinda in care nu vor decat sa se regaseasca pe sine, doar propria imagine si propriile principii schioape sau macar incomplete multiplicate la scara planetara.
Suntem atat de sclavii prejudecatilor si fandoselilor conformiste incat ajungem sa ne negam pe noi insine atunci cand folosim cuvinte pentru multele oglinzi pe care ne dorim sa le avem in jurul nostru. Fatarnicia sincera ne face sa negam gustul micului bine rumenit si suculent si placerea de a plescai satisfacuti dupa o gura temeinica de bere rece doar pentru ca este de bon-ton sa negam tot ceea ce este simplu si romanesc. Personal, fara ca asta sa fie parvenitism sau pierderea radacinilor, chiar imi plac icrele de Manciuria, fasolea cu ciolan, rosiile cu branza si paine (asta mai putina ca ingrasa) si apa plata. Daca este sa ma pui sa aleg intre mici si bere si astelalte, le aleg pe astea. Pentru ca pur si simplu imi plac mai mult. De gustibus non discutandum est. Iar asta nu ma face sa fiu mai putin roman sau mai roman decat tine. Ai ceva de comentat? Esti liber(a) sa o faci. Mie nu vor inceta sa imi placa la fel de mult doar pentru ca tie iti place altceva sau pentru ca este de bon ton sa iti placa altceva in timp ce, dupa ce ai tinut un intreg discurs despre vulgaritatea micului si berii, te bagi cu totul in frigider sa te indopi cu un sac de mici si trei sticle de bere dupa care iesi din frigider si ragai, pardon, eructezi, intr-un festival al satisfactiei simturilor. Sa imi neg propriile simturi doar pentru ca prejudecata momentului imi cer sa o fac? Haidade!
Dar sa revenim la oile noastre. De fapt la vacile, boii si bizonii nostri. Intr-o veselie mare de tot, toata lumea, in orbirea si surzenia generalizata, terfeleste, neaga, se dezice de toata lumea. Daca pana acum l-am ales pe Basescu comparandu-l cu Nastase, Geoana si Antonescu, cei trei care i-au fost adversari si competitori (deci strict analitic), tipul asta a inceput sa imi si placa pentru ca are forta sa isi puna in cap toata lumea. Nu cred sa fi fost in Romania om mai injurat, mai hulit, mai dorit mort, schingiuit, scopit, improscat cu rahat de sus pana jos decat asta. Sunt sigur ca macar 90% dintre toti cei care isi doresc neputincios macar una dintre chestiile astea, nu stiu sa spuna cu exactitate de ce. Si toate astea si de catre opozanti si de catre simpatizanti si de catre ignoranti si de catre antenisti si de catre guristi si de catre parasute si de catre sclifositi si de catre curve si de de catre sfinti si de catre stanga si de catre dreapta si de catre sclavi si de catre stapani si de catre anarhisti si de catre democrati si de catre tehnocrati si de catre onanisti si de catre analisti. Mie unul chiar imi place chestia asta. Nu spun ca este bun, nu spun ca este rau. Spun numai ca are forta sa fie in razboi cu toata lumea. Mai putin cu Romania. Tipul are suficient nerv sa accepte sa fie urat si detestat de catre toata lumea fara sa fie un dictator. Sa nu uitam ca nu are niciun fel de parghie de putere in mana iar puterea in stat apartine 100% USL. Oricat de mult v-ar placea multora dintre voi sa va mintiti cu contrariul. Inseamna ca daca poate ceva, poate prin el insusi si prin forta de a se impune unor noduri de putere si influenta. Daca poate sa reziste tuturor, o face prin el insusi nu prin ceea ce mai are ca forta institutionala. V-ati prins cat de prosti sunteti toti? V-ati prins cat de barbat este? Mult mai barbat decat oricare dintre toti cei care declarativ i-ati lua glanda. De ce nu o faceti daca sunteti “barbati” si fufe cu gura mare? Ce va opreste sa ii trageti un glonte in boase sau sa ii turnati matraguna intre degete? Nu cumva chiar lipsa de barbatie? Pai atunci continuati sa ridicati galetile cu noroi electoral ca solutii nu sunteti in stare sa produceti. Continuati sa va vaicariti si sa va vaitati ca pentru altceva oricum nu aveti suficienta forta. Mie tipul chiar a inceput sa imi si placa pentru ca are suficienta forta in el sa fie singur impotriva tuturor. De ales oricum va trebui sa aleg un altul.
