Gandind Paralel by Catalin Banica

Pornind de la „Prometeu rau inlantuit” nu iti trebuie sa faci decat un pas ca sa ajungi din mitologia modernitatii in grotescul Daciadei (un soi de Olimpiada locala cu obstacole, obstructii si jocuri de culise) dambovitene. Si ce anume ar defini mai bine starea de lucruri decat imaginea terifianta a doamnei domnului prim-ministru inlantuita temeinic in slujba unei cauze pierdute in intimitatea caminului conjugal? Pentru ca lanturile care il inconjoara in momentul asta pe premier nu pot fi preluate simbolic decat de distinsa consoarta a domniei sale, evident prin afini de gradul I, pentru ca forta argumentului sa treaca de limitele cutumelor si dogmelor de partid.
Sustin de multa vreme ca in PSD exista trei mari grupari: cea a dinozaurilor lui Iliescu (intra aici si sustinatorii mai tineri), cea a baronilor locali (cu toata gasca de interese din jurul lor) si cea a lupilor tineri avizi de putere absoluta dar insuficient maturizati ca sa poata altceva decat sa se comporte haotic si discretionar si rataciti in meandrele concretului, vorba tatucului cu fata umana. Din felul in care evolueaza lucrurile, se pare ca gruparea micilor tirani locali invinge. DNA a fost neutralizat, incompatibilitatile nu mai exista iar in felul asta drumul coruptiei si hotiei locale are semnal verde de parcurs ca pentru un tren expres pe o magistrala a cailor ferate. In atare situatie cred ca zilele lui Ponta la sefia partidului sunt numarate. Cheia deslantuirii si dezlantuirii fiind insa, asa cum am sugerat, in mana tatalui protector al inlantuitei inlantuitului. Am in vedere si avertismentul dat de Dragnea, premierului. Dragnea fiind doar mesagerul de data asta.
Dincolo de „discursul” halucinant al lui Victor Ponta, discurs in care incrimineaza (iarasi) basismul procurorilor care indraznesc sa aplice legea (lege pe care sigur si el si ministrul justitiei o stiu) eu nu inteleg totusi un lucru: dosarul lui Dragnea este pe masa procurorului sef al DNA. Deci avizul pentru a-l trimite la instante, ii apartine. De aici inainte poate sa se dea si Dragnea si Ponta cu curul de pamant cat vor ei. Decizia este numai a instantei. Iar daca procurorul Papici si-a facut treaba bine in asa fel incat dosarul sa nu fie respins pe procedura sau daca dosarul este doar insailat, ceea ce ar facilita scaparea lui Dragnea, chiar nu mai vad care ar fi deranjul punctual. Iar Ponta si Cazanciuc nu cred ca nu stiu legile tarii. Evident schimbarile astea au un destul de mare potential de influentare a viitoarelor cercetari. Dar pe cazul punctual Dragnea jocurile sunt facute. Daca procurorul sef DNA nu trimite dosarul la instante, fie constata ca dosarul nu este bine facut (si atunci chiar nu vad de ce ar fi de regretat procurorul Papici), fie procurorul sef DNA face jocul puterii. Se pare ca ambele variante sunt destul de putin probabile. Deci de acum inainte decizia este numai la instante. Iar in cazul asta mi se pare ca zgomotul creat are legatura cu altceva decat cu dosarul Dragnea. Ba as tinde sa cred ca gestul lui Victor Ponta denota panica. Asa cum am mai spus, cred ca ii este extrem de frica de faptul ca a pierdut batalia cu jmecherii locali din PSD. Dincolo de principiul in sine (firesc de altfel pentru un sef de stat), nu inteleg ce joc face de fapt presedintele Basescu. Mie imi este clar ca in momentul asta se foloseste din plin de conjunctura creata. Sa nu uitam totusi ca el este cel care a acceptat numirea lui Nitu si a lui Cazanciuc.
“Dar daca procurorul Papici lucra și la alt dosar (nefinalizat încă)?…”, ma intreaba Silviu. Si apoi continua (tot Silviu): “Până și Ponta, oricât de bou este, și-ar fi dat seama că o astfel de declarație este echivalentă cu a-ți da foc la valiză… Ce nu am văzut până acum e reacția liberalilor și a somnorosului lor șef…”. Ei da, cheia pe aici pe undeva ar trebui cautata. Mie imi este evident ca iarasi este distrasa atentia opiniei publice intr-o alta directie pentru ca lucrurile sunt facute mult prea prosteste. Si absolut toata lumea a muscat. Prea se inscrie si chestia asta in tiparele manipularii. Pentru ca da, pana si distinsul premier si-ar da seama ca o asemenea declaratie este echivalenta cu a-si pune foc intre degetele de la picioare facandu-l in acest fel sa nu mai simta teren solid sub preamaritele-i talpi pe care le pune cu sarg in toate directiile dar mai putin justitiei. Pana acum. Asa cum am scris mai sus, gestul lui denota spaima, disperare, panica. Mi s-ar parea interesant sa stiu ce anume ii produce starile astea, care este cauza. Banuiala mi se duce in directia razboiului intern din PSD. Pe de alta parte insa nu sunt de neglijat nici interesele si presiunile subterane cu care il tine in frau buchetul de crini ofiliti oferit de liberali. Cu posibila escala la antene turnatoare sau, asa cum sugera si amicul meu Silviu, alte dosare grele aflate pe teava de acum infundata a cercetarilor penale. Intre Scilla baronilor locali si Caribda liberala dar si cu branciul prietenesc oferit de presedintele Basescu care ameninta cu ruperea acordului de coabitare, salvarea premierului din lanturi nu ii poate veni decat de la actiunile tatalui socru sau de la demisia pe care i-o vor proprii subordonati de partid intrati in rascoala subterana de partid. Cu furci, topoare, ghivece de flori, rasaduri de mazare, cu baciul vrancean, moldovean, ardelean, teleormanean dar si oltean deopotriva, infratiti toti de data asta ca pentru a distruge mitul mioritic. Evident Mihaela dragostea mea spera ca toate astea sa il duca spre candidatura. De unde se vede treaba ca inca o data Ana prim-ministeriala, Ana fost prezidentiabila si toate celelalte femei de stat trebuie zidite sau trebuie sa poarte povara lanturilor ce au ferecat desavarsit centurile castitatilor infrante de abilitatea piticilor si miticilor de a da gauri si prin otel ferecat cu lanturi, lacate de partid si intelegeri subterane.

Cum originalitatea a fost impusa in tara asta inca din anul 1990 de catre tatucul cu fata umana de tot rasul, Ion Iliescu, devenind piatra de hotar, reper pentru tot ceea ce urma sa se faca cu dosul, era imposibil ca in domeniul televiziunilor competitia sa nu decurga tot in limitele cutumei devenita dogma: nu mai bun ci doar mai injurios la adresa celorlalti care “evolueaza” pe acelasi palier media. Media, in general, si televiziunile, in special, in goana lor dupa contracte de publicitate, au pus in centrul activitatii lor ratingul cu orice chip, cheltuieli cat mai mici pentru atingerea cotei de rating pe care si l-au propus in detrimentul informatiei, investigatiei, educarii privitorului. Reteta a devenit destul de simpla: preluarea unui format verificat deja de altii pe alte meridiane, cat mai putina productie proprie, sferturi de adevar, dezbateri partizane, profesionalism incropit, poleiala care sa ia ochii privitorului, promovarea nonvalorilor, “fabricarea” de notorietati socante dar cu autoritate complet indoielnica, promovarea unei pseudo-elite a carei dominanta este averea si nu valoarea, in timp ce existentele cu real potential de a deveni repere in societate (arte vizuale, teatru, literatura, domeniul tehnic sau economic, social sau politic, civic sau din cercetare, ganditori sau cercetatori) sunt trecuti intr-un subsol invizibil de stiri si analize, in cel mai bun caz aparand accidental la rubrica “si altii”. In felul asta s-a indus incet incet convingerea, in subconstientul colectiv, ca tara asta, ca intreaga populatie este doar murdara, dizgratioasa, diforma, amputata. S-a indus in felul asta falsa concluzie ca nu mai exista altii mai buni in afara de cei vizibili. Evident ca totul porneste de la goana bolnava dupa doar notorietate cu o investitie valorica cat mai mica cu putinta si o teama viscerala de competitie reala.
Jurnalismul de investigatie a fost inlocuit de comentarii pe tema zilei. Din ce in ce mai rar actiunea jurnalistului produce evenimente care, datorita investigatiei, sa intre apoi in atentia dezbaterii publice sau unor organe de cercetare ale statului. Jurnalistul s-a transformat, in majoritatea cazurilor, doar in simplu comentator al informatiilor sau evenimentelor generate de segmentul politic sau moden sau social. Iar asta il face extrem de vulnerabil la manipulare si intoxicare, manipulare sau intoxicare pe care apoi o transmite cititorului, ascultatorului sau privitorului. Sa mai punem la socoteala cazurile in care un jurnalist genereaza, cu buna stiinta, manipulare si intoxicare? Ca si cand nimeni nu ar sti ca in presa se practica intens santajul sau se promoveaza interese sau se “produc” notorietati pentru ca la mijloc sunt bani sau diverse interese, toata presa comenteaza de da in clocot procesul de santaj in care este implicat turnatorul viitor puscarias (sa speram) Voiculescu si rahaturile 1, 2 si 3. Ca sa vezi! Pana acum nu stia niciun jurnalist absolut nimic. Deontologii si da-i si lupta, altii, sub presiune sau cu musca de pe caciula tac in papusoi discret si vinovat.
