In momentul in care confunzi devotamentul cu dependenta/obsesia nu depreciezi inaltimile curate, fidele si generoase ducandu-le in palierul intunecimilor ci iti inseli, iti trisezi propria capacitate de a evalua esentele din cauza unui soi de frigiditate emotionala si afectiva extrem de subtila si perversa care te submineaza si te devalorizeaza in primul rand pe tine insati/insuti.
Pot zbura de unul singur. Dar ma simt ca si cand as avea o singura aripa.
Dogma crestina nu agreeaza ideea de reincarnare a sufletelor. Si atunci se pune intrebarea legitima: cum se formeaza sufletele avand in vedere ca populatia de pe Pamant s-a dublat in ultimii 50 de ani? Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca ar fi posibil ca dincolo sa fie din ce in ce mai aglomerat avand in vedere ca de milioane de ani tot mor oameni. Sau, in logica fireasca, s-ar putea trage concluzia ca din ce in ce mai multi oameni nu au suflet. Pe de alta parte, daca este sa luam in calcul ideea reincarnarii sufletelor, plecand de la realitatea ca populatia globului terestru s-a dublat in ultimii 50 de ani si de la premiza ca exista un numar determinat de suflete care se tot recicleaza si sunt recirculate, nu cumva s-a ajuns la o depopulare a taramului sufletelor? Dincolo de gluma ramane totusi intrebarea esentiala: Doamne, ce suntem noi oamenii, de ce suntem asa cum suntem, de ce, de ce, de ce, de ce…?
Ca sa faci rau unui om nu trebuie neaparat sa fii un om rau. Este suficient sa fii lipsit de onestitate si sa nu fii in stare sa iti recunosti propriile greseli fata de acel om.
Complex nu inseamna si complicat. Inseamna doar mai multe esente, mai multe profunzimi si mai multa consistenta pe unitatea de suprafata cerebrala.
Cand eu spun ca sunt prost, tu nu trebuie sa crezi ca ai dreptul sa ma iei de prost. Este vorba despre o anumita scara de evaluare.
Ca sa ajungi la simplitatea profunda, complexa trebuie sa ajungi inainte la esente. Altfel iese doar o apa chioara, o spoiala de afirmatie care nu vrea decat sa socheze prin gaunosenia ei si lipsa ei de consistenta la o analiza sumara. Si atentie ca subiectul nu se desparte prin virgula de predicat. Niciodata!
Pe un om oarecare daca nu il gasesti in sufletul tau, in gandul tau, in speranta ta, in visul tau, oricat de evident ar fi in exteriorul tau, acesta nu exista.
Iubirea daca este iubire, nu trece. Stie sa lupte pentru cei doi, stie sa gaseasca drumul, stie sa nu se piarda. Iubirea stie sa ii faca pe cei doi sa vrea sa fie impreuna dincolo de frici, prejudecati, orgolii si conveniente. Indragostelile, amantlacurile si legaturile fara consistenta si durabilitate, nu.
Ti-ai pus problema onest fata de tine insati/insuti TU ce ai facut ca sa mearga? Sau ce ai facut ca sa NU mearga? De ce te limitezi continuu sa gasesti vinovatii numai in exteriorul tau?
Intotdeauna m-am invinovatit numai pe mine insumi pentru ceea ce nu a mers bine chiar si atunci cand factorul distructiv a fost in exteriorul meu si nu a depins de greseala, dorinta si/sau vointa mea. A fost vina mea si in acest caz pentru ca nu am stiut fie sa ma feresc fie sa previn sau sa anihilez din timp acel factor distructiv.
Nu ai nici cel mai mic drept sa te plangi de visele pe care ti le omoara realitatea atat timp cat nu ai facut absolut nimic pentru ca aceste vise sa ti le traiesti in realitate si ai facut tu insati/insuti totul ca sa le omori. Nu invinovati pe nimeni atat timp cat in tine nu exista niciun fel de disponibilitate sa fertilizezi solul in care sa creasca visele, atat timp cat nu ai forta sa iti traiesti visele. Eu am luptat pana la autoanihilare pentru visul meu. Dar asa cum am mai spus, atat timp cat celalalt nu este propriul tau vis si tu nu esti visul celuilalt in mod continuu, fara inhibitii, fara taceri, fara orgolii stupide, fara capacitatea de a duce dorinta in fapta, fara discontinuitati egoiste, totul esueaza in banalitate sau intr-o suferinta foarte mare. Iar afirmatia devine doar o forma fara continut.
Noi oamenii construim ziduri. Cat mai inalte si cat mai solide. Ca sa ne aparam de invazii sau doar de un singur om. Ne zidim inclusiv sufletele din dorinta noastra stupida de a ne crea iluzia ca in felul asta obtinem un plus de siguranta si de confort. Ceea ce nu reusim insa sa intelegem este faptul ca aceste ziduri sunt la fel de ziduri si pentru cei din afara dar si pentru cei care raman captivi in interiorul lor.
Este mult prea mare diferenta intre ceea ce simt si gandesc, ceea ce spun si ceea ce arata si fac oamenii. Cand ar fi atat de simplu “imi place”, “vreau”, “te iubesc”, “vino” la dimensiunea exacta la care verbele ar trebui sa fie. Iar noi complicam totul cu taceri, cu tot felul de imagini care imprastie mesajul intr-un million de directii, cu fraze care sunt de natura sa sporeasca confuzia, cu tipare lipsite de continut de parca ne-ar fi frica sa ne aratam la nivelul la care suntem, de parca ne-ar fi frica sa nu cumva sa ni se vada sufletul si ce este in el. Ce este cu tine, omule?
Tu vezi sufletul meu doar ca pe o fotografie care de fapt surprinde doar o fractiune de timp din existenta si formele lui de manifestare. Nu ai niciun drept sa fii dezamagit/a de sufletul meu atat timp cat nu ai avut disponibilitatea sa il cunosti in toata complexitatea lui. Cum tot asa nu ai niciun drept sa te bucuri de acea fotografie atat timp cat nu ti l-ai asumat in intregime. Eu nu am cum sa fiu doar zambetul pe care tu ti-l doresti permanent. Crezi ca eu nu mi-as dori sa fiu vesel si stralucitor continuu? Am insa si neguri si tristeti si absente si neimpliniri. Nu sunt o papusa cu o singura si inexpresiva si saraca mimica faciala. Sunt infinit mai complex decat jucaria ta preferata de la un moment dat si pe care esti gata oricand sa o arunci pentru o alta jucarie care tie iti face placere.
Va rog eu, nu imi mai vorbiti despre suflet si nu imi mai otraviti ochii cu citate pe care nu le intelegeti sau care nu vor decat sa socheze prin gaunosenia lor. Imi vorbiti despre sufletul care se vede in ochii cuiva… Ma lasati? De cate ori priviti ochii cuiva vrand sa vedeti chiar acei ochi si acel suflet si nu doar pe voi insiva admirandu-va narcisist ca intr-o oglinda?
Relatiile se bazeaza preponderant pe minciuna. Prin negarea adevarului, prin omisiune, prin rostirea doar pe jumatate a adevarului sau chiar prin a spune adevarul in asa fel incat sa nu fie crezut. Pentru simplul motiv ca adevarurile impartasite lovesc extrem de tare. Mie nu mi s-a intamplat niciodata ca atunci cand am spus adevarul cu orice risc sa fiu apreciat si respectat pentru asta. Eu am facut-o. Si mama cat am mai fost mintit. Dar am iertat inclusiv atunci cand am stiut ca sunt mintit sau am descoperit ulterior. In fine… Aaaa… Nu! Mint. Sotia mea a respectat lucrul asta chiar daca acele adevaruri rostite au lovit-o foarte tare intr-un moment sau altul. Si ma respecta si acum dupa atatia ani in care m-a suportat. Dumnezeu stie de ce. Cert este ca este singurul om pe care il cunosc care nu s-ar opune ca eu sa imi vad de alt drum daca ar sti ca acel drum inseamna linistea si fericirea mea sufleteasca. Fara scene, fara crize, fara resentimente.
Prea multe energii consumate inutil in a dezbate, in a combate, in a sustine, in a improsca cu noroi sau in a adula politicul. Si nu pentru ca principial vorbind nu ar fi cazul sa ne incarcam vietile cu asa ceva ci pentru ca politicul romanesc este de o mediocritate si lipsa de consistenta absolute. Cam ca media locuitorilor acestei tari. Numai ca atat timp cat omul nu va fi ceva mai bun si mai educat si mai instruit, se va mentine aceasta realitate. Si nu numai in acest palier ci si in palierul familial, relational, atunci cand este vorba despre creatie, iubire, munca, chiar si distractie. Totul va fi anost, mediocru, lipsit de pasiune, scanteie, flacara. Totul un tern banal, o spoiala, un cenusiu cetos, fara vlaga.
Vedeti o fotografie a unei femei sau barbat si imediat mintile voastre construiesc o anumita imagine despre omul in cauza. Si va starneste pofte sexuale, placere, repulsie, atractie sau indiferenta. Nu va puneti niciun moment problema ca starile voastre sunt doar creatia propriului vostru creier. Iar de cele mai multe ori cand va „confruntati” cu realul va simtiti dezamagiti si va cautati motivatii sa fugiti, sa dati inapoi. Omul din spatele fotografiei este de vina sau voi insiva pentru ca v-ati construit o imagine falsa despre omul cu pricina? Sigur nu sunteti in stare sa ii iubiti ridurile sau faptul ca uneori ii miroase putin gura sau pielea deja usor incretita de la baza gatului, realitati care nu se vad in fotografie. Si mai aveti tupeul sa ii spuneti ca il/o iubiti? Iubiti doar o imagine a carei responsabilitate doar voi insiva o purtati nu omul din spatele fotografiei atat timp cat acesta nu a facut nimic sa deformeze realitatea trisand.
O idiotenie excesul de moralitate si invocarea unei asa zise moralitati cand optiunea unui individ chiar nu afecteaza viata nimanui. Nu am sa ma pot obisnui niciodata cu ipocrizia, pudibonderia de ochii lumii sau de conjunctura, fatarnicia atunci cand este vorba sa ii judecam pe ceilalti dar in acelasi timp avand mai mult decat un exces de ingaduinta fata de noi insine, de pacatele proprii, de greselile proprii.
Se dezbate foarte intens problematica cuplurilor gay. De fapt ce nu va place? Faptul ca este vorba despre o legatura intre doi oameni de acelasi sex, fapt care nu va impieteaza pe voi cu nimic, sau felul in care se desfasoara actul sexual dintre ei? Iar de aici inainte intervine marea ipocrizie. Pai copii, in jur de macar 70% dintre adultii hetero apeleaza daca nu constant macar ocazional la contactul sexual oral si la cunilingus si probabil undeva la nivel de 30% dintre ei la contactul sexual anal. Liber consimtit. Si le place. Sau le-ar placea dar nu au avut curajul sa isi depaseasca prejudecatile si inhibitiile.
Eu recunosc pe bune ca nu m-a atras niciodata decat FEMEIA. Dar asta nu inseamna ca am ceva impotriva cuplurilor gay. Este problema lor nu a mea atat timp cat nu o fac impotriva vointei partenerului sau partenerei.
Sunt mai putin de condamnat violatorii, nu? Sau legaturile incestuoase, nu? Sau pedofilii, nu? Sau zoofilii, nu? Si sa nu imi spuneti voi milioanele alea care va manifestati zgomotos si semnati petitii de tot rahatul ca nu v-ar placea sa va faca un anume el sau sau o anume ea un sex oral sau un cunilingus devastator. Nu? Inseamna ca va puteti impusca: ati trait degeaba. Nu ati descoperit atractia, sa va daruiti si sa vi se daruiasca. Ba, ma lasati? Sunteti mizerabili in ipocrizia voastra desantata.
Mie imi place si o fac in toate felurile cu femeia care reuseste sa ma faca sa ma simt atras de ea sau sa ma faca sa o iubesc. Cu doua conditii: sa vrem amandoi si sa ramana numai intre noi. Asa! Hai! Liber la condamnari si la dat ochii peste cap. Sau mai bine hai sictir.
Sunt cateva elemente de viata in care nu ai voie sa trisezi, sa minti, sa simulezi, sa disimulezi pentru ca sigur la un moment dat se intorc impotriva ta. Nu ai voie sa o faci atunci cand este vorba despre afectiune, despre iubire (indiferent de felul ei), despre merite si despre vinovatii. Pentru ca nu poti trisa, minti, simula sau disimula viata fara ca la un moment dat lucrul asta sa nu se intoarca impotriva ta. Chiar daca nu ai capacitatea sa constientizezi lucrul asta. Iar daca nu ai capacitatea sa o faci, intotdeauna vei da vina pe altcineva. Niciodata pe tine insuti/insati. Regretele ulterioare sunt complet tardive.
Intotdeauna am dat vina numai pe mine insumi. Niciodata nu am incercat sa fiu ingaduitor cu mine atunci cand am avut un esec si cu atat mai putin cand am gresit. Ba m-am invinovatit pe mine insumi chiar si atunci cand altcineva mi-a facut rau intentionat sau fara voie. Si am facut-o pentru ca eu am fost cel care prin ceea ce am facut sau nu am stiut sa fac am dat ocazia sa mi se faca rau.
Accept penitent sa platesc pentru vinile mele chiar si cand ajung sa platesc disproportionat de mult fata de greseala mea. Dar mi se pare nedrept sa fiu invinovatit pentru greselile altcuiva, pentru neputintele altcuiva, pentru confortul sufletesc al altcuiva si pentru ca altcineva sa se poata impaca cu sine si sa isi salveze propria imagine despre sine. Dar chiar si in atare situatii de multe ori mi-am asumat eu vina care nu imi apartinea. Dumnezeu stie de ce. Si nu, nu este vorba despre generozitate. Cred ca este vorba despre un handicap si despre o neadaptare la firescul omenesc.