Eu unul voi continua sa va vad, sa va aud si nici nu poate nimeni sa imi astupe gura. Inainte insa de a le face pe toate astea, am sa continui sa gandesc cu propriul meu cap. Voi faceti cum vreti voi. Ca va autodeclarati de stanga sau de dreapta, ca nu vreti sa va auziti si sa va vedeti decat pe voi insiva, ca sunteti pro sau contra doar pentru ca sunteti indoctrinati, sau doar idioti, este problema voastra. Oricum nu au cum sa existe atatea oglinzi incat sa cuprinda toata egolatria voastra. Majoritatea dintre voi sunteti bietii cei mai tare din parcare.

Nu stiu cati dintre voi au trait perioada in care taierea mamaligii cu firul de ata era un ritual aproape sacru. Toate erau calde pe masa rotunda din lemn cu trei picioare joase. Toate simturile erau in fierbere si doar magia ritualului taierii mamaligii cu firul de ata ne tinea pe loc sa nu navalim (ca hunii, zicea bunica-mea) hulpavnic asupra ciorbei de pastai de fasole (ca doar eu fusesem cel pe care cazuse pedeapsa sa le culeaga dimineata direct de pe vrejuri; si sa nu fi dat dracu sa fi scapat vreuna care sa aibe ate dupa fierbere)  dreasa cu agurida si puiului fript (de data asta nu cazuse pacatul pe mine sa il tai eu) direct deasupra jarului, infipt in frigaruie. Aaaa… era sa uit de micul ceaun de lut in care inota usturoiul pisat amestecat cu apa si sare. Stateam cuminti la masa in timp ce bunica-mea inca mai mesteca mamaliga, cu facaletul, in tuciul pus pe pirostrii deasupra jarului care mai scotea, destul de rar acum cand era pe trecute, cate un trosnet scurt. Mamaliga continua sa scoata din cand in cand cate un „pffff…” insotit de aburi, ca o locomotiva care se opreste in gara dupa ce a tras din greu la deal. De fiecare data in mintea mea de copil ma gandeam “si daca de data asta o sa explodeze?”. Puneam faptul ca nu exploda niciodata (vorba asta o auzisem prima oara tot din gura bunica-mii) doar pe priceperea bunicii mele de a o stapani inca de la nivelul de pasat ce clocotea pana la stadiul de masa vascoasa ce asteapta sa fie rasturnata si taiata cu firul de ata. Intinsa pe fundul de mamaliga, scotea aburi fierbinti pe toata suprafata in timp ce bunica mea, ca intr-un ritual sacru, incet, apasa cu firul de ata dintr-o parte in alta a mamaligii eliberand felii suficient de mari incat sa le poti apuca cu doua maini de copil. Apoi incepea festinul. Putin lapte amestecat cu mamaliga fierbinte (pasatul amestecat cu branza ce scartaia intre dinti dupa ce se topise, deja ne potolise navala cu vreo 15 minute inainte) asa ca incalzire. Uneori renuntam pentru o portie zdravana de branza amestecata cu mamaliga si smantana sau, atunci cand nu aveam smantana, cu untul intins pe o frunza de lipan, dupa ce fusese batut temenic laptele prins in putinei, in cursul diminetii, si cufundat in put in ciutura plina de apa rece ca sa nu se topeasca. Venea randul ciorbei. Asta era partea neplacuta a mesei deja. “Luati si mancati ca asta este medicament”, spunea bunica-mea. “Cum adica medicament?”, se intreba mintea mea de copil dar nu aveam puteresa sa zic “nu” stiind ca urmeaza puiul rumenit si crocant de care nu as mai fi avut parte daca refuzam „medicamentul”. Batalia era pe ciortanelele rupte direct din pui cu mana. Uneori iesea cu imbranceli intre noi copiii, imbranceli care se terminau cu cate un facalet pe spate si nu stiai daca te ustura de la fierbinteala mamaligii – care nici de data asta nu explodase – sau de la forta mainii bunicii mele, aceeasi mana cu care torcea lana in serile de iarna, aceeasi mana cu care ne mangaia cand ne povestea cum fusese nevoita sa se ascunda sub malul garlii atunci cand veneau perceptorii sa ceara darile dupa ce deja ii confiscasera tot ce mai avea “dupa” urma unoi sot preot, mort pe frontul din Rusia. Nu putea fi mai rau decat sa fii vaduva de preot si fiica de chiabur. Nu mai aveai nimic dar tot mai trebuia sa dai. Si de fiecare data incheia cu un oftat scapat printre cuvintele “dar mamaliga nu explodeaza niciodata”, cuvinte al caror sens nu il intelegeam. Intotdeauna burtile noastre crescute prin nu stiu ce miracol lasau felii mari de mamaliga sa zaca pe masa cioplita, in lemn, cu trei picioare scurte ca abia puteai sa iti bagi genunchii sub ea. Nu se aruncau niciodata. Erau amestecate fie cu urzicile tocate care urma sa fie hrana pentru rate, fie cu laturile care urmau sa fie festinul porcului, de data asta. Uneori insa gasem prin cate un loc (Dumnezeu stie de cate zile si cum de ajunsese in acel loc) cate o bucata de mamaliga cu coaja intarite si mucegaita si murdara. Nici pasarile infometate nu mai ciuguleau din ea. Era tot ceea ce mai ramasese din falnica mamaliga ce te asteptai sa explodeze dintr-o clipa in alta: o bucata de mamaliga ranceda de care nicio vietuitoare nu mai avea nevoie si care urma sa se descopuna incet incet pana nici macar amintirea din ce ar fi putut sa fie, nu mai ramanea.
Vacantele mi s-au transferat incet incet in alte zone si in alte timpuri. Iar bucata de mamaliga ranceda care nu exploda niciodata s-a pierdut printre multele amintiri fara ca afirmatia bunicii mele sa isi fi pierdut sensul, de ea stiut: “nu va exploda niciodata mamaliga”.

Ma, tampitilor, voi nu ati invatat, in media de cinci clase primare pe care le aveti ca parlamentari, luati in grup, ca respectul nu se pretinde ci se castiga? Eu nu am cum sa va dau ceva care imi lipseste atunci cand este vorba despre majoritatea dintre voi. Construiti-l in mine si dupa aia mai stam de vorba. In momentul in care normalitatea este pentru voi suspecta si blamabila, nu va asteptati sa va ofer increderea mea. Respectul cu atat mai putin. Cum adica eu ca cetatean sa ma prezint in fata vreunuia dintre voi, cand ma convocati voi, doar asa, din respect? Pai in cazul asta ma puteti convoca voi de milioane de ori ca eu nu ma prezint daca este sa ma prezint in fata voastra doar din respect. Ce sa respect la voi? Faptul ca vreti imunitate extinsa cand normal ar fi sa aveti imunitate doar pentru declaratiile politice? Cum adica voi nu aveti voie sa fiti cercetati nici macar pentru ca ati trecut cu masina pe rosu, fara acordul tot al vostru (ca prosti ati fi voi sa va dati in gat unul pe celalalt) iar eu pot sa fiu cercetat chiar si numai pentru ca am fluierat la duda? Ati innebunit? Cu ce sunteti voi mai buni decat bine? Cu ce sunteti mai valorosi decat mine? Doar pentru ca niste ametiti s-au lasat dusi cu presul de promisiunile voastre si de galetile si de micii vostri? Ma, pana una alta eu sunt ala care va plateste pe voi nu voi pe mine. Cui nu ii este clar lucrul asta?
Crizut, du-te nene si repeta clasele primare ca sa te invete doamna`ntatoare cum se cauta in DEX substantivul comun REFERENDUM. Ma parlamentarilor, pentru ce va platesc eu pe voi? Si va platesc bine fata de cat consum eu. Numa ca eu mai si produc. Adica referendumul in care romanii (aia care au votat suficient de legal incat referendumul sa fie valid! LEGAL, ma!) s-au pronuntat ca vor numa 300 de parlamentari, nu se pune? Voi ati aflat ca la o populatie de 300 milioane de oameni, SUA are nu mai mult de 550 de oameni in forul lor legislativ? Eu nu am votat pentru parlament unicameral dar am votat pentru maxim 300 de parlamentari.
Ma, tampitilor, io va inteleg ca pe voi nu va intereseaza Legea Falimentului Personal pentru ca voi sunteti trimisi acolo sa aparati interesele bancilor nu ale prapaditilor care v-au votat. Sunteti normali? Iar voi, prapaditii aia care abia va trageti zilele mai ca zeama de varza, cum de nu reactionati in niciun fel cand deputatii votati de voi se opun votarii acestei legi? Ca doar este o lege care exista in absolut toata lumea civilizata. Asa cum exista si Legea Insolventei pentru societatile comerciale.
Ca v-ati adunat voi acolo in comisia de redactare a noii Constitutii tot felul de “priceputi” cu ifose, mai treaca-mearga ca este in sensul megalomaniei vostre de priceputi la toate, un fel de Dorel universal. Dar ca sa transformati Parlamentul unei tari laice intr-un Parlament ortodox-fundamentalist, asta deja frizeaza fundamentalismul religios. Cum adica sa il chemati la dezbateri pe leader-ul religios si sa nu chemati profesionisti in ale constitutionalitatii?  Adica in felul asta vreti sa va puneti bine cu divinitatea? Adica voi credeti ca Dumnezeu poate fi cumparat cu o galeata colorata si cu trei mici priponiti? Ma Victoras, tu prost nu esti, dincolo de pacatele tale ireconciliabile cu normalitatea. Tie chiar iti place rolul de marioneta a astora de nu ti-i poti tine in frau? Ca la Blaga si la Antonescu nu ma pot astepta sa se opuna prostiei.
Cu fiecare zi care trece, tot mai multi fruntasi USL se dezic de afirmatiile si promisiunile care i-au adus la guvernare. Ultima fiind aceea a senatorului PSD Sarbu care a afirmat raspicat ca Basescu nu avea cum sa controleze serviciile. Si atunci cum ramane cu campania furioasa care avea ca pilon acuzatia ca Basescu controleaza serviciile? Deci stiati ca nu este asa si cu toate astea ati afirmat contrariul. Cum ramane cu Rosia Montana si cu gazele de sist? Adevarul este ca va simtiti mult prea stapani pe situatie si va permiteti sa va negati propriile minciuni. Eu zic sa nu va simtiti chiar atat de stapani pe situatie.
Dumnezeule, sunt prea multe ca sa le pomenesc acum pe toate. Partea proasta este ca i-ati indoctrinat pe oameni atat de temeinic incat nici cand ii puneti chiar voi in fata evidentelor, acestia le refuza. Nu mai departe de azi un ametit, in momentul in care o voce media favorabila USL reproducea afirmatiile senatorului Sarbu facute in publicatia “22”, a intrebat: cu ce te santajeaza? De tot rasul. Aveti ce ati semanat in marea incropeala. Ati ajuns la guvernare numai cu minciuna. Eu zic sa va pregatiti de furtuna.