Moderatorul unei emisiuni, in loc sa isi provoace invitatii sa dea tot din ei, fac pe dracu in patru sa isi impuna propriul punct de vedere si propriile pareri cat mai mult din timpul alocat emisiunii sau din spatiul acordat articolului, fara insa sa aibe forta sa faca din ora aia un one man show. Personal nu stiu decat cativa jurnalisti care se limiteaza la a infatisa fapte si documente fara sa isi cenzureze decent nevoia sa comenteze si sa comenteze, si sa comenteze fara sa mai acorde nici cea mai mica atentie si altor posibile comentarii, pareri, opinii. Egocentrism dublat de egolatrie. Preferatii mei sunt Ondine Ghergut, Sabin Orcan, Sorina Matei, Catalin Prisacariu si mai sunt cativa al caror nume imi scapa in momentul asta. Drept este, nici nu sunt un consumator infocat de presa scrisa sau video. Mai sunt sunt si altii buni dar prea adesea prestatia lor are la baza o dorinta aproape bolnavicioasa de a arata lumii intregi cine sunt ei si nu ce produc ei sau nu isi respecta prea mult profesia ca sa aibe curajul sa iasa din rand. Pornind exact de la mentalitatea “ma, tu stii cine sunt eu?”, majoritatea jurnalistilor au ajuns sa uite sa isi respecte cititorul sau ascultatorul sau privitorul, cel care, in ultima instanta, cumpara produsul jurnalistului. Profesionalismul si respectul pentru conditia de jurnalist sunt sacrificate pe altarul interesului patronului din media in schimbul unei simbrii consistente sau in schimbul unei notorietati fara vlaga. Nulitati absolute reusesc in felul asta sa devina repere sociale si formatori de opinie. In narcisismul lor complet bolnav ajung sa se creada deasupra legilor firii, fizicii si dumnezeirii. Bunaoara priveam aceasta nulitate absoluta, Mihai Gadea, cum incerca sa filozofeze pe teme existentiale in fata microfonului unei jurnaliste de la TVR care mima grotesc orgasmul intelectual in fata acestui pigmeu cu aripi ce nu ii vor creste niciodata dar pe care el insusi si le vede inaltate pana la cer. Jurnalism? Doar paranoia.
Hai sa ne inchipuim o trupa de actori care, pe scena, nu fac altceva, timp de doua ore, decat sa se injure unii pe ceilalti, sa isi arate organele nereproducatoare lipsite de consistenta, unii altora, al caror unic mesaj sa fie proslavirea propriului patron, al caror singur act de creatie artistica sa fie scuipatul, dejectia sau invectiva lansata catre public. Ati fi siderati, ma, jurnalistilor? V-ati revolta, ma, moderatorilor? V-ati scandaliza daca ati primi o flegma in mecla, ma, deontologilor? Da? Voi de ce o faceti?
Pana la urma insa profesionalismul precar din presa este cerut chiar de catre consumator. Drept este insa ca nici constiinta de breasla a jurnalistului nu il indeamna pe acesta sa faca absolut nimic menit sa ridice nivelul cererii cititorului sau ascultatorului sau privitorului. Iar dispretul unuia ca mine, sau al inca multor altora, nu este de natura sa il puna pe ganduri ci il fac doar sa imi rada in nas arogant, suficient, convins fiind de superioritatea lui fata de mine. Ce ii da dreptul sa faca lucrul asta? Faptul ca stie ca isi castiga banii (uneori chiar foarte multi) din razboiul dintre ei, din razboiul cetateanului cu cetateanul, din razboiul de suprafata al nulitatilor cu pretentii de elite. Elite schioape, elite imbolnavite, elite de mucava.

Scriam cu ceva timp in urma “Stanga da-n dreapta,/Si-ntinde plasa minciunii,/ Cu stangu` in dreptu`, la randu-i, da dreapta,/ Risipitele vise in taina furtunii.”. Ne risipim argumentele in jigniri degradante, ne hranim orgoliile murinde cu “demascari” fara miza doar din nevoia de a culege cateva aplauze tembele. Scopul, ideea, tinta se dovedesc a fi doar paliative verbale (de multe ori bine incropite) ale nevoii noastre bolnave de notorietate, glorie involburata intr-un pahar cu apa, recunoastere tarzie a unei nevolnicii purtate cu greu si obida in timpul unei vieti intregi.
Plecaciunea umila in fata eternitatii nu se regaseste un nicio galceava derizorie, efemerida al carei unic efect este satisfactia gafaita a unuia sau altuia care parca nu vor de la viata proprie decat sa aplaude circul instalat la marginea santului si sa ii potenteze aspectul grotesc cu inca o cascada de insulte si venin turnat peste rana. Nici macar nu are importanta cine este andrisantul. Important este sa dam drumul la cat mai multa mizerie existenta in noi in stare clocotinda. Bruma de manifestare a supraeului, si asa atrofiat la cote infinitesimale, nu vrea decat un sfincter prin care sa se reverse catre ceilalti. Fara motivatie temeinica, fara convingeri ferme, fara doctrina, fara miza. Important este doar sa ne deversam negurile din noi, gunoiul acumulat in noi.
Vocatia constructiei, daca am avut-o vreodata, am pierdut-o odata cu trecerea in folclor a lui Manole daca nu chiar cu incercarea incrancenata si plictisitoare (pentru privitori) a lui Sisif. Simtim si traim o atractie ludica (dar, ca esenta, furioasa in acelasi timp) catre distrugere, demolare a oricarei idei de constructie si subordonam orice scop, declarat si declamat, nevoii de a ne obiectiva orgoliile, egolatriile si narcisismul bolnav, in zgomotul sacadat al aplauzelor admiratorilor de ocazie, pe cat de grotesti cu totii, pe atat de putin interesati real de propriile noastre existente sordide. Ca sigur scopul general, ideea, constructia in sine, idealul ii intereseaza si mai putin.
Si atunci ce ne mai ramane dincolo de “jigodie, javra, imbecilule, curva, muie, mortii ma-tii, mizerie, isteric, basist, uselist, gurist, antenist, manelist, cacanar, securist, anarhist, iubitor de animale, roman imputit”? Desert moral, singuratati murdare, existente atrofiate deasupra carora tropaie cadentat impostura, arivismul, idolatria gaunoasa, ipocrizia endemizata la nivelul unei intregi tari, pamfletul de dragul pamfletului si nu in slujba corectarii strambatatii,  partizanate oarbe, goana dupa aplauzele maimutelor agresive… balciul desertaciunilor.
Incotro ne duci, Doamne? Sau si tu privesti la tv spectacolul asta grotesc, distrandu-te?

Tropaie vrand sa para barbati, necheaza boncaluind din testicule sterpe doar pentru ca multele glasuri flamande raspund la comenzi venite din umbra. Discursuri varsate-n pacatul minciunii invaluie praful ce bantuie-n creieri iara sarutul de Iuda ce-si leapada tara se zbate in ranjet ce insoteste triumful din vise meschine. Scandeaza carlanii cu boturi in iesle in timp ce-n copite, cadentat, pravalesc invective invelite-n promisiuni fara sfarsit.
Multimile stirbe ranjid fara rost se-ndreapta docile in locuri pustii, pustiite `nainte de altii mai breji, stiuti nedoveditii si ei fara glie.
Manjii avizi de-o noua descalecare facuta sa schimbe o herghelie cu alta, neaga negand chiar negarea si-si striga frustraea ratacita intre venin si neasumare. Urla pareri in directii o mie iara inchipuiti armasari rapciugosi se-nfoaie-n dezbateri pline de mandretea a ceeea ce ar fi putut fi daca nu ar fi ceea ce sunt. Oglinzile sparte in vorbe televizate arata inmiite slutite nimfe superbe, razboinice chipuri castrate de nevoia de audienta.
Este clar, da? Nu? Bine… hai sa o luam in alt fel. De fapt de ce? Cand toata lumea traieste si moare cu convingerea ca fiecare in parte are singura dreptate, rostul dezbaterii, rostul protestului, rostul fiintarii este exact rostul lemnului raportat la o colonie de termite care nu constientizeaza ca lemnul cu pricina ii este unic punct de sprijin, unic suport colectiv, unic ultim refugiu. Pe principiul unei crengi aflate deasupra unei prapastii.
Pana la urma care este diferenta intre moartea de batranete a lui Stefan cel Mare, moartea prin boala descapatanarii a lui Mihai Viteazul si moartea prin explozie produsa din prea multa umflare de sine? Niciuna, in perspectiva timpului. Esentiala prin perspectiva urmarilor. Empatia urii declansata, exhibata iresponsabil in fata hoardelor deznadajduite nu face decat sa ne duca atentia doar cat de la un eveniment minor la altul. Ce rost ar mai avea sa facem si lucruri temeinice care sa ne zambeasca peste ani atat timp cat teribilismul, ca forma de manifestare a unei nimicnicii fara miza ne duce in nihilismul superb al lipsei de perspectiva?
Nici acum nu este clar? Hmmm… Bine… Hai si mai simplu. In momentul in care te doare capul, fie te duci sa te culci (ca oricum pare ca nu vrei decat sa dormi ca sa poti naste toti avortonii astia in timpul somnului), fie iei un hap (inca unul pentru ca se pare ca nu te-ai saturat de hapuri atatea zeci de ani) care sa iti domoleasca putin nevoia de a te vaicari. Oricum la cauze nu te duce mintea sa mergi. Iar cauza ar fi regulile strambe insusite de tine cu resemnare mioritica sau manie fratricida, cauza este in tine si nu in cel votat prosteste de tine. Asa ca, pe principiul “who is the bitch now?”, te-as intreba: cine este carlanul? Ha?

Nu sunt cel mai in masura sa emit judecati cu caracter definitiv despre evolutia societatii omenesti dar asta nu ma impiedica sa incerc sa inteleg lucrurile si sa am o parere.
Este evident (si nu trebuie sa fii specialist in istoria civilizatiilor, in istorie sau in sociologie ci trebuie sa ai doar o oarecare instructie formata cu temenicie, prin studiu) ca toate tipurile de organizare sociala, incepand cu tribul si ginta, au creat o oligarhie autarhica al carei singur scop a devenit conservarea pozitiilor ei si nu dezvoltarea in general. Si cum lucrul asta nu a fost posibil numai prin forta, societatile, in special cele socialiste si capitaliste (o vreme evoluand in paralel) au fost nevoite sa dezvolte tehnici eficiente de manipulare si destructurare a manifestarilor de opozitie. De remarcat ca politicile de forta au fost si sunt eficiente doar in societatile cu un nivel scazut al nivelului de trai, cu un nivel scazut de instructie, cu un nivel scazut de informare, elemente care, impreuna, conduc la o prezenta aproape paralizanta (socialmente vorbind) a sentimentului de frica, de nesiguranta, de dependenta de oligarhia existenta, facand in acest fel mult mai usoara actiunea de destructurare a oricarei forme de impotrivire sociala.
Socialismul, nascut dintr-o utopie (sau doar dintr-o nevoie bolnava a exponentilor lui de a deveni factori de putere inlocuind un alt factor de putere dar si ca efect direct al opresiunii generate de nevoia de mentinere la putere a oligarhiei capitaliste) si continuat apoi cu o utopie si mai mare, comunismul, niciodata posibile si cu atat mai putin realizabile, au generat o societate a carei constanta era un minim posibil de elemente de subzistenta si nimic mai mult de atat. Actiunea individului nu trebuia sa fie subordonata binelui general, asa cum dezinformarea ideologica sustinea, ci trebuia sa sustina o dictatura a unei oligarhii in numele unei majoritati profesionale, ceea ce nu avea nimic in comun cu dezvoltarea si obiectivarea individului. Numai ca in felul asta nu a facut decat sa isi nege propriile principii declarate ipocrit prin propaganda, indoctrinare si intoxicare. Si cum, in virtutea principiului asigurarii minimului necesar, accesul la informatie era drastic restrictionat, principala forma de mentinere la putere a oligarhiei sistemului era doar dezvoltarea sentimentului de teama, de represiune inexorabila, de insecuritate pentru existenta individului si a familiei lui, dublat totul cu o intoxicare ideologica (fapt ce a dus la o pervertire a mintii individului pana la indoctrinare depersonalizanta) extrem de agresiva. Numai ca nevoia de mai multa putere, politica dar si economica, a dus la generarea unei intelectualitati tehnice de care sistemul a inceput, incet incet, sa fie dependent. Paradoxal sau nu, aceasta intelectualitate tehnica (rezultanta unui sistem de invatamant care trebuia sa tina pasul cu nevoile economice) a fost factorul care a generat, in cele din urma, negarea sistemului. Iar sistemul nu era pregatit sa manipuleze pe masura educatiei si instructiei si informarii la care acestia ajunsesera.
Capitalismul (generator indirect al conceptiilor egalitariste ale socialismului), dezvoltat o perioada de timp in paralel cu socialismul, datorita dispersarii intereselor economice si financiare intr-un numar mai mare de indivizi apartenenti la oligarhia proprie, se vede nevoit sa dezvolte tehnici de manipulare tocmai pentru a nu se ajunge la represiune si in felul asta sa isi nege propriile principii declarate: legalitate, egalitatea sanselor, ocrotirea proprietatii, bunastarea individului. Principii cu nimic mai false si pline de ipocrizie, de altfel, ca si in cazul societatii socialiste, pentru ca toate acestea nu aveau decat rolul sa conserve pozitiile privilegiate ale oligarhiei temeinic formate. Insasi ratiunea de a fi a capitalismului a generat chiar accesul mai facil la educatie, la informare, la instructie, Iar in felul asta individul devine mai greu manipulabil, mai greu de stapanit si anihilat prin opresiune directa transformandu-l in acest fel in cetatean constient de sine interesat de respectarea legalitatii, egalitatea sanselor, dezvoltarea sa si a proprietatii sale, iar dezvoltarea tehnologiilor globalizeaza legatura dintre indivizi. In atare situatie oligarhiile capitaliste zonale (intrepatrundere a politicului, economicului, finatelor), din nevoia de mai multa putere economica si financiara, se globalizeaza si ele. Corporatismul inlocuieste initiativa si antreprenoriatul individual sau de grup (dar devine si frana in calea acestora) iar identificarea si individualizarea “raului” devine imposibila dincolo de cei aflati in pozitii vizibile, de executanti (management). Iar in situatia asta concentrarea capitalului naste posibilitati valorice mult mai mari, perverse si rafinate alocate manipularii si intoxicarii palierului civic din societate. Numai ca nevoia de libertate si participare a cetateanului la actiunile de justitie sociala il fac pe acesta (profitand si de slabiciunile sistemului ca rezultanta a propriilor principii) sa se manifeste deschis, neingradit, de multe ori discretionar. Pare ca s-a deschis drumul distrugerii. Iar in situatia asta, daca nu sunt gasite caile de armonizare a intereselor legitime ale cetateanului cu interesele oligarhiilor generate de globalizare, ne asteapta negura autonegarii. Sau poate ne indreptam catre altceva iar criza capitalismului este doar o etapa obiectiva. Revoltele din ce in ce mai multe si agresive din lumea civilizata (mai putin SUA; astia se pare ca sunt in plin capitalism socialist iar oligarhia le este atat de bine pazita incat au reusit sa isi transforme cetatenii in robotei cuminti) pare ca revendica impunerea principiilor democratiei participative. Se inchide cercul democratiei ateniene sau ne indreptam catre o alta etapa?

Romanii nu stiu ca cei carora vor sa le sparga capetele, cei pe care i-ar vrea morti, cei pe care ii urasc, cei pe care i-ar vrea schingiuiti, cei pe care i-ar vrea decapitati si apoi sa le puna un kil de sare direct peste gatul descapatanat, cei pe care i-ar calca cu masina dar numai teama ca ar trebui sa si-o repare (si nu au CASCO) ii opreste, cei carora le-ar sparge dintii (unii se si lauda ca au facut-o deja), cei carora le-ar arunca copiii sa ii sfasie cainii si ar privi cu drag la spectacolul asta, sau mai pe scurt, romanii nu stiu ca si CEILALTI, cei care au alte opinii, pareri sau optiuni, sunt TOT romani.
Daca tot ne spune ProTv ca romanii au talent, ca romanii sunt inventivi, ca romanii sunt un neam ales (vai cat de mult seamana toate astea cu protocronismul anilor 70-80) si binecuvantat, de ce romanii nu se intreaba atunci de ce suntem atat de saraci, de ce suntem atat de incapabili sa facem ceva temeinic la noi acasa, de ce suntem in stare sa alegem tot felul de smenari, oportunisti, parveniti, ipocriti, aroganti, prosti sa ne reprezinte? De ce daca tot suntem neam binecuvantat (s-ar presupune ca de Dumnezeu, nu?) suntem capabili de atata ura si atata nemernicie si atata fatarnicie incepand cu al mai inalt cap religios si terminand cu ultimul boschetar? Iar in cazul asta concluzia care se poate trage este ca romanul nu stie ca nu este cel mai dintre cei mai. Ba ai fi tentat sa crezi ca este ultimul dintre toti ceilalti. Eu spun insa ca romanul nu este nici mai bun, nici mai talentat, nici mai inventiv, nici mai ales, nici mai binecuvantat decat celelalte popoare. Este doar mult mai putin instruit.
Ce nu mai stie romanul? Nu stie ca presa il manipuleaza continuu cu cinism si totala lipsa de scrupule. In momentul in care toata presa se repede ca o hiena sa se hraneasca cu durerea unor oameni doar ca sa faca rating, folosindu-se de nevoia lor de a-si exorciza durerea si dandu-le senzatia falsa ca i-ar interesa ce au ei de spus, doar in intentia de a maneliza, de a tabloidiza, de a bagateliza esenta durerii in folosul obtinerii doar a unei imagini socante, provocatoare, manipulatoare si nu in beneficiul informarii cetateanului, in acel moment cetateanul devine sluga ascultatoare a televizorului.
Ce nu mai stie romanul? Nu stie ca oricat de destept ar fi, sigur mai exista multi altii macar la fel de destepti ca el.
Nu stie ca atunci cand moare, odata cu el moare numai lumea lui nu intreaga lume.
Nu stie ca vesnicia este doar in aroganta si megalomania lui in timp ce propria-i viata se indreapta inexorabil spre moarte.
Nu stie ca suntem o natie bolnava care se incapataneaza sa se imbolnaveasca singura cu fiecare zi ce trece.
In general, romanul nu stie ca nu stie dar nu pierde nicio ocazie sa afirme, plin de el, arogant, fudul, trufas, ca stie.

As putea sa pariez ca daca saptamana viitoare presa si politicienii v-ar servi subiectul MURE, ar sari natia intreaga sa discute pro si contra, sa isi sparga capete, unii sa arunce in capul celorlalti cu mure, ceilalti sa arunce la randul lor cu mure, mure lu` ma-ta, ba mure lu` ma-ta, mura mea e neagra, ba mura mea e de negru (chestie de elegiac contemplativ, evident), ba iti dau una in cap, ba eu iti scot tie dintii (in definitiv asta este esenta) fara sa priveasca nimeni ce este sub primul strat din cosul cu mure in discutie. Sa fie oare soarta culegatorului, sa fie oua de prepelita (alea ale puscariasului Nascate s-au imputit de multa vreme), sa fie vreo ordonanta de urgenta, sa fie mariri de salarii pentru primarii nemultumiti (ca nu isi lasa cumparata integritatea si pofta de galceava, nu-i asa?), sa fie oare niscaiva smenuri ale vreunui turnator sau primar cu gura mare si creier de gasca (care este pe persoana fizica, vorba lu` neica Vanghele), sa fie oare nimicul? Oricum, toata lumea ar avea trei zile (ca atat tine orice minune) numa mure in gura. Unii mai cu pofta, altii mai cu sarg, unii mai profesionist (e intesata centura, nu-i asa?), unii mai politicianist, unii mai doct, altii mai cu pont, oricum, pentru trei zile toata lumea s-ar pricepe la mure. Nu tu o informare corecta, nu tu dezvaluit secretul si tainele culesului murelor, nu tu nimic despre utilitatea lor, nu tu nimic despre drumul murelor, nu tu nimic despre dulceata pe care o planuiesc gospodarii statului dar si ai neamului. Nimic din toate astea. Doar “lasa ca stiu eu”. Iar peste toate aste lipsuri mai apare cate un protest spontan extrem de bine organizat, politicienii si politicienele, in aceeasi masura, isi umplu gurile cu mure, unul mai lacrimeaza tragic, altul si da-i si lupta si da-i si lupta, altul pac la Razboiu, un altul combate mure dar spune ca ar vota mure pentru toata lumea, colea un referendum a carui finalitate este zero indiferent care ar fi rezultatul, dincolo revolutionarii de canapea lanseaza strigatul de lupta “iesiti in strada, protestati!” (nu au invatat declinarea pana la persoana intaia plural). In concluzie, multa mure! Iar daca nu aveti de unde lua mure, luati de cumparati mure! Dar draga, eu nu folosesc asa ceva! Ba pe dracu! Ia cu taica ca este gratis. Iti serveste presa, iti servesc televiziunile, iti servesc politicienii. Ca intre timp, in alt loc, alesii neamului lucreaza pentru tine. Suficient de temeinic incat tu sa nu te prinzi. Administratorii de evenimente isi cunosc suficient de bine treaba incat sa te faca sa nu ajungi sa strigi niciodata decat “jos murele”. Nu cumva sa ajungi sa strigi, Doamne fereste si pazeste, “JOS GUVERNUL”. De “sus” au ei grija fara sa stii tu.

Evident ca noi ca oameni nu putem sa luam apararea cainilor in defavoarea oamenilor. Este firesc. Este conform cu instinctul nostru de conservare. Dar cum sa condamni ploaia pentru ca distruge recolte? Cum sa condamni ursul care ucide? Cum sa condamni avalansa de pietre care ucide? Poti sa condamni pe cineva? Da! Omul! Regulile lui strambe. Inconstienta lui. Lipsa lui de respect pentru absolut orice nu este om si de prea multe ori si pentru tot ceea ce este om. Noi ca oameni, ce facem atunci cand ne este foame? Facem totul ca sa ne hranim asa cum am invatat si in conformitate cu ceea ce suntem noi ca fiinte. Ce facem noi atunci cand suntem sau NI SE PARE ca suntem atacati? Intoarcem si obrazul celalalt? Nu! Ripostam, devenim violenti, ne aparam in conformitate cu ceea ce suntem fiecare dintre noi si, uneori, lasand educatia si supraeul sa ne dicteze intensitatea ripostei. Noi cum actionam cand ne transformam in haita? Ura noastra trebuie sa aibe tinte ca sa se obiectiveze, sa iasa la suprafata, sa urle, sa loveasca, sa ucida. Cand intamplarea nu o face, noi insine ne cream tinte pentru ca neavand curajul sa ne uram pe noi insine, ne indreptam ura impotriva a absolut orice din afara noastra: oameni, animale, locuri, obiceiuri, intamplari. Ajungem uram si sa dispretuim totul atat de mult incat nu mai suntem in stare sa luam nicio masura care ar fi de natura sa ne apere pe noi insine de cainii salbaticiti din vina noastra, sa ne aparam de torentul caruia nu am vrut sa ii cream diguri, sa ne aparam de seceta care ar putea sa vina la un moment dat investind in sisteme de irigatii, sa ne aparam de masina scapata de sub control construind autostrazi care sa minimizeze riscul. Nu am facut absolut nimic sa ne facem prietena natura cu tot ceea ce inseamna ea. Uram atat de mult incat daca nu avem, facem tot posibilul sa producem dusmani: natura, animale, oameni.

In momentul in care ani de zile incurajezi anacronicul si grotescul, din motive electorale, nu este deloc anormala reactia “monarhilor” tigani. Nici nu mai stiu cati sunt. Pentru ca in ignoranta mea fara limite habar nu aveam pana azi ca mai exista, pe langa ceilalti regi si imparati ai tiganilor, si un rege al tiganilor ortodocsi. Pe cand un rege al tiganilor catolici? De ce nu un rege al tiganilor PSD-isti, un rege al tiganilor PNL-isti, un rege al tiganilor PDL-isti, UDMR-isti, PP-DD-isti, sau un rege al tiganilor din diaspora? De ce nu si un rege al tiganilor republicani? Sau unul al tiganilor parlamentari. Ori in climatul asta plin de regi si imparati, apare providential parlamentarul Madalin Voicu (cel care fara teama ca ar fi in situatia de a discrimina, spunea ca toti romanii sunt prosti si hoti… premonitie?) si propune, azi, rivolutia: o lege prin care sa se interzica existenta regilor si imparatilor tigani. Care va`s`zica abolirea monarhiilor. Sa mori de ras, nu alta! Ba eu unul ii sugerez vajnicului deputat sa roage guvernul sa dea o ordonanta de urgenta pentru ca rivolutia, nu-i asa, chiar este o stare de urgenta nationala. Chiar necesitate. Mica sau mare sau ambele necesitati deodata.
Se pare ca etapa fireasca, in dialectica sociala, impune trecerea de la manelizare la tiganizare. Sa vezi atunci o Romanie cu nu stiu cati presedinti (pentru caldarari unul, pentru siderurgi unul, pentru ziaristi unul, pentru ursari unul, pentru antenisti unul si neaparat si pentru PNL-isti unul ca sa apuce si Crin), cu mai multe guverne si cu un numar majoritar de hoti, scandalagii si cersetori. Sigur atunci ar fi necesara si o constitutie, daca nu chiar mai multe. Si normal ar fi ca in toate sa se prevada pedeapsa cu moartea pentru toti cei care isi permit sa fie cinstiti sau pentru cei dispusi sa munceasca in tara asta. Ca oricum, din necesitati electorale, sunt stimulati asistatii, palavragiii, smenarii, parlamentarii, aparatnicii, birocratii si tiganii. Nu intamplator i-am bagat pe toti in aceeasi oala.
Dintre enormitatile zilei nu este de ocolit afirmatia premierului Ponta “… facem parte dintr-o alianta de care suntem mandri…”. Dom`le Ponta, pai nu este un an de cand, impreuna cu amputatul Antonescu, tunai si fulgerai impotriva NATO si CE. Cand nu spuneai adevarul vis-à-vis de sentimentul de mandrie dat de apartenenta la atare aliante? Atunci sau acum? Chiar atat de scurta sa fie si propria-ti memorie si memoria colectiva? De ce crezi ca aliatii, de care te declari mandru, ar fi la fel de uituci?
O alta nazbatie notabila vine de la Ministerul de Finante condus de liberalul Chitoiu. Ca tot ne amenintau (eu unul m-am si speriat la vremea respectiva) ca va fi cel mai cinstit guvern din cate au existat si vor mai exista. Un aranjament de nu mai putin de 120 MILIOANE euro in doar vreo cateva minute. Toate cu dedicatie pentru firme apropiate de PNL si PSD. Sa traiasca continuitatea capitalismului de partid. Eu astept vesti de la DNA si reactia virulenta a PNL-istilor cum ca DNA este chitit pe ei in mod nedrept. Pai ce sa va fac nenica daca voi ati ajuns sa ne sfidati pe toti atat de “pe fata”?
Si mai ziceati de PDL-isti ca sunt hoti. Pai voi sunteti Manole din capul trupei de constructori ai societatii unilateral dezvoltate.