Gandind Paralel by Catalin Banica

Urmeaza sa citesti (iarasi) un articol plictisitor, fara injuraturi, fara critica de dragul de a critica, cumva la limita indeciziei curvaraselii. O distinsa doamna, cunoscuta si like-ata (sinonimul personal pentru apreci-ata) blogger-ita (sau –ista) imi scria acum mai bine de un an ca nu sunt citit pentru ca sunt confuz, indecis, nehotarat. Asta pentru ca ma incapatanam sa privesc in fata si sa atac raul indiferent de unde ar veni si nu ma limitez sa critic unidirectional. Evident blogul meu a continuat sa fie citit de mai putini oameni (chiar daca este ceva mai “batran”) decat este citita platforma apreciatei mele prietene. Pe care o pretuiesc de altfel si ii aplaud scriitura. Stilistic vorbind. Eu am sa continui sa ma tin strans cu dintii de utopiile mele: civism, schimbare, educatie, valoare, toleranta dar si fermitate, scriitura cu fade accente moralizatoare dar si prezenta in strada, la posturi de televiziune sau ca promotor si organizator benevol al unor actiuni concrete, chiar daca fara cine stie ce impact sau rasunet, de constientizare a semenilor mei. Uneori insa utopiile mele prind contur. Exemplul concludent este faptul ca am reusit sa strang in acelasi loc un numar, restrans ce-i drept, de oameni (in special tineri dar cu concursul mai batranilor lor) cu diverse orientari politice (mai putin PSD-iti; astia au refuzat sa fie interesati de legalitate si stat de drept; vedeti cum VOI imi dati ocazia sa ma iau de voi?) care insa au avut un acelasi scop: educarea proprie. Utopie? Posibil… Va ramane utopie atat timp cat va fi doar un “eveniment” complet izolat. De ce l-am organizat? Doar ca sa iti arat si tie si tie chiar si tie ca si tu o poti face. Este suficient doar sa iubesti oamenii si sa ii vrei mai buni si sa fii sigur ca este posibil sa faci si ceva bun pentru ceilalti pentru ca si ceilalti sunt tot romani. Evident ca nu vei reusi cu toti. Dar daca reusesti lucrul asta chiar si numai cu unul singur, zau ca merita. Fara sa fac parada de credinta (sunt cam nedus la biserica), pana la urma si crestinismul tot din aproape in aproape s-a raspandit. Ca ulterior a trecut in sfera intereselor materiale si a nevoii de dominatie, asta este alta treaba. Ca a fost asimilata institutia bisericii cu credinta, si asta este alta treaba. Eu ma refer doar la modul de propagare. Numai ca pentru asta este nevoie de oameni care sa si creada si care sa si puna osul la treaba. Individual sau in grup. Iar pentru asta este nevoie de visatori utopici dar cu sange in instalatie, netematori si increzatori in viabilitatea demersului lor. Nu ai sa crezi, dar cel care va beneficia pana la urma, esti chiar tu. Nu iti spun cum pentru ca nu cred ca esti pregatit inca sa accepti. Esti prea dezorientat, prea neincrezator, prea fara repere, prea nu mai crezi in nimic, prea dominat de credinta ca nu se poate face nimic, prea dezamagit de climatul egalitarist care naste numai prosti cu pretentii, neamuri proaste arogante, parveniti care au senzatia ca daca au ajuns intr-un post de conducere, fie el cat de mic, au dreptul sa se creada deasupra tuturor sau care, daca au ceva mai multi bani (dobanditi cine stie cum), sunt automat si esenta valorii, sau fufe-tute si nulitati absolute care daca se vad promovati de emisiuni tv la fel de indoielnice, au senzatia ca automat au si autoritate.
“Si ce legatura au toate astea cu “By Alexa”?”, ma vei intreba. Aparent niciuna. Dar numai aparent. Poate reusesti chiar tu sa faci o legatura citind ceea ce urmeaza. Nu uita ca daca langa tine are loc o agresiune, daca intorci capul nepasator, nu inseamna ca agresiunea respectiva nu mai are loc. Asa ca daca te joci cu telecomanda si comuti in alta parte, nu te scuteste pe tine de situatia de a fi la randul tau victima potentiala.
Ani de zile televiziunile si presa scrisa au promovat numai anumite figuri si numai anumite tipuri de “evenimente”. Marsand pe nevoia de grobian, scandal, poleiala gaunoasa, pe tot ceea ce este urat, pe socant a needucatului consumator de informatie, presa a neglijat continuu valorile, reusitele unor indivizi. Rezultatul? Disparitia reperelor din constiinta cetateanului. Stimularea climatului egalitarist in care prostul, dincolo de faptul ca se crede la acelasi nivel cu desteptul, isi aroga si dreptul de a-i da lectii desteptului, de a-i da in cap, de a-l pune la punct. Climat in care hotul se crede legitimat sa ii “ia fata” profesionistului, celui cu valoare, cinstitului, socotindu-i pe toti acestia prosti iar pe sine jmecher. Nota discondanta in acest climat face emisiunea “By Alexa” a Alexei Ionescu. Chiar daca la o ora foarte tarzie, chiar daca fara cine stie ce audienta, se incapataneaza sa creada intr-o utopie: incearca sa aduca la suprafata valoarea ignorand cu obstinatie notorietatea. Si slava domnului, tara asta chiar are o multime de valori complet lipsite de notorietate. Este inca un exemplu ca se poate. In timp ce toti ceilalti realizatori isi plimba de la unii la ceilalti aceleasi si aceleasi fete edulcorate, fade si pline doar de ele insele (in majoritatea cazurilor), By Alexa se incapataneaza sa creada intr-o utopie: valoarea si autoritatea din aceasta tara, cel putin numeric, nu este promovata, nu este vizibila, este sistematic devalizata prin ignorare, este tinuta sub cenusa mediocritatii generalizate care a napadit tot spectrul vizibil din tara asta.
In atare situatie, nu te astepta ca cineva sa iti intinda mana. Asa ca, daca te simti valoros, bate-te pentru recunoasterea valorii tale. Renunta la resemnare si abandon. Obliga-i pe toti sa accepte competitia cu tine. Provoaca-i, baga-i in ma-sa, da-le pumni in cap, scuipa-i cu eleganta sfidatoare. Daca intr-adevar ai valoare, sigur ai sa reusesti.

Cu foarte putin timp in urma am incercat sa organizez, in orasul meu, un soi de prelegere deschisa pe teme de legalitate, stat de drept, justitie. Cum aveam acceptul de principiu de a participa la asemenea actiuni de educare si constientizare a cetateanului, am profitat de faptul ca judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, urma sa fie prezent la Facultatea de Drept si am organizat din scurt si aceasta actiune prin intermediul careia eu, ca cetatean neimplicat politic (recunosc ferm ca am optiuni doctrinare de dreapta), incerc sa duc o utopie in spatial realului posibil. Iar aceasta utopie se numeste NORMALITATE. Normalitatea de a strange in acelasi spatiu un numar de tineri cu diverse apartenente partinice, cu diverse optiuni politice dar si neafiliati politic. Cum disponibilitatea judecatorului Danilet imi fusese confirmata, imi mai ramanea doar sa ma ocup de aspectele strict organizatorice (loc de desfasurare, conditii optime de desfasurare, o cafea, o apa, o maslina, o atentie pentru participanti), anuntarea presei, invitarea primaritei si, evident, un numar rezonabil de participanti care sa fie interesati de tema prelegerii dar si disponibili pentru dezbateri.
Nu a fost o surpriza pentru mine faptul ca doar doua televiziuni locale s-au aratat interesate de acest “eveniment” civic. In definitiv de ce ar fi interesata presa video si scrisa de teme civice cu caracter eminamente educativ? Probabil ca daca le-as fi comunicat ca ar urma sa aibe loc o paruiala intre doua fufe, sigur ar fi fost interesati. Nici macar nu au catadicsit, complezent si din politete, sa ma intrebe despre ce este vorba. Asa ca pe cele doua posturi tv interesate am sa le nominalizez, cu multumirile de rigoare: EST Tv si DIGI 24 Craiova. Nu a fost o supriza nici faptul ca primarita nu a catadicsit sa mimeze macar o scuza rezonabila ca nu poate sa vina ca sa o onoram cu prezenta noastra eminamente civica. Nu a fost o supriza nici macar faptul ca nu am putut sa intru in Primarie sa las invitatia la secretariat (a fost preluata de neica ala de la usa care, saracul de el, isi face meseria fara sa gandeasca). Eu sunt o existenta foarte toleranta dar nu pot sa suport prostia agresiva si aroganta de neam prost. Inainte de `89, cand erau tovarasii mei in primarie, intram mult mai usor. Si tot simplu cetatean eram si atunci. Imi scria militianul numele intr-un catastif, imi cerea buletinul si il tinea pana ieseam si imi vedeam de ale mele. Acum s-a postat onorabilul in fata mea si a marait scurt: “Lasa ca o duc eu.”. Ma, eu inteleg ca nu ai in toata primaria aia un etalon, un exemplu de politete si bunacrestere, dar zau ca daca iti infig un genunche in locul pe unde elimini impozitele platite de mine pe care tu le bei de doua ori pe luna, te proptesc si pe tine si pe primar exact printre lambriurile care este, cu codul bunelor maniere deja invatat in scurtul vostru zbor catre inlemnire. Sau catre eternitatea dintre scanduri. Nu am sa atac niciodata piciorul de lemn al unui politician ajuns primar sau presedinte sau privirea ratacita in meandrele concretului ale unui slujbas plin de zel, indiferent ca este el portar sau ministru. Dar nu am sa pot niciodata sa nu incriminez teama de contribuabil, teama care ii face pe toti neica nimeni sa se baricadeze in primarii, ministere sau palate opulente.
Surpriza a constat in faptul ca absolut toate partidele carora le-am comunicat dorinta mea sa am la prelegere tineri interesati de legalitate si stat de drept, au raspuns rugamintii mele. Toate mai putin unul. Banuieste cineva care partid nici macar nu a catadicsit sa raspunda decat ca tineretul lor nu este interesat de asemenea subiect? In paranteza fie spus, am convingerea ca nu tinerii nu sunt interesati ci sefii lor de partid au hotarat ca tinerii lor nu au voie sa fie interesati de teme ca legalitate, constitutionalitate, stat de drept. Cu atat mai mult cu cat nu era vorba despre puncte de vedere ale partidelor asupra legalitatii ci era vorba despre o expunere, despre legalitate si stat de drept, a unui profesionist, recunoscut ca atare, din sistemul de justitie. Nici macar nu are importanta ca din PNTCD, PC, PDL, PMP, UNPR, PNL, PFC, PPDD au participat, prin proprie vointa dar cu concursul (si le multumesc inca o data) sefilor lor de partid, unul sau zece tineri. Importanta pentru mine este normalitatea unui asemenea “eveniment”. Normalitate pe care toti au perceput-o ca atare, mai putin un singur partid. Am putut sa demonstrez in felul asta, chiar daca la o scara foarte mica, faptul ca tinerii astia au inteles ca dincolo de apartenenta politica, toti sunt si trebuie sa fie cetateni al caror punct comun este statul de drept si legalitatea. La fel de important mi se pare faptul ca toti acesti tineri, angajati sau neangajati politic, politisti, studenti, juristi, someri sau angajati in diverse locuri (evident prost platite) au inteles ca nu au nimic de impartit si ca oricare dintre ei are dreptul sa opteze politic in functie de criterii proprii despre care nu vreau sa discut in momentul asta. Iar toate astea imi confirma inca o data ca ceea ce ii strica, cei care vor sa le impuna un spirit intolerant care nu suporta pluralismul, care nu sunt nici familiarizati dar care nici nu vor sa accepte principiile statului de drept, sunt cei din conducerile lor de partid. Generatia celor trecuti de 60 de ani, generatia celor intre 50 si 60 de ani, chiar generatia celor intre 40 si 50 de ani au ratat cu totii (ma refer la medie, nu generalizez) intalnirea cu statul de drept si cu toleranta pluralismului. Rogu-va, nu ii stricati si pe copiii astia!!! Prea multi dintre cei care au depasit varsta de 35 de ani dar care nu au ajuns inca la varsta maturitatii depline sunt deja pervertiti, deformati, au preluat toate tarele “profesorilor” lor politici. Nu accepta pluralismul, nu accepta profesionalismul, le cade greu orice principiu al statului de drept, le este draga ipocrizia, le este draga minciuna, le este draga demagogia, le este draga hotia. Iar daca nu ii lasati in pace pe copiii astia, va promit ca eu stau si va astept la cotitura. Si zau ca nu o sa fiu dominat de sentimente si atitudini crestinesti.
Voua celor care ati participat, voua celor care m-ati sprijinit (indiferent de partidul din care faceti parte), va multumesc. Nu va multumesc pentru ca m-ati ajutat pe mine sa demonstrez la scara mica ce vroiam sa demonstrez ci va multumesc ca ati inteles normalitatea.

Una dintre scrierile mele anterioare a starnit un comentariu care in prima faza m-a iritat dar care, ulterior, m-a facut sa meditez inca o data, cu tristete si ingrijorare, la conditia umana  si sa reiau tema civilizatiei urii abordata de mai multe ori in anii din urma.  Ma ingrijoreaza faptul ca in locul competitiei lumea este guvernata si miscata haotic de catre ura. Nu o ura motivata de ceva anume ci o ura viscerala al carei mecanism de declansare nu are nevoie de cunoastere, de analiza sau de elemente factuale. Imi scrie neispravitul cu pricina: “Mai nenorocitule!, tu ai impresia ca toti suntem prosti? Ce o aburesti tu cu firmele tale de cacat, ce traieste din bani publici….. basescu este cel mai nenorocit reprezentant al cetatii din toate timpurile. Hai sictir!”. Ma cunoaste individul asta? Stie cum ma descurc eu? Stie ce fac si cum sunt eu? Imi stie valoarea sau capacitatea intelectuala? Categoric nu! Si cu toate astea ma uraste. Confuz si nesistematizat, amestecand aproape patologic planurile si elementele discursive, regulile gramaticale si logica discursului. Dar in momentul in care mi-a scris, m-a urat sincer, cu toata fiinta. Evident ca ura lui amputata nu are curajul sa se manifeste prin actiune. Nu a raspuns “invitatiei” mele transante sa ne intalnim fata in fata sa ne “lamurim”. Dar in interioritatea lui, totul este ura. Nu pun la socoteala faptul ca ura nu are nevoie de cunoasterea regulilor gramaticale ca sa se poata manifesta. Pun in balanta doar faptul ca uraste fara sa stie pe cine si de ce. Pun in balanta doar faptul ca ura a devenit un mod de a trai, de obiectivare a existentelor individuale. Ii uram pe unguri, pe romani, pe Plesu, pe Ponta, pe Basescu, pe Banica, pe noi insine. Uram propria mediocritate neconstientizata si neasumata. Si pentru ca nu suntem in stare sa ne asumam mediocritatea, facem pe dracu in patru sa nivelam totul in constiintele noastre. In felul asta transformam egalitatea in fata legii si egalitatea de sanse in egalitate valorica, in egalitate intelectuala, in egalitate volitiva. Devenim chiar egalii lui Dumnezeu. In mintea fiecaruia, toata lumea poate absolut tot ceea ce toti ceilalti fac. Numai ca propria mediocritate ne impiedica continuu sa intram in competitie. Este mult mai la indemana mediocrului sa nege, sa urasca tot ceea ce nu este el insusi, fara sa incerce analiza, argumentul, prognoza si actiunea. Iar in felul asta ajungem la concluzia ca nu exista repere in afara noastra. Fapt care ne permite, si ne obliga in acelasi timp, sa negam tot ceea ce ne-ar putea periclita conditia de mediocritate aroganta in care ne complacem fara sa facem nimic sa iesim din ea. Doar sa uram…
Stimulata zeci de ani de acel pagubos “ba, tu stii cine sunt eu?”, afirmatie devenita politica de partid si de stat, atitudinea nivelatoare dar in acelasi timp aroganta, a facut pasul catre “cel mai tare din parcare” al mediocrului care se socoteste nu egalul oricui ci buricul pamantului, aflat deasupra tuturor, individ care are dreptul sa nege pe oricine si orice si care este gata oricand sa improaste cu noroi absolut orice este de natura, prin reflectare chiar si in apele tulburi ale mintilor destructurate, sa ii distruga imaginea grandomana despre sine. Educati fiind in spiritual lui “toti suntem la fel” nu facem decat sa ducem conceptul de egalitate in derizoriul egalitarismului al carui element esential este mediocritatea agresiva. Iar mediocritatea nu are nevoie de valori, de repere, de iubire. Mediocritatea are nevoie doar de ura ca sa se poata obiectiva pe sine. “Uraste, uraste, uraste, uraste!” a inlocuit tot ceea ce poate sa insemne competitie, valoare, merit, analiza, documentare, argument, instructie, educatie, gand, actiune constructiva.
Si cum “ce naste din pisica, tot soareci mananca”, mediocritatea nu poate sa nasca decat mediocritate. Stimulata intens de diverse “personalitati” excesiv mediocre, pe diverse canale media, mediocritatea dantuie glorioasa, agresiva, autosuficienta de 20 de ani in absolut toate palierele societatii: politic, administratie, economie, finante, institutii ale statului, institutii de control sau reglementare, sport, cultura, media. O daaa… Este atat de vizibila in media!!! Totul in slujba mediocritatii. Fiecare-i cel mai tare din parcare. Din ce in ce mai rar pot sa vad si sa aud un plin de respect “dau cu basca de pamant in fata ta”. Drept este ca numai oamenii foarte inteligenti sunt in stare sa recunoasca si sa accepte un alt om inteligent. Un om doar inteligent se va crede singurul inteligent. Mediocrul ii socoteste, pe toti ceilalti, prosti. Asa ca nu avem de ce sa ne miram ca avem CAN-ul pe care il avem, sa nu ne miram ca avem guvernele pe care le-am avut si le avem, sa nu ne miram ca avem, majoritar, politicienii pe care i-am avut si ii avem. Cu totii sunt creatia mediocritatii. Si pentru ca sunt nascuti din mediocritate, asa cum “capra sare masa, iada sare casa”, ei trebuie sa exceleze in mediocritate.
Cu atat mai mult insa, in atare situatie, valorile trebuie sa lupte nu sa se lase prada deznadejdii si lehamitei. Cu atat mai mult lupta cu mediocritatea devine un imperativ national si patriotic si nu unul individual. Iar cand scriu “valori”, nu ma refer neaparat la instructie ci, in primul rand, la caracter. Lupta cu mediocritatea este singura cale prin care ii putem scoate pe semenii nostri din mediocritate. Merita? Nu stiu… este optiune individuala.

Am inceput sa ne imprastiem… Pentru mine a fost surprinzator sa constat faptul ca multi dintre cei care erau prezente constante in Piata Victoriei, au lipsit. Cu atat mai mult cu cat cu doar o zi inainte au fost prezenti la mitingul organizat de PMP. Nu am chiar nimic impotriva optiunilor partinice ale unuia sau altuia. Dimpotriva! Socot insa caneincrederea in civismul cel mai nealterat (chiar daca dezorganizat si fara niste scopuri bine conturate) si atasamentul fata de manifestarile programatice ale unui partid, sunt simptomatice. 30 de oameni al caror strigat nu inseamna nimic pentru societate. 30 pentru toata lumea. Atatia am fost… Nimic nu va mai da dreptul sa fiti nemultumiti de un partid sau altul sau de toate la un loc, de un politician sau altul atat timp cat atitudinea voastra civica se manifesta virulent doar din spatele unui monitor iar riscul la care va expuneti este doar cel al disconfortului creat de denivelarile facute de propriul dos in fotoliu. Nu am niciun fel de problema nici cu asta. Pana la urma este chestie de optiune. Singura mea problema este doar neincrederea voastra in voi insiva. Revolutia in constiinta nu are nevoie de confortul majoritatii ca se manifeste. Este doar o problema de intimitate si de acceptare a propriei existente. A-i indemna pe ceilalti sa se bata si pentru tine, facand-o de la nivelul declaratiilor inflacarate dar fara o asumare factuala a propriilor indemnuri, este una dintre cela mai mari ipocrizii. Ipocrizia fata de sine. Neconstientizata si neasumata. Incapacitatea de a-ti asuma riscul propriei prezente penibile si fara urmari este una dintre cele mai mari lasitati: te tradezi pe tine insuti din considerente procedurale, din considerente pragmatice, din necesitati factuale imediate. Partinicul nu poate exista in absenta unui civism revendicativ. Fara un cetatean care constientizeaza ca intai de toate este membru al cetatii, orice partid devine doar o masa amorfa condusa conjunctural de indivizi interesati doar de sine.

Din cate imi amintesc, nici macar imediat dupa `89 nu a fost mai blamata o perioada istorica dar si isterica, mai mult decat perioada in care Traian Basescu a fost presedinte. Atata ura si atata refuz cvasigeneralizat nu mi-a fost dat sa vad nici macar la adresa regimului Ceanusescu. Si nu ii iau in seama numai pe cei care au fost obligati sa suporte o taiere a veniturilor lor (bugetari si pensionari) sau la dusmanii (nu opozanti ci dusmani) politici istorici si, iarasi, isterici. Ma refer la o patura foarte larga de mici antreprenori, de liberi profesionisti, de oameni care zi de zi nu fac altceva decat sa alimenteze, intr-un fel sau altul, bugetul de stat. Bine ca nici acum, dupa reintregirea salariilor bugetarilor si pensiilor, acestia nu o duc mai bine. Ba dimpotriva! Iar realitatea asta nu este dictata de o perioada de criza ci de incompetenta, coruptia si amatorismul celor aflati la putere.
De fiecare data cand mi se pomeneste despre “nenorocitul de Basescu” si despre reprobabilul “regim Basescu” si incerc sa cer explicatii, motivatii, argumente si analize, raspunsul invariabil este “lasa ca stii si tu de ce”. Nu, chiar nu stiu! Pentru ca absolut nimic din ceea ce a fost rau in perioada in care Basescu putea sa influenteze politicul, nu se intampla sa nu regasesc si acum. Ba din ceea ce vad, lucrurile sunt si mai rele, dincolo de tonul festivist si ipocrit al maretelor realizari. Si zau ca eu avaluez lucrurile pe fapte economice la care iau parte zi de zi. Dincolo de faptul ca am luat masuri de limitare a efectelor crizei cu vreo opt luni inainte ca aceste masuri sa fie luate la nivel de tara, din cauza unei investitii neinspirate a trebuit sa intru in reorganizare judiciara cu doua firme. Planul de reorganizare l-am structurat extrem de temeinic iar lucrul asta s-a vazut in faptul ca dupa primul an de reorganziare eram in grafic si incepusem sa imi rambursez datoriile. Si sa cresc continuu cantitatea si valoarea productiei marfa. Numai ca daca la inceputul anului 2012 lucram in trei schimburi, dupa un an de guvernari Ponta, productia marfa mi-a scazut la 40% si am fost nevoit sa revin la lucrul intr-un singur schimb. Sa fie doar nepriceperea mea manageriala dupa ce reusisem in anii 2010 si 2011 sa inregistrez o crestere cu care sa imi sustin planurile de reorganizare, perioada in care majoritatea centrelor de profit, intreaga societate inregistra scaderi continue? Posibil. Cert este ca noile realitati economice la nivel de tara, dincolo de anunturile oficiale de crestere economica, m-au obligat sa intru in procedura falimentului cu cele doua firme pe care timp de doi ani, in plina criza, reusisem sa incep sa le redresez. Evident in joc a intervenit si executarea silita a casei (o casa destul de modesta dar confortabila) in care locuiam cu familia mea, ca si a altor proprietati cu care gajasem creditele bancare. Dupa exemplul vajnicilor bugetari cu venituri diminuate, ce ar fi trebuit sa fac? Sa ma vaicaresc, sa imi pun cenusa in cap, sa urasc? Eu am preferat sa nu imi plang de mila si stabilesc vinovatii ci sa strang scrasnit din dinti si sa gasesc solutii.
Dar sa revin la “nenorocitul regim Basescu”. Stie cineva, dintre cei care folosesc sintagma asta, sa il defineasca? In ce a constat? Sunt complet de acord, principial vorbind, ca guvernarile PDL au fost marcate de trafic de influenta, de abuzuri, de formarea unei oligarhii hraparete. Numai ca dupa doi ani de guvernari Ponta, nu vad acele procese rasunatoare impotriva coruptilor din PDL, UDMR si UNPR. Chiar nu inteleg ce anume impiedica guvernarea Ponta sa ceara anchetarea presupusilor corupti. Pentru ca, asa cum zice Constitutia, cererea de cercetare a unui fost ministru o poate initia Parlamentul, Guvernul sau Presedintia. Deci au toate parghiile legale sa ceara cercetari la sange. Ca sa nu mai spunem ca Procutorul General este numit de premierul Ponta iar Ministrul Justitiei este ruda apropiata a aceluiasi premier. Sa inteleg ca acei corupti au fost atat de destepti incat au stiut sa fure fara sa poata fi prinsi? Posibil… Pana una alta insa, vad o multime de condamnari din arcul puterii. Stiu, imi veti spune ca procurorii si judecatorii sunt ai lui Basescu. Pot accepta si argumentul asta complet infantil. Dar puteti voi sa dovediti, in vreun fel sau altul, abuzul impotriva acestor condamnati? Sau nu stiti ca orice abuz si nerespectare a procedurilor pot si atacate la CEDO? Si atunci cum puteti defini “nenorocitul regim Basescu”? Fara sa fiu un visceralizat fan Basescu si fara sa pot trece cu vederea greselile presedintelui sau defectele omului Basescu, nu pot totusi sa nu remarc faptul ca sub “nenorocitul regim Basescu” din ce in ce mai multi corupti, incompatibili sau mari smenari iau la picior Calea Rahovei. Mult mai multi decat in luminoasele si nemaipomenitele regimuri Iliescu, Constantinescu sau Nastase la un loc. Sa inteleg ca prin asta regimul Basescu a reusit sa devina “nenorocitul regim Basescu?”. Daca da, atunci eu imi doresc in tara asta inca vreo doua “nenorocite regimuri Basescu”. Continuati cu ura viscerala, cu vaicareala ca v-a taiat salariile si pensiile, cu gentile lui Nuti Udrea, cu spitalele nerentabile inchise! Eu unul nu mai am chef sa imi las bunurile executate, sa platesc impozite ca sa vi le sustin. Descurcati-va si singuri! Si eventual incercati sa va definiti pentru voi “nenorocitul regim Basescu”. Eu mi l-am definit. Cand imi veti aduce dovezi certe ca „nenorocitul regim Basescu” este cel care ne face zilele mai grele decat ar putea fi iar Ponta si gasca niste victime angelice, atunci am sa va dau dreptate. Pana atunci, hai sictir!

In toate scrierile mele de dupa alegerile parlamentare, nu am scris niciodata “jos USL-ul”. Am atacat coruptia, am atacat incompetenta, am atacat ipocrizia, am atacat arivismul, am atacat lipsa unui minim instinct democratic al conducatorilor USL, am atacat tendinta lor permanenta de a nesocoti principiile statului de drept, am protestat in strada impotriva lui Ponta si impotriva abuzului puterii, dar nu am zis sau scris niciodata “jos USL”. Din mai multe motive. Primul dintre ele este acela ca atat timp cat eu sunt dintre cei care cer respectarea principiilor statului de drept, nu pot face parte din randul celor care, prin actiunea lor, se indeparteaza de principiile statului de drept negand optiunea majoritatii celor care s-au prezentat la vot. Ca este complet nefiresc ca o minoritate de numai 25-27% dintre alegatori sa stabileasca destinul unei intregi tari, este foarte adevarat dar vina nu apartine acestora ci celor care nu au vrut sa se prezinte la vot, scarbiti fiind de toata clasa politica dar in acelasi timp incapabili sa constientizeze faptul ca la cat de imatura si pervertita la rele este clasa politica, o majoritate covarsitoare (indiferent daca este vorba despre stanga sau despre dreapta) este complet periculoasa pentru ei si pentru tara in ansamblu.
Da, aceasta putere a dovedit in doi ani ca este profund corupta si profund incompetenta. A fost dreptul democratic, legal al USL sa preia guvernarea, sa domine puterea legislativa, dar ar fi fost bine sa o faca cu alti oameni. Asa ca eu unul am sa strig oricand “Jos Ponta si gasca lui corupta si incompetenta!”.
In al doilea rand, nu pot sa uit ca ascensiunea acestui USL se datoreaza in primul rand actiunilor guvernarilor PDL si PNL, a modului in care PDL si PNL au stiut sa nasca acelasi tip de politician, nu au vrut sa faca un minim efort sa educe cetateanul in spiritual princiilor democratice, al legalitatii si al constitutionalitatii si nu au stiut sa comunice in permanenta cu cetateanul. Sau nu au vrut. Nu este de neglijat nici faptul ca abuzurile si greselile PDL nu au facut decat sa fie samburele din care ulterior a rasarit marele abuz si marea coruptie USL, acestia din urma invocand in permanenta exact aceste lucruri, uitand insa ca PDL le preluase de la guvernarile Tariceanu si Nastase care la randul lor au desavarsit cangrenele existente in guvernarile anterioare. Cauza primordiala fiind Iliescu care nu a inteles ca ar fi trebuit sa fie primul presedinte democrat din tara asta si a ratat sansa istorica de a intra in manuale ca atare si nu ca partas si complice la crimele din `89 si ca initiator al dezastrului Romaniei si al climatului dominat de coruptie si incompetenta de mai tarziu. Daca PDL nu l-ar fi avut in coaste pe Basescu, asa cu toate pacatele lui, sigur ar fi ajuns la acelasi grad de coruptie si nemernicie la care a ajuns azi PSD si PNL.
Nu pot sa trec cu vederea nici faptul ca opozitia nu este pregatita sa preia guvernarea. Prea multele orgolii, prea multele interese individuale sau de grup, prea marea ei prostie si imaturitate o face complet neviabila in acest moment. Deci perspectiva unor alegeri anticipate i-ar face acesteia un extrem de mare deserviciu. Dar da, guvernarile Ponta ar trebui sa ia sfarsit iar omul asta sa dispara din politica: este unul dintre cele mai mari rele carora Romania a trebuit sa le faca fata. Oare asta sa fie cel mai bun om pe care il are stanga?
Pe de alta parte, fenomenul de erodare a increderii alegatorului va continua sa se manifeste din ce in ce mai puternic si in perioada acestui an si in anii care urmeaza. Deci drepta nu ar trebui sa faca altceva decat sa se organizeze, sa gaseasca caile rezonabile de a deveni o voce unitara si nu sa evolueze intr-o polifonie complet distonanta si sa se departeze de stilul de politica pe care l-a facut in acesti 24 de ani.
In atare situatie stabilitatea institutiilor statului si functionarea lor in limitele principiilor democratice sta in opozitia constitutionala facuta de catre presedintele Basescu (ca unica putere institutionala in stat care inca nu apartine PSD si aliatilor sai)  si verticalitatea justitiei. Ca atare, este de asteptat ca atacurile impotriva presedintelui si justitiei sa se intensifice in perioada urmatoare. Basescu nu mai este o miza. Oare va rezista justitia?
Cei care veti citi aceste randuri, luati-le doar ca parere personala la care am tot dreptul ca si voi. Nu este nicio problema daca nu sunteti de acord cu mine. Daca insa va veti manifesta dezacordul prin marlanie sau injuraturi, nu va asteptati sa intorc si obrazul celalalt, fie ca sunteti din stanga, fie ca sunteti din dreapta. Si va rog eu! Nu alerg dupa like-uri. Asa ca nu mi le mai dati daca nu ati citit intreg articolul.

Inca din `90 am afirmat ca in momentul in care nu ai o clasa politica educata in spiritul respectarii adversarilor politici si a regulilor democratice, este de preferat sa existe un echilibru fragil intre institutiile politice ale statului, chiar daca aparent lucrul asta poate duce la instabilitate politica. Pornind de la principiul ca oricare dintre eicare ar fi tentat sa derapeze de la regula, va fi taxat de catre ceilallti. Am avut si am in vedere si faptul ca in felul asta clasa politica ar putea sa il deprinda mai repede pe „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Si se vede foarte clar ca abuzurile unei guvernari anterioare nu fac decat sa declanseze sarabanda abuzurilor guvernarii care urmeaza. Iar cercul, de fiecare data, devine din ce in ce mai vicios, fiecare la randul sau devenind victima abuzului politic al guvernarii actuale fara insa sa aibe decenta sa caute sursa reala a abuzului actual. Si cu atat mai putin sa invete ceva din experientele la care sunt nevoiti sa faca fata. Exemplul cel mai elocvent este situatia actuala: ce s-ar fi putut intampla daca USL nu ar fi avut niciun fel de opozitie institutionala? Ma refer la controlul institutional venit din partea presedintiei. Ce s-ar fi putut intampla daca guvernarile PNL si PDL ar fi avut in spate o majoritate politica covarsitoare avand si presedintia ca aliat? Ma intreb temator: oare cati dintre romani au inteles ca institutiile statului, dincolo de independenta lor functionala, TREBUIE sa poata in permanenta sa controleze celelalte institutii si sa militeze pentru
respectarea functionalitatii lor? Ma intreb cu frica: oare cati romani, dincolo de optiunile lor politice, au inteles ca propriile optiuni nu au voie sa transceanda doua concepte care nu trebuie sa aibe de suferit, indiferent cine ar fi temporar la guvernare sau in opozitie? Am numit Romania si romanii. Dupa 24 de ani insa, sunt nevoit sa vad lucrurile in exact acelasi fel. Pare ca Romania si romanul au incremenit in imobilismul conceptual al lui „Doar noi meritam sa existam. Cei care nu ne impartasesc punctul de vedere, trebuiesc starpiti”. Asta da pluralism!

Lipsa de inteligenta si imaginatie dublate de nevoia de notorietate cu orice pret (chiar si cu sacrificarea valorii daca incearca cumva sa ridice capul) reuseste sa imi induca sentimentul ca lumea o ia razna in fiecare zi fara sa oboseasca. Oricat de mult se loveste de realitati care incearca sa ii arate ca drumul mediocritatii se infunda in propriile limite, oricat de mult, pierdute minti luminate, incearca sa ii arate ca firescul este altul, omenirea, si odata cu ea si populatia romaneasca, asa cum este ea cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai cu initiativa, cea mai harnica (nu-i asa?), cea mai viteaza, mandra si protocronista, se incapataneaza sa o ia sisific de la capat si sa se poticneasca in exact aceleasi si aceleasi fundaturi. Memoria scurta a oamenilor fiind continuu catalizatorul care potenteaza si amplifica ascensiunea mediocritatii agresive. Iar in Romania tiparul este respectat intocmai de la o generatie la alta, de zeci de ani.
Un neica nimeni ajuns prin ironia sortii in Parlamentul Romaniei, isi justifica curvaraseala traseista prin aroganta lui “alegatorii m-au votat ca sa fiu la putere”. Sa mori tu? Un altul, gurist nereciclabil dar refolosit jalnic, spune ca “nu are drept nimeni sa ne ceara socoteala pentru ca noi suntem elita”. Sa mori tu? O juna cu nurii salbaticiti ne vorbeste, de pe scaunul parlamentar in care, probabil, a infipt-o barbateste protectorul ei, ca “este notabil divertismentul de opinii din randul partidului”. Pe tine nu te mai intreb “sa mori tu?” ca prea imi bucuri ochiul lacom. Iar exemplele sunt extrem de multe. Lumea da semne ca se scufunda iar Guvernul Romaniei se da pe tot corpul cu lotiuni si potiuni fetiviste in care doar el (Guvernul) vede traiul bun si marete realizari. Mediocritatea celui aflat la guvernare este egalata doar de mediocritatea celui din opozitie. Suntem oare intr-un deficit imens de valoare de atatea zeci de ani? Este alegatorul vinovat de perenitatea mediocritatii? Personal dau vina cel mai mult pe lipsa de educatie a romanului. Cred cu tarie insa in autoperfectionare dincolo de posibilitatile financiare, cu atat mai mult cu cat, slava domnului, posibilitatile de informare s-au democratizat si diversificat in aceeasi masura cu accesul la marlanie, la parvenire, la nesocotirea valorii in cel mai mioritic sens egalitarist. Sa fie atunci informatie genetica nationala tentatia mediocritatii? Sa fi devenit atitudinea egolatra singura masura a evaluarii individuale? Sa fi devenit dispretul pentru toti ceilalti singura atitudine dezirabila in stare sa ne obiectiveze propriile individualitati? Sa ne fi fost oare atat de mult indepartate existentele de intrebare si indoiala in favoarea convingerilor inoculate prin manipulare, dezinformare si minciuna? Sa fi ajuns oare atat de mult in nihilismul narcisist al convingerii ca fiecare dintre noi, indiferent de pozitia in care se afla vremelnic, detine singurul adevar posibil?
Citeam cu foarte putin timp in urma articolul unui carturar din noua generatie. Iar respectivul mai ca nu il balacarea pe antreprenorul incapabil sa faca opozitie. Dincolo de generalizarea paguboasa, nu pot decat sa remarc faptul ca pe junele carturar nu l-am vazut niciodata coborand din turnul lui de fildes, din care isi permite sa nu aibe nicio initiativa antreprenoriala, sa protesteze alaturi de cei care se bat si pentru dreptul lui la opinie dar care isi da voie, intr-o pornire orgolioasa, sa dea lectii in necunostinta de cauza. Cum si unde pot oare, in ce tipar mizantrop il pot posta pe carturarul roman (de prea multe ori contrafacut si plin de pretentii elitiste) care, intr-un dispret suveran pentru tot ceea ce este altceva decat este el, refuza sa ia parte la viata cetatii socotind ca este nedemn pentru el sa se amestece cu vulgul? Nu cumva tot in mediocritate? Chiar daca este mediocritatea carturarului…
In atare situatie, singura iesire de sub suzeranitatea discretionara a mediocritatii pe care eu o vad, este revolta valorilor. Indiferent de mediul din care provin. Trebuie numai sa aibe curajul sa iasa din carapacea complexului propriei valori si a efectului sedativ al narcoticului “nu este treaba mea”.

Intre doua moaste si o sarbatoare a muncii, crapelnita mioritica trebuia sa treaca si printr-o zi a chiolhanului sexual. Nu ca ar avea vreo legatura cu iubirea. Doar un prilej comercial prin care se obiectiveaza incapacitatea oamenilor de a iubi si prin care se legitimeaza sexul ca insatisfactie, la intamplare, cu oricine si cat mai fara discernamant. Iubirea? Da-o dracului! Cine are nevoie de ea? Ca daca ar avea careva nevoie de iubire, nu ar astepta o anumita zi din an ca sa o venereze pastisand tiparele servite din abundenta la televizor. Numai ca iubirea de iubire, golita de sensuri si de substanta si imbogatita, mai ca uraniul ca sa devina exploziv, cu marci de bautura contrafacute ca sa simta omul iubirea neputincioasa intr-o singura zi a anului, vulgarizeaza afectiunea, gingasia, mangaierea, sarutul sau extazul erotic transformand, in cel mai grotesc mod, esenta existentei omenesti intr-un spectacol scabros in care este obligatoriu sa mimezi ceea ce lipseste cu desavarsire in oameni. Si ca prajitura sa fie completa si fasaita maxim posibil mai ca o gonflabila intepata din greseala care incepe sa zburde nationalist neaos scapata de sub control, se stimuleaza timid consumul, prin contraponderea dragobetelor si bragobetilor, cu drojdie autohtona. Dupa buget si sarbatori sexuale.
Mi-am luat liber de la bec si am plecat trei zile, fara legatura bahica menita sa suplineasca nevoia generalizata de palmares eminamente sexual, undeva unde oamenii schiaza sau placheaza. Adica se dau cu placa. Eu mi-am folosit placa din gura. Lume multa, faciesuri absente care numai iubire nu exprimau, galagie grandomana, egolatrie si singuratati solidare doar cu sine.
Mai are rost sa  conving de ceva? Pana si cosmosul este discontinuu, nu?
Femeilor, de ce nu ma lasati sa va iubesc in fiecare zi? Promit sa nu ma imbat ca sa descopar atractia bahic-incompleta.
Fara sa simt lipsa facebook-ului dar insotit continuu de nevoia de oameni, am fost obligat sa retraiesc perplexitatea inutilitatii refugiului in virtual, inlocuirii realului cu virtualul. In locul unei prelungiri a realului in intimitatea confortabila, sunt iarasi si iarasi obligat sa constat ca neputinta oamenilor de a-si trai propriile limite, de a-si trai propriile individualitati neimplinite, de a-si accepta propria imagine in confruntarea cu oglinda realitatii palpabile, ii duce in mod inefabil in mistificare si minciuna prin fuga in fantasme, prin iluzia egolatra ca fiecare conteaza si este buricul pamantului, alfa si omega, cand, de fapt, fiecare in parte nu este in stare sa isi citeasca decat propriile cuvinte, sa isi priveasca doar propria imagine multiplicata proportional cu numarul “prietenilor” din lista, sa isi alimenteze nevoia de obictivare nu prin actiune ci prin formule si tipare relationale eminamente verbale. Fara niciun fel de legatura cu realitatea palpabila, corporala, inchipuite iubiri traite virtual, parelnice destine construite doar virtual, explozive prietenii doar virtuale, civism doar virtual in care totdeauna indemnurile la demnitate le sunt adresate doar celorlalti, furii neputincioase in dimensiunea realului duse la dimensiuni cosmice sub protectia anonimatului virtual, spatiu discret exhibitionist in care ele ii agata pe ei sau ei incearca sa le agate pe ele dupa tipare eminamente golite de sens si barbatie “buna ce faci esti frumoasa” complet inexpresiv, fara semne de punctuatie si lipsit de imaginatie, valabil pentru abordarea oricarei femei intr-un fel extrem de jignitor neindividualizat si generalist fara discernamant, promovare desantata a unor notorietati care nu vor decat multimi care sa ii aduleze fara sa ii intereseze vreodata diaologul real sau propria micime gretoasa. Tipare verbale, tipare comportamentale, tipare egoiste, tipare fetisizate, neputinte grandomane, notorietate fara valoare si, oooo DAAAAA!!!, manipularea situatiilor, constiintelor, vointelor, iubirilor, informatiilor, la greu.
Superficialitate frusta, impotenta grobiana, prieteniile verbale, indiferente ca esenta, condimentate cu cat mai multe inimioare, zambete complezente si vanatoare de like-uri ca masura a propriei grandori ravnite in lungile nopti de fantezii erotice cu sine, terminate in mod invariabil cu o masturbare pasionala si viguroasa in fata oglinzii sau sub presiunea jetului dusului. Singuratati aglomerate, neputinte neasumate, excedent de alienare, evaziune afectiva, furt si deturnare de identitati, pauperizarea capacitatii de a trai dincolo de tiparele unui imaginativ saracit si golit de continut. Ca si in cazul acelei multimi depersonalizate de oameni, oricare dintre noi daca ar disparea la un pocnet de degete, nimeni nu ar observa, nimanui nu i-ar pasa real. Poate doar niste formule verbale incadrabile perfec in conventionalul atitudinilor complezente si de conjunctura. Dupa foarte putin timp nimeni nu si-ar mai aduce aminte ca a iubit devastator virtual, ca a sustinut patimas o cauza virtuala, ca a avut devastatoare experiente sexuale virtuale, ca vietile s-au desfasurat doar in neantul nedefinit al clipei virtuale.
Intre timp in Ucraina mai mor niste oameni. Intre timp niste batrani se mai sting in Romania indiferenta, neluati in seama de nimeni. Intre timp Ponta si Antonescu se mai cearta de ochii lumii la televizor, in Romania nedreapta. Intre timp se mai fura niste destine sau niste bani. Intre timp voi mai sarbatoriti, o SINGURA data pe an, iubirea absenta. Intre timp voi mai manjiti copios viata tarand-o si traind-o doar in virtual.

Proces de intentie si viziune deformata asupra iubirii, ar putea sa spuna oricine care citeste. Eu nu pot decat sa fiu de acord. Orice asemanare cu realitatea este strict intamplatoare si doar la optiunea cititorului.

Intotdeauna am sustinut ca este de preferat ca un om (sau o tara) sa aibe in vedere in primul rand nevoile momentului pentru a incerca sa modeleze cat de cat viitorul. A trage dupa tine angoasele trecutului, a retrai trecutul in fiecare clipa a prezentului, este premiza sigura sa iti ratezi viitorul. In momentul in care iti permiti sa neglijezi prezentul apeland continuu la greselile si reusitele tale, sau ale opozantilor tai, din trecut, nu faci altceva, tu ca om sau tu ca tara, decat sa retraiesti, fara sa poti schimba ceva din trecut, doar angoasele sau o glorie postuma. Acest lucru insa nu te obliga sa uiti. Cu toate astea se pare ca oamenii au nevoie sa uite ca sa isi poata sustine dreptul la propria imagine frumoasa despre sine, dar de prea multe ori complet deformata. Iar lucrul asta este extrem de vizibil la o categorie sociala de care depinde intreaga viata a Romaniei: clasa politica. Pare ca datele istoriei recente sunt atat de neclare si estompate incat tinzi sa crezi ca inceputul lor ar fi avut loc in timpuri imemoriale cand aducerea aminte colectiva nu mai poate determina cu exactitate daca la inceput a fost gaina sau oul. Lucrurile insa, din punctual meu de vedere, sunt mult mai simple. In decembrie `89 am avut un punct zero. De aici lucrurile in loc sa creasca, pe multe segmente s-au depreciat continuu. Oamenii lui Iliescu au facut lucruri pe care guvernarea CDR nu a putut sa le uite. Aceasta, la randul ei, a mai construit si ea trepte sparte pe care apoi guvernarea Nastase le-a incriminat. In buna traditie a nemerniciei deja instaurate, guvernarea Nastase a facut si mai multe hotomanii dezvoltandu-le pe cele preluate de la CDR care le dezvoltase pe cele ale FSN vopsit in PSD. Mai departe guvernele PD+PNL, PNL, PDL+PSD si apoi PDL au venit fiecare cu propria contributie in dezvoltarea sacului, plin ochi deja, cu magarii politicianiste. Apoi apare gloriosul regim USL care desavarseste nemernicia si o duce la cote maiastre. Spre deosebire insa de toti predecesorii sai, USL, dincolo de faptul ca face din nemernicie o adevarata arta, continuand traditia tuturor predecesorilor sai, se apuca temeinic si invartosat sa demoleze absolut tot ce construisera predecesorii sai in mai bine de 20 de ani. Pare ca toti uita continuu acel “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” care ar trebui sa ii faca sa fie convinsi ca odata ce au intrat la guvernare, nu sunt vesnici. Oamenii imbatranesc si mor (chiar daca metehnele se transmit din generatie in generatie de zici ca au devenit informatie genetica), iar cand nu mor ei si nici nu ii schimba in mod democratic un proces electoral, uneori mai si sunt impuscati de catre cei care vor sa ii dea jos. Se pare insa ca toti uita lucrul asta si in loc sa construiasca fiecare un lucru care le-ar putea folosi in momentul in care vor fi in opozitie, nu fac decat sa construiasca arme pentru adversari cand vor fi la guvernare.
USL pare sa uite ca ei sunt cei care au lansat in viata publica (asta chiar a fost o premiera absoluta) invectiva si insulta, acuzatia fara dovezi, ipocrizia ca arta, minciuna ca dovada, incompetenta ca forma de obiectivare a propriilor existente. Si atunci de ce va mirati si va revoltati, stimabililor, ca sunteti injurati si batjocoriti la scena deschisa? Nu voi ati inventat atitudinea asta si ati democratizat, in spirit egalitarist, injuratura si insulta? Nu voi l-ati invatat pe prost ca are dreptul sa il conteste pe destept? Nu voi ati nivelat perceptia valorii si ati demolat complet ideea de respect si buna crestere? Atunci suportati, neicusorilor!!! Cu varf si indesat.
In tot acest context, cumva este bine ca oamenii au votat USL. Nu am deloc siguranta ca daca ar fi votat in continuare PDL (autorul moral, si nu numai, al prezentei USL la guvernare) lucrurile ar fi fost mai bune. Dimpotriva! Sunt sigur ca ar fi avut tendinta sa inceapa sa se creada zei. Al doilea castig social, de data asta major, consta in faptul ca toata tara, chiar daca buna parte din ea nu constientizeaza sau nu vrea sa recunoasca (a se vedea ultimele sondaje care arata intentia de vot a electoratului) a fost nevoita sa faca (si continua… si nu stiu cand se va opri apa la dus) un dus extrem de rece. Ca eu si multi altii am intuit exact ce va urma, am vazut jigodismul disimulat in spatele lozincilor, am vazut ipocrizia si pericolul pe care acest USL l-a reprezentat si il reprezinta pentru tara, este alta poveste. Castigul este ca am vazut toti ce nu trebuie facut in tara. Partidele celelalte, v-ati insusit lectia? Am mari indoieli. Eu am sa continui sa cred in pluripartidism si in principiile democratiei moderne. Voi cand veti reusi sa invatati ceva